Urmareste-ne:

Fa-ti singura decoratiunile de Craciun!

Decoratiunile de Craciun pentru casa si brad spun multe despre personalitatea ta si a familiei tale. Daca te gandesti ca in acest an sa oferi un suflu nou decorului de sarbatori din interiorul caminului tau, atunci renunta sa cauti inspiratia prin magazine. Cu manutele tale dibace, putina inspiratie si creativitate, dar si cu ajutor din partea membrilor familiei, inclusiv a copiilor, ai ingredientele necesare pentru a face cele mai frumoase si interesante decoratiuni de Craciun. Iata si cateva sugestii simpatice pe care le puteti pune in practica impreuna!  

Decoratiuni de brad din ghinde, castane sau conuri de brad

ghinde-craciun

Daca ati adunat in toamna o colectie intreaga de ghinde, castane sau conuri de brad pentru a face ornamente pentru casa de sezon, poate va indurati sa renuntati la o parte din ele pentru a crea cateva decoratiuni inedite pentru bradutul de Craciun.

Puteti da viata multor personaje si chipuri animate plecand de la cateva castane banale sau de la o ghinda. Puteti desena pe ele un chip, ii puteti atasa palariuta din fetru sau alte materiale si chiar si un papion.

Conurile se pot transforma oricand in chipuri "serioase" cu ochelari si palarie, nerabdatoare parca sa-si gaseasca locul in bradut. In loc sa le prindeti cu ata colorata sau sarmulite, optati pentru snururile de la martisor. Efectul va fi mai interesant.

Bradut decorativ din filtre de cafea

brad-filtre-cafea

Banalele filtre de cafea din hartie sunt ideale pentru a fi transformate in cel mai spectaculos bradut decorativ de Craciun. Forma lor conica permite modelarea hartiei, astfel incat, asezate in straturi suprapuse si usor creponate, sa dea nastere unei decoratiuni simpatice, in spiritul sarbatorilor.

Bineinteles, si cum niciun bradut nu poate sa ramana neimpodobit de Craciun, o idee nastrusnica este sa atasezi pe el nasturei colorati, in loc de globuri, si o floricica in varf.

Ghirlanda din pompoane colorate

ghirlanda-pompoane

Cumpara o punga mare de pompoane colorate (de dimensiuni relativ mici) si o ata ceva mai groasa. Apoi, baga ata intr-un ac de cusut mai mare si treci cu el prin mijlocul pompoanelor, astfel incat sa creezi un sirag. Ai grija sa lasi ceva spatiu intre doua pompoane.

La sfarsit, prinde ata in capete, sub forma unor noduri. Ghirlanda este pregatita sa impodobeasca bradutul sau casa.

Coronita pentru usa din gheme

coronita-gheme

Inlocuieste coronita din crengute de brad pentru usa cu un ornament deosebit, din gheme colorate, de diverse dimensiuni. Ai nevoie de un suport in forma de cerc, care se poate face din sarma. Apoi, lipeste diverse gheme pe suport, amestecand dimensiuni si culori, si adaugand din loc in loc si cate un glob in nuante apropiate ghemelor.

Lipeste cat mai multe, pana cand coronita incepe sa capete forma. Ataseaza-i o panglica si lipeste-o pe una dintre usile casei. Efectul este garantat - va trezi interesul si admiratia tuturor celor care o vor vedea.

Candelabre din sticle

Sticlele de 0.33 l, 0.5 l si 1 l din casa se pot transforma in cele mai interesante candelabre pentru sarbatori. Vopseste 4-5 sticle in alb si leaga-le intre ele cu panglica rosie sau intr-o nuanta care iti place. Fiind de diferite inaltimi si marimi, puse unele langa altele, sticlele vor avea un aspect interesant si atragator.

Pe panglici, agata diverse etichete pe care scrii cuvinte in spiritul sarbatorilor de iarna: Craciun, iubire, dragoste, pace, lumina, bunatate etc.  

Servete de masa cu fulgi de nea

Servetele pentru masa de Craciun pot fi decorate spectaculos cu ajutorul unor fulgi de nea decupati din fetru. Decupeaza fulgi in mai multe dimensiuni si de mai multe culori, apoi incepe sa ii lipesti pe marginile servetelor, formand diverse modele.

Daca vrei, poti extinde tematica fulgilor si la alte decoratiuni pentru masa. Ii poti imprastia pe fata de masa, lipi pe pahare sau crea decoruri pentru cosul de paine si sticlele de vin.  

Ai mai facut decoratiuni de Craciun pana acum? Ai de gand sa ti le mai creezi singurica sau cu ajutorul celor dragi si in acest an? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Decoratiuni Craciun homemade Decoratiuni casa Craciun Decoratiuni Craciun copii

Daniela Ganciu

Pasionata de cuvinte cu sens, puse in forme si ambalaje practice si utile pentru orice mamica sau viitor parinte. Intotdeauna scriu cu gandul ca articolul va deveni un ghid, un prieten, un ajutor pentru cititorii mei.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul