Urmareste-ne:

Campania "O lume fara deficiente nutritionale"


Milupa a decis sa ia initiativa in solutionarea problemei relevate de catre cel mai recent studiu independent (realizat de catre IOMC si UNICEF si publicat in 2005), care arata ca in Romania 2 din 3 copii cu varsta de 1 an sufera de anemie legata de deficienta de fier (anemie feripriva).

Campania "O lume fara deficiente nutritionale" initiata de catre Milupa este sustinuta de catre Societatea Romana de Pediatrie, I.O.M.C. (Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Alfred Rusescu") si Ministerul Sanatatii Publice, prin confirmarea la participarea in acest eveniment.

Campania este fundamentata pe faptul ca deficientele nutritionale sunt mai usor de prevenit decat de tratat si este realizata in stransa cooperare cu Societatea Romana de Pediatrie si I. O.M.C.


Campania isi propune ca, prin intermediul unei nutritii echilibrate incepand de la varsta de 6 luni, sa contribuie la diminuarea la jumatate a nivelului actual de anemie feripriva in randul copiilor romani cu varste de 1 si 2 ani pana la sfarsitul anului 2011.

 Principalele etape ale campaniei pentru anul urmator vor fi:

1. Campanii educationale adresate medicilor: cu mesajul de a nu recomanda introducerea laptelui de vaca in alimentatia copiilor sub varsta de 1 an.

2. Campanie de informare a parintilor cu privire la nutritia echilibrata a copiilor si relevanta sa pentru o crestere sanatoasa.

3. Campanie de promovare a alaptarii si/sau a formulelor de lapte de continuare imbogatite cu fier.

4. Milupa a investit in reducerea pretului cu 17% a tuturor formulelor de lapte Milupa Milumil imbogatite cu fier, pentru a le face mai accesibile parintilor din Romania.

Cercetari stiintifice recente au aratat ca nutritia copiilor mici are consecinte pe termen lung si joaca un rol important in prevenirea anumitor boli cronice, odata ajunsi la maturitate. In plus, deficientele de micronutrienti, in special deficienta de fier, sunt asociate cu o dezvoltare psihomotorie intarziata si dificultati in abilitatile de invatare (afectarea functiei cognitive).

Prof. Dr. Ioan Gherghina, de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului ‘Alfred Rusescu’, a declarat ca "una din doua mame intrerupe alaptarea exclusiva la varsta medie de numai 3,2 luni si ca urmare 50% dintre sugari sunt intarcati inainte de implinirea varstei de 4 luni. In acelasi timp, la 50% dintre copii laptele de vaca era introdus in alimentatie inainte de varsta de 6 luni. Toate aceste practici nutritionale determina aparitia unei prevalente inalte a anemiei la sugarul in varsta de 1 an (prevalenta anemiei fiind de 59.3%), valorile inregistrate ale hemoglobinei fiind extrem de alarmante si constituind o problema de sanatate publica in Romania."

 Principalele cauze ale anemiei de feriprive in randul copiilor din Romania sunt:

1. Rata de penetrare foarte ridicata a laptelui de vaca (59%) introdus in alimentatia copiilor sub varsta de 1 an (Studiu Usage and Attitude, AC Nielsen ianuarie 2009)

2. O cunoastere prea scazuta a nutritiei echilibrata in randul mamelor (50% comparativ cu tarile vest-europene)

Anemia feripriva este o deficienta care poate fi prevenita prin intermediul unei nutritii echilibrate sau introducerea de lapte si alimente special create si imbogatite cu fier.

In plus, nutritia sugarilor si copiilor mici trebuie sa fie imbogatita cu toti nutrientii necesari pentru a asigura si sustine cresterea rapida a organismului copilului in perioada de la nastere si pana la implinirea varstei de 3 ani.

Prof. Dr. Dimitrie Dragomir, Presedintele Societatii Romane de Pediatrie, a subliniat faptul ca "Introducerea laptelui de vaca in nutritia copiilor intre 6 si 12 luni este contraindicata. Conform studiului desfasurat de Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului, 50% din copiii din Romania sunt hraniti cu lapte de vaca inaintea varstei de 6 luni. Acesta este un fapt ingrijorator."

Acesta a mai adaugat ca "Dupa incheierea perioadei de alaptare, mamele introduc prea devreme alimente solide in nutritia copiilor (inaintea varstei de 4 luni fata de varsta de 6 luni, recomandata de OMS) si alimentatia copiilor este mult prea rapid diversificata complet (in jurul varstei de 7-8 luni). Aceasta este perioada in care din alimentatia copiilor fie lipseste complet laptele, fie laptele care le este oferit nu este adaptat nevoilor nutritionale la aceasta varsta. De aceea, este esential ca bebelusii sa consume zilnic cca 500ml de formula de lapte imbogatita cu fier."

Campania pentru copiii din Romania

"In calitate de companie activa in domeniul nutritiei copiilor, Milupa nu poate ignora realitatea in care traim si modul in care aceasta afecteaza unii dintre copii nostri. De aceea am decis sa actionam ca un cetatean responsabil prin lansarea acestei campanii prin care ne propunem sa atingem cat mai multi parinti si medici. Scopul este acela de a le oferi toate informatiile de care au nevoie despre o nutritie echilibrata, necesara pentru cresterea sanatoasa a copiilor. Vom face acest lucru cu sprijinul si implicarea Societatii Romane de Pediatrie si I.O.M.C. (Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului "Alfred Rusescu")." a declarat Eric van der Hoeven, General Manager Milupa SRL.

"Nutritia copiilor in primii 3 ani de viata predefineste dezvoltarea sanatoasa a acestora pe parcursul vietii. In Romania, 59,3% dintre copii cu varsta de 1 an manifesta anemie legata de deficienta de fier, conform celui mai recent studiu national independent. Aceasta cifra este in relatie directa cu introducerea timpurie a laptelui de vaca in alimentatia copiilor sub varsta de 1 an, care este contraindicata pentru copii mici si este recomandata numai dupa varsta de 3 ani. Deficienta de fier la sugari si copii mici este foarte raspandita si are consecinte grave asupra sanatatii copiilor. De aceea, prevenirea deficientei de fier ar trebui sa fie trata in mod prioritar", declara Prof. Dr. Dimitrie Dragomir – Presedintele Societatii Romane de Pediatrie.

 Discutii pe forum despre introducerea laptelui de vaca la copii

Daca si pe tine te intereseaza introducerea laptelui in alimentatia bebelusului cat si deficienta de fier poti discuta si afla mai multe din dicutiile mamelor de pe forum:

  • Laptele de vaca, cand este bine sa il introducem in alimentatia copilului?

  • Laptele de vaca pentru copilul de peste 1 an.

    17 septembrie 2009

  • Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

    Taguri

    Citeste si despre

    Articole de la parteneri

    Aplicatii pentru copii

    DESCARCA
    DESCARCA

    Inainte sa pleci,

    Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



    Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

    Trimite articolul catre prietenii tai

    Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

    Trimite mesajul