De-a arhitectura Hands on!

/ / Modificat: 2013-04-08
De-a arhitectura Hands on!

De-a arhitectura Hands on!


Cluj Napoca / 30 martie 2013

Preambul la Zilele Arhitecturii la Cluj


De-a arhitectura Hands On! este un proiect complementar ce isi propune sa largeasca publicul tinta al unor evenimente legate de arhitectura si oras aducand copiii si familiile acestora in mijlocul manifestarilor culturale legate de mediul construit.

Atelierul de-a arhitectura HandsOn! din Cluj a fost primul dintr-o serie de manifestari care culmineaza in cadrul Zilelor Arhitecturii la Cluj cu o expozitie ce urmareste tot parcursul: machetele de spatii publice facute de copii la HandsOn, machetele de casute facute impreuna cu copiii in aprilie, in atelierul CloseUp si constructiile la scara mare facute de studenti pornind de la spatiile concepute de copii.

arhitectura_cluj

Pe o ploaie torentiala 32 de copii impreuna cu parintii lor si-au croit drum sambata pana la Facultatea de Arhitectura din Cluj Napoca, in Centrala, intr-un spatiu populat de proiectele itinerantei Bienale de Arhitectura 2012. La etaj tocmai avea loc o sesiune extraordinara de sustinere a proiectelor de prediploma, asa ca invitatii nostri au fost chiar "in mijlocul evenimentelor".

Atelierul a debutat provocandu-i, pe cei mici si pe ajutoarele lor, arhitectii, cu o intrebare grea: "De cati oameni e nevoie pentru a face un oras?" si dupa ce s-au sfatuit legat de ansamblu, dupa ce fiecare a lucrat la casuta lui de polistiren, dupa ce au decorat spatii, au marcat parcursurile si au lipit pomii si masinile, concluzia a fost cea evidenta: "De toti!"


handson

Vreme de aproape doua ore copii intre 6 si 11 ani nu s-au dezlipit de langa mesele de lucru, concentrati, dezbatand solutii si testand variante. Si machetele au reflectat din plin efortul lor, in final fiecare echipa prezentandu-si munca: un ansamblu de doua piete dintre care una cu deschidere la... mare.

maria_micuta_arhitect

Un mic cartier rezidential, cu piscina si gradina de legume pentru fiecare vila, in care circulatia rutiera era separata perimetral, centrul fiind rezervat pietonilor, biciclistilor si ratustelor din bazinul cartierului.

Un oras spatial cu cladiri futuriste, construite la limita gravitationala a polistirenului; un exemplu de functionalism intuitiv, intr-o macheta in care soselele ce se intersectau intr-un sens giratoriu separau o gradina botanica, un cartier de blocuri de locuit, un "centru" cu scoala, banca, primarie si un loc de joaca cu verdeata; o retea de spatii de recreere – unele verzi, unele de joaca, terenuri de sport si mici bazine, bordate de cladiri majoritatea publice – biblioteca, facultatea de arhitectura, muzeu, primarie etc.; oraselul "Paradis", in care o echipa de fetite a compus cu multa migala o suma de spatii si cladiri in care ele si-ar petrece cu drag timpul.

oras_arhitectura_copii

Dintre toate atelierele de pana acum, acesta a fost sprijinit de cei mai multi arhitecti voluntari, majoritatea studenti, care au insotit copiii pe parcursul procesului: incurajandu-i, provocandu-i si aratandu-le din secretele facerii machetelor. si suntem convinsi ca a fost o experienta folositoare si pentru cei mari, care au avut probabil mai multe emotii decat copiii. Multumim Asociatiei Studentilor Arhitecti – AstA Cluj!

Suntem onorati pentru ca machetele vor putea fi gazduite in urmatoarea perioada in Centrala Facultatii de Arhitectura, inconjurate de proiectele Bienalei de Arhitectura a Ordinului Arhitectilor din Romania.

Despre De-a arhitectura


www.de-a-arhitectura.ro
http://www.facebook.com/DeAArhitectura
office@de-a-arhitectura.ro

 

"De-a arhitectura" este o asociatie care isi propune dezvoltarea si promovarea educatiei de arhitectura si mediu construit, prin predarea in scoli de stat si private a cursurilor de arhitectura pentru copii.

Asociatia a fost creata de arhitecti romani: Mina Sava, Vera Marin, Eliza Yokina, Corina Croitoru, Claudia Pamfil si Miruna Grigorescu. impreuna cu Filiala Teritoriala Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania si in parteneriat cu Facultatea de Psihologie si stiintele Educatiei din Universitatea Bucuresti, Asociatia de-a arhitectura a dezvoltat un program cultural care include un program educational numit "De-a arhitectura in orasul meu".

Acesta este un curs de cunostiinte de arhitectura si mediu construit pentru clasa a IV-a, ce poate fi utilizat pentru materia optionala. in prezent, in primul sau an, programul ruleaza ca curs pilot in 7 scoli de stat si private din Bucuresti, cu sprijinul Inspectoratului scolar al Municipiului Bucuresti.

Pentru anul scolar viitor va fi implementat in 55 clase la nivel national. Primele etape de dezvoltare a programului cultural fost finantata din fondul Taxa de Timbru de Arhitectura acordata de Ordinul Arhitectilor din Romania in urma concursurilor de proiecte culturale. in prezent asociatia a initiat un proiect de strangere de fonduri, numit "Crestem impreuna un oras", pentru extinderea programului educational la nivel national.

Parteneri media: Zeppelin, Igloo, Arhiforum, Arhimania, Architravel, Spatiul Construit, Itsybitsy, Infinit Edu, Roaba de Cultura, Copilul.ro

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri De-a arhitectura

Articole recomandate

Citeste si despre