Ultimele discutii din forum
  1. #1
    Moderator Floricica Cu Vechime anna_creteanu's Avatar
    Membru inregistrat la
    30.10.2007
    Localitate
    Athens
    Postari in forum
    9.052

    Vreau sa fiu un parinte mai bun!

    Astazi, din curiozitatea de a vedea cum isi explica Irini anumite sentimente, o intreb: "Irini, ce crezi tu ca este iubirea?" iar ea imi raspunde simplu "iubirea e iubire".
    I-am spus ca as vrea sa fie mai explicita sa sa imi explice mai clar cum stau lucrurile cu sentimentul asta... iubirea. Si imi spune ca iubirea e atunci cand are grija de fratiorul ei si nu il face sa planga. Ok. Am rugat-o apoi sa imi spuna cand simte ea ca tati o iubeste. Si mi-a spus asa: "atunci cand se joaca cu mine de-a ascunselea si de-a vanatorii" (alearga de nebuni prin casa). O intreb apoi "si eu cand crezi ca te iubesc?"

    "Atunci cand nu ma certi"

    "Atunci cand nu ma certi"... or sa imi rasune mult timp in minte cuvintele astea... Stiu in sinea mea ca sunt un parinte bun pentru copiii mei. Stiu ca tot ceea ce fac este pentru binele lor. Stiu ca de cand ii am, m-am lasat pe mine pe ultimul loc, si toate gandurile si actiunile mele ii au pe ei, pe copiii mei, ca punct de pornire si punct de sosire... Stiu... stiu... Dar ei, copiii, stiu???!
    Astazi, prin ceea ce mi-s spus Irini, am primit o palma care m-a trezit la realitate. O palma care m-a facut sa inteleg pe pielea mea (teoretic stiam si asta) ca fapturile care ne spun "mama" au nevoie de lucruri mici pentru a se simti iubite.
    I-am explicat Irinei ca nu inseamna ca daca o cert, nu o iubesc. dar sunt sigura ca nu a inteles. Si oricum, ma simt al naibii de vinovata, pentru ca chiar am impresia ca o cert prea des... De multe ori ma zbicium si traiesc cu teama ca poate imi fac copilul nefericit...

    Mi-am propus ca maine (ca tot e luni) sa incerc sa nu o cert deloc, indiferent de ceea ce face... (are multe gafe si nazbatii la activ :) ) Vreau sa devin o mama mai buna... Sper sa reusesc.

    Stiu ca nu am fost prea coerenta in exprimare (oboseala, bat-o vina!) dar as vrea sa aflu ce le macina pe mamici... pe parinti in general. Va simtiti cumva vinovate fata de copiii vostri? Ati vrea sa schimbati ceva la comportamentul vostru?.

  2. #2
    Administrator Floricica Nou Venita pavalina's Avatar
    Membru inregistrat la
    04.11.2009
    Postari in forum
    169
    Anna,

    Te inteleg atat de bine, cunosc atat de bine sentimentul asta de vinovatie pe care l-ai resimtit si tu. Si eu imi fac des procese de constiinta ca sunt prea aspra, ca sunt pisaloaga, ca le cer prea mult, dar stiu in sinea mea ca sunt bine intentionata, ca vreau sa le invat, ca asa cum spui si tu, traiesc, muncesc, respir in primul rand pentru ele.

    O data, acum vreun an cred, imi spunea Miruna, rolul ei de la serbare, nu implinise inca 4 ani. Si dupa ce mi l-a spus in germana (pentru ca invata germana la gradi si serbarea e in germana), mi l-a si tradus. Pentru mine o surpriza mare si mi s-a parut o realizare mare pt ea, mai ales ca imi dadeam seama ca nu e invatare mecanica. Si am pupat-o atunci si i-am spus ca sunt mandra de ea. Dupa episodul asta, m-a pupat vreo 20 de minute incontinuu, pana cand am fost eu nevoita sa plec pana la bucatarie si am rugat-o sa ma lase sa plec. Atunci mi-a spus: Mami, stii de ce te-am pupat asa? Nu, nu stiu, i-a raspuns. Pt ca mi-ai zis ca esti mandra de mine. Raspunsul meu firesc a fost: Sunt mandra de tine tot timpul. Da? NU credeam, mi-a raspuns. Am plecat repede la bucatarie ca sa nu ma vada copilul ca mi-au dat lacrimile si m-am simtit cea mai rea mama de pe planeta.

    Da as vrea sa schimb multe la comportamentul meu, as vrea sa am mai multa rabdare si sa nu mai ridic tonul niciodata. E un exercitiu bun asta propus de tine, o sa il incerc si eu :)

  3. #3
    Floricica Nou Venita mada_lyna's Avatar
    Membru inregistrat la
    30.09.2010
    Postari in forum
    39
    hmmm. gand la gand. nu cred ca e zi de la Dzeu sa nu imi pun intrebarea asta: oare sunt o mama buna?? stiu ca tot ce fac este pt binele lui. asta o stiu eu.
    dar oare, o stie si el?? nu cred, ca are doar 4 ani si pt el lucrurile sunt doar albe sau doar negre. nu exista intre.
    acum cateva zile, a venit de la gradi ff obosit. si cum am intrat pe usa s-a enervat rau ca i-am scos eu cizmulitele. nu imi spusese k vrea sa si le scoata el . si a inceput sa plinga asa , isteric, de obosit ce era. am incercat din greu sa il fac sa inteleaga ce si cum. dupa ce s-a potolit in legatura cu cizmele, a inceput acelasi scandal cu.... bluza. k de ce i-am scos-o eu??? oboseala, bat-o vina! si m=au luat nervii si am inceput sa tip si eu la el k sa ma fac auzita, era ultimul meu as. gresita miscare!! printre lacrimi mi-a spus: mami , de ce nu ma iubesti si tu??? si atunci , toata pledoaria mea s-a dus naiba. l-am luat in brate, l-am pupat si i-am spus: mami, orice ai face tu, eu te iubesc cel mai mult de pe fata pamantului. nimeni nu te va iubi asa cum te iubesc eu.
    i-am zis k , desi il mai cert(aproape zilnic ne certam si il cicalesc, insa nu fara motiv, evident), il iubesc enorm.
    zilnic incerc sa il il fac sa simta ca il iubesc si zilnic ma chinui sa fiu mai blinda, mai buna, mai putin cicalitoare, mai copil, asa ca el,k sa ma fac inteleasa. de multe ori, pt faptul k tatal lui nu poate sa ia el fraiele, trebuie sa fiu eu aia reaua. si sa stiti, k il cam invinovatesc pe sotul meu pt asta.
    e drept si ca petrece f putin timp cu el,datorita jobului. si ca atare, in putinul timp pe care il au impreuna ,sa il mai si certe, sau asa???

    eu zic ca e bine ca ne punem astfel de probleme, ca ne punem astfel de intrebari.

  4. #4
    Floricica Avansata madasabi's Avatar
    Membru inregistrat la
    05.01.2011
    Postari in forum
    1.266
    vezi sa nu fie cumva santaj sentimental mada_lyna . iar ce au scris fetele mai sus...sa fim seriosi nu le putem face pe toate.si la noi tati se joaca mai mult cu fata,si fata cateodata parca il prefera pe el,dar noi facem prea multe,noi gatim,spalam,calcam,avem grija cu ce se imbraca,ce ii dau sa manance...pe unde il mai plimb...sincera sa iu eu ma cred o mama buna,kiar daca nu ne jucam ff mult.Am stat 5 ani acasa pentru ea,mami vreau aia,vreau acolo,nu vreau sa dorm,i-am facut toate poftele...nu ma consider o mama rea.spunem rugaciunea impreuna,mancam impreuna,citim povesti in fiecare seara,eu o duc la gradi si tot eu o iau,facem dulciuri impreuna,imi arat iubirea altfel.si plus de asta nu e zii de la doamne doamne sa nu o inkin si sa ii spun ca o iubesc.nu stiu sub ce forma ia fata la 5 ani inkinatul,dar pt ea inseamna f mult aceste gesturi.cand o iau de la gradi ne uitam pe ce a lucrat,eu o laud,cand greseste ii spun uite aici trebuia mai bine,data viitoare poate incerci..si ea se bucura.cred ca ati inteles ideea.totusi suntem si noi oameni,nu se pot face kiar toate,asta e viata,nu?incerc sa ma aranjez si eu,si sa am grija de mine,ca fata sa fie mandra de mine,si asta inseamna f mult pt ea :)

  5. #5
    Floricica Novice meprincipessa's Avatar
    Membru inregistrat la
    24.06.2010
    Postari in forum
    344
    Eu mi-am propus inca de a deveni mama sa fiu prietena cu fiica mea. Am vrut ca ea sa nu simta niciodata asprimea vorbelor mele nici macar atunci cand face o prostie. Mi-am propus si mi-am impus sa pastrez intotdeauna tonul jos atunci cand ii explicam de anume nu e bine ce face. Noi doua pur si simplu nu stim sa ne certam. Uneori, mai apare din partea ei un acces de furie, dar daca ma vede ca eu imi pastrez calmul cedeaza imediat si lucrurile revin la normal. Recunosc ca si mie mi s-a intamplat uneori sa ma enervez extrem de tare si atunci fara sa vreau tonul vocii era ridicat. Stiti ce a facut fetita mea? a plecat din camera si a venit dupa cateva minute si mi-a spus..." esti bine mami"?Eu sunt foarte multumita de realizarea mea...asa ca dragi mamici vorba blanda rezolva totul!

  6. #6
    Moderator Floricica Debutanta zonica's Avatar
    Membru inregistrat la
    14.06.2011
    Postari in forum
    739
    Eu,sincer ma simt vinovata fata de pustii mei (cei mari,19,17)i-am facut cand aveam 20,respectiv21 de ani.Mintea mea era ca de copil (nu zic,fereasca domnul ca mi-am revenit)si nu stiam cu ce se mananca meseria de mama.Am cerut prea mult,nu prea m-am descurcat in situatii critice(noroc cu mama saraca si cu soacra)si de multe ori am exagerat.Partea buna este ca ei m-a inteleg asa cum sunt si ca acum la aproape 40 de ani(fir-ar sa fie de ani) incerc sa fiu un parinte care ii intelege si ii accepta asa cum sunt iar ei se bucura ca inca am o minte de ,,copil,,Ce vreau sa zic:incerc sa le fiu prietena intai si abia apoi mama!

  7. #7
    Floricica Cu Vechime flavia69's Avatar
    Membru inregistrat la
    12.08.2008
    Postari in forum
    6.193
    buna fetelor! un subiect foarte bun pentru discutii intre mamici, te imbratisez ana!
    sa stii ca eu te urmaresc pe forumuri si am vazut ca esti una din cele mai dedicate, intelepte si iubitoare mamici de pe aici (na, ca am facut si o rima!)
    eu am experienta si cu pitici si cu adolescenti pentru ca avem 3 fete-cucuiete de 18, 15 si 2 ani, asa ca avem ceva experienta de mamica si tatic la activ!


    pot sa va spun asa, din experienta mea:
    1. cele mai puternice cuvinte pentru cele 2 fete senioare ale noastre sunt "sunt mandra de tine!", "am incredere ca stii cum sa te descurci!" (asta merge si la piticii tai, ana)
    2. am invatat ca am fost prea severa cu cele mari pentru ca le-am stresat foarte tare cu scoala, le-am cerut foarte mult, am fost severa si chiar am tipat la ele cand eram stresata, nu am avut timp prea mult pentru discutii, dar atunci cand mi-am gasit timp am incercat sa fiu cu mintea acolo si sa le dau cele mai bune sfaturi (eu fiind o mama cu serviciu full-time intre orele 7:30-16:00, asta insemnand ca ma trezesc la 5:30, plec de acasa la 6:45 si ajung acasa la 18:00, dupa ce fac si cumparaturi)
    3. am vazut, in timp, ca cei mici se uita la ce facem noi si au un spirit de observatie fenomenal, inteleg mult mai multe decat credem noi... fetele senioare au avut noroc de bunici, care se jucau cu ele si se puneau la mintea lor, avand mai multa rabdare si timp decat mine si tati, care oricum a fost mai mult plecat afara cu serviciul in strainatate... cea mica nu va avea acelasi noroc cu bunicii, in schimb acum ni s-a mai copt mintea mie si sotului meu si vom fi noi mai mult timp disponibili :) si surorile mai mari, in vacante :)
    4. orice vei face, vei avea sentimente de vinovatie, dar vei sti ca ai facut o treaba buna ca mama cand vei vedea ca cei mici au invatat sa fie independenti, sa se descurce, dar vin la tine pentru sfaturi atunci cand simt nevoia, atunci cand ajung la adolescenta; este greu de tinut balanta la varsta adolescentei pentru ca ei siumt nevoia de libertate si intimidate, dar trebuie sa stim sa ii controlam din umbra, sa le castigam increderea si sa fim disponibili cand vor sa vorbeasca cu noi, fara sa ii presam...
    5. copiii sunt escroci sentimentali, asa ca vor incerca sa te manipuleze chiar fara sa isi dea seama :)


    sa stii ca, in familie, in general, mama este "politistul rau" iar tata este "politistul bun" si este ok! cel putin, mie imi convine impartirea asta a rolurilor, cu o conditie: sa comunicam permanent si sa actionam impreuna, sa nu simta copilul vreo bresa intre noi ca sa profite de asta!


    ana, te pup, stai linistita ca esti o mama foarte buna, chiar daca o certi pe fetita ta uneori, este normal sa fie asa!
    Modificata de flavia69; 18.02.2014 la 15:09:16.

load
Sunt de acord

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politicii de Cookie | Setari