Trucuri utile daca incerci sa concepi un baiat sau o fata

/ / Modificat: 2016-06-01
Trucuri utile daca incerci sa concepi un baiat sau o fata

Odata ce v-ati hotarat sa deveniti parinti, nu mai conteaza cu adevarat daca o sa aveti o fata sau un baietel, ci sa fie un copil sanatos. Cu toate acestea, fiecare dintre noi are o preferinta in acest sens.

Fie ca ai visat mereu sa fii o mama de fetita si sa o ajuti sa-si impleteasca parul sau iti doresti sa ai un mic nazdravan cu care sa te joci cu mingea in parc, natura isi urmeaza cursul si nu se intampla mereu sa ne faca pe plac.

Exista insa si cateva modalitati care cresc sansele sa ai o fetita sau un baiat si sa controlezi in acest fel sexul copilului pe care il vei avea.

Trucuri utile daca incerci sa concepi o fata

Sexul inainte de ovulatie

Metoda Shettles dezvoltata de Dr. Landrum Shettles in anii '60 spune ca daca iti doresti o fetita, ar trebui sa ai contact sexual inainte de ovulatie. Sexul copilului este determinat de spermatozoidul care fecundeaza ovulului, acestia putand fi purtatori de cromozomi X (fata) sau Y (baiat).

Spermatozoizii purtatori de cromozom X sunt mai mari si mai lenti decat cei purtatori de cromozom Y, insa traiesc mai mult. Asadar, sansele sa ai o fetita cresc daca actul sexual are loc cu 2 zile inainte de ovulatie.

Aceasta teorie dezvoltata de Shettles are o rata de precizie de 75% in conceperea unui copil cu sexul pe care ni-l dorim.

Fara orgasm

Daca femeia are orgasm in urma actului sexual spermatozoizii ajung mai usor in colul uterin. Spermatozoizii masculini, mai rapizi, vor fi ajutati de orgasm si de contractiile specifice lui si vor ajunge mai repede la un ovul, pe care il vor fecunda.

In plus, orgasmul face mediul din vagin sa devina alcalin, favorizand spermatozoizii de baiat. Daca iti doresti o fetita, evita, in masura in care este posibil, orgasmul.

Foloseste calendarul chinezesc

Calendarul Chinezesc al sarcinii este o metoda veche de sute sute de ani prin care se determina sexul copilului la femeile gravide. El poate fi folosit si pentru a creste sansele de a avea un baiat sau o fetita.

Calendarul are doua axe, cu varsta mamei si luna de conceptie a bebelusului. Spre exemplu, sansele sa ai o fetita sunt mai mari daca vei concepe copilul la varsta de 29 de ani in lunile ianuarie, martie, aprilie, iunie, iulie, august, septembrie, noiembrie si decembrie. Desi pare a fi o metoda invechita, statistica ne arata ca ea are o rata de acuratete de 90%.

Mananca mai putin sarat

Sarea si alimentele cu multa sare trebuie evitate daca iti doresti o fetita. Sodiul afecteaza nivelul PH-ului din vagin si din colul uterin. Un PH acid afecteaza spermatozoizii masculini creandu-se in acest fel un avantaj pentru cei feminini. Legumele si pestele determina un PH acid ce ajuta spermatozoizii feminini.

Continutul de sare din mancare trebuie redus cu cateva saptamani inainte de conceptie pentru a avea un afect asupra PH-ului.

Pozitia misionarului

Clasica pozitie a misionarului avantajeaza spermatozoizii feminini. Alte pozitii recomandate cuplurilor care isi doresc o fetita sunt pozitia lingura si lotus.

O frecventa crescuta a actelor sexuale

Daca vreti o fata, este recomandat sa cresteti frecventa actelor sexuale. Este ideal sa aveti contacte zilnice daca vreti o fata, deoarece numarul spermatozoizilor feminini este mai mare in acest caz.

Trucuri pentru a concepe un baiat

Medicamentele de raceala

In medicamentele de raceala se gaseste o substanta numita guaifenesinum. El este de fapt un expectorant ce imbunatateste fluxul de secretii nazale, insa are efecte si asupra mucusului cervical. Acesta ii va ajuta pe spermatozoizii masculini crescandu-le viteza de deplasare, care este oricum considerabil mai mare decat cea a spermatozoizilor feminini.

Medicamentele de raceala contin si alte ingrediente active, astfel incat trebuie sa citesti cu atentie prospectul inainte de a cumpara astfel de produse.

Dieta alcalina

Un mediu alcalin este prielnic spermatozoizilor purtatori de cromozom Y, astfel incat dieta este un factor important in conceperea unei fete sau a unui baiat. Sarea ajuta la crearea unui mediu alcalin, asa ca daca iti doresti un baiat este recomandat sa cresti cantitatea de sare din mancaruri.

Pe langa sare, introdu in dieta ta si: miere, sparanghel, ridichi, conopida, cartofi, spanac, banane, stafide, cirese, caise. Si anumite bauturi alcoolice te pot ajuta in aces sens, berea si vinul alb fiind recomandate femeilor care isi doresc un baiat.

Kilogramele in plus

Daca iti doresti un baietel poti uita de dieta si de abonamentul la sala pentru o perioada. Femeile cu cateva kilograme in plus concep de obicei baieti, in vreme ce femeile suple concep fete.

Pozitii sexuale

Pentru a concepe un baiat sunt recomandate pozitiile sexuale cu penetrare adanca. Pentru ca spermatozoizii masculini sunt mai rapizi, ei vor ajunge mai repede la destinatie, iar printr-o penetrare adanca le scurtezi drumul si le tai sansele celor cu cromozom Y sa-i ajunga din urma. Pozitiile in care femeia sta deasupra sau pozitia pe la spate dau mai multe sanse cuplului sa conceapa un baiat.

O ceasca de cafea

Acest truc se aplica la viitorii tati. Cercetarile arata ca o ceasca de cafea bauta de barbat inainte sa ajungeti in dormitor creste sansele sa aveti un baiat.

Abstineta

Ejacularile mai rare cresc productia de spermatozoizi masculini, astfel ca daca va doriti un baiat luati o pauza de circa 7 zile inainte de actul sexual.

Toate aceste sfaturi te pot ajuta sa controlezi sexul copilului, insa nu exista garantii ca una dintre ele va duce cu siguranta la conceperea unui baiat sau a unei fete. In definitiv, procesul de conceptie nu poate fi 100% gestionat, decat daca este vorba despre utilizarea unora tehnici de reproducere umana asistata.

Exista asadar posibilitatea sa aplici toate sfaturile legate de conceperea unui baietel si sa nasti o minunatie de fetita sau sa aplici trucurile pentru o fetita si sa ai un baiat.

Tu iti doresti baiat sau fetita? Stiai de aceste metode de a concepe un copil cu un anumit sex? Mai stii si alte trucuri de acest fel? Scrie-ne in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Concepere fetite Concepere baieti Sexul copilului

Articole recomandate

Citeste si despre