Vaccinul anti factor D si o sarcina viitoare

/ / Modificat: 2008-02-28
Vaccinul anti factor D si o sarcina viitoare
Intrebare:

- Am avut un avort (dorit) la 6 saptamani nestiind ca am rh negativ iar sotul meu pozitiv si nu mi s-a facut vaccinul anti d imunoglobulina dupa acest lucru am avut o sarcina dorita si care s-a oprit din evolutie (7 saptamani). Atunci am aflat totul despre Rh si mi s-a facut din nou avort si vaccinul respectiv anti d. La cat timp pot ramane din nou insarcinaa ? Trebuie sa fac analize inainte de a dori sa raman din nou insarcinata ? Sunt probleme la urmatoare sarcina sau va fi foarte greu sa se intample sa raman din nou ? Analizele au fost f bune si varsta mea este de 22 ani!

Raspuns:




 

In general, se recomanda sa aflati eventuala cauza care a dus la oprirea in evolutie a sarcinii precedente pentru a putea sa evitati pe viitor astfel de accidente nedorite.

In masura in care se descopera cauza si se poate institui o conduita terapeutica in acest sens, o viitoare sarcina va fi binevenita dupa finalizarea tratamentului.

Parerea proprie referitoare la analizele efectuate in sarcina este ca cea mai mare utilitate a acestora este intr-adevar inainte de realizarea unei sarcini, astfel ca ar fi benefica initiativa dumneavoastra.

Referitor la incompatibilitatea de Rh, ideal ar fi fost ca si dupa primul chiuretaj sa fi efectuat imunizare pentru ca altfel nu puteti fi sigura ca imunizarea nu s-a produs. Daca prima sarcina dezvolta un fat Rh pozitiv, este posibil ca in timpul avortului sa se fi produs imunizarea si organismul mamei sa produca anticorpi anti factor Rh.

Anticorpii, in cazul in care s-au produs totusi, la o urmatoare sarcina, daca fatul este tot Rh pozitiv, pot trece la fat si pot determina o reactie de izoimunizare fetala (anemie grava si icter).

De aceea, la o mama cu Rh negativ si sot Rh pozitiv, dupa fiecare sarcina sau avort se administreaza imunoglobuline anti factor Rh, pentru a impiedica organismul sa produca anticorpi.

Daca totusi imunizarea s-a produs, urmatoarea sarcina va reprezenta o sarcina cu risc crescut si din acest motiv, deci trebuie atent monitorizata evolutia. Situatia cea mai de dorit in cazul unei noi sarcini este ca fatul sa aiba Rh negativ, situatie in care nu mai are loc nici o agresiune asupra hematiilor din sangele fetal.

Daca totusi fatul va avea Rh pozitiv, tot ceea ce se poate face este dozarea in dinamica (repetata) a titrului de anticorpi anti Rh. Daca fatul este viabil, prima dozare se face la 16 saptamani de sarcina. Daca anticorpii anti RH sunt absenti, urmatoarele dozari se fac in saptamanile 28 si 36.

Daca anticorpii sunt prezenti, ne intereseaza titrul (dilutiile in care se identifica acesti anticorpi):

  • titrul 1/8 nu este nociv si se asteapta dozarea urmatoare;

  • titrul intre 1/8 si 1/64 necesita monitorizare fetala prin ecografii repetate si amniocenteza (sapt. 26) sau cordonocenteza;  

  • intreruperea sarcinii se impune numai in cazul certificarii unei afectari fetale certe;

  • titrul de 1/64 sau mai mare inseamna afectare fetala grava si se impune intreruperea evolutiei sarcinii.

    Dr. Ciprian Pop-Began

    - Obstetrica ginecologie -Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sarbu


    Detalii specialist

  • Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

    Articole recomandate

    Citeste si despre