Diversificarea alimentatiei la cei mici

/ / Modificat: 2013-03-06
Diversificarea alimentatiei la cei mici

Cele mai multe voci, din lumea medicala a nutritionistilor si a pediatrilor anglo-saxoni si germani, insista asupra unei alimentatii exclusive la san pana la varsta de 6 luni. Doar pentru copiii hraniti cu formule de lapte se recomanda diversificarea precoce de la 4 luni.

Diversificarea incepe prin introducerea in alimentatie a legumelor, a carnii si a fructelor. Fainoasele se introduc dupa sase luni, deoarece pana la 4 luni, intestinul bebelusului nu poate digera decat zaharul (lactoza) din lapte si numai ulterior, amidonul din cereale.

Pe tot parcursul diversificarii, mai mult de jumatate din necesarul caloric zilnic va fi asigurat tot de laptele matern sau cel din formulele de continuare.

Legumele si fructele

Legumele se introduc treptat in alimentatia bebelusului sub forma de piure, inaintea carnii cu 2-4 saptamani. Este recomandat sa fie oferite de doua-trei ori pe parcursul unei saptamani, dupa principiul "se propune, nu se impune".

Piure-ul de legume (morcov, cartof, mazare, dovlecel si dovleac, avocado) se poate amesteca cu lapte de mama, pentru a fi "indulcit" si in consecinta, mai usor de primit, dat fiind gustul uneori fad. Nu trebuie adaugat zahar sau sare in mancare, deoarece gustul unui bebelus nu are nimic de a face cu gusturile deja "setate" ale unui adult.

Piureul de fructe poate fi si el introdus de la varsa de 6 luni, combinat cu branza de vaci sau cu un fainos de orez instant. Inainte de a incepe cu piureul, se pot da micutului cateva lingurite de suc de fructe (ex. mar) pentru a se obisnui cu gustul.

Branza si iaurtul

Branza de vaci si iaurtul simplu pot fi introduse in alimentatia bebelusului incepand cu varsa de 6 luni, acestea putand fi amestecate ulterior cu piure de fructe si/sau cu un fainos de orez integral.

Carnea si ouale

De la varsta de 6 luni se poate introduce in alimentatie carnea de pui fiarta, iar incepand cu 7 luni si ficatul de pui si galbenusul de ou. Se incepe cu o cantitate mica (20g), si se continua pana se ajunge la consumarea acestor alimente de doua-trei ori pe saptamana. Atentie la potentialul alergenic al oului (albusului).

Dupa varsta de 8 luni puteti introduce si pestele oceanic in alimentatie, dar daca aveti un copil diagnosticat cu atopie, lasati pestele, mierea, albusul de ou, fructele cu seminte mici (capsunele), fainosul din grau dupa varsta de un an, datorita potentialului alergenic mare.

Pentru un sugar ce se apropie de varsta de un an, un meniu complet s-ar constitui din:

  • carne de pui sau de peste (20-50g) fiarta, amestecata cu supa de legume si ulterior cu piure-urile mai consistente;
  • o masa de fructe si una de branza de vaci cu fructe sau cu un fainos de orez instant;
  • doua-trei mese de lapte (150-200ml de lapte la o masa).

Alimentele se introduc cate unul pe rand, nu se impun, dar nici nu ne dam batute cu una cu doua. Se mananca cu lingurita, cu o frecventa de doua-trei ori pe saptamana, initial pasate, ulterior (pe masura ce reflexul de deglutitie al sugarului se perfectioneaza) sfaramate sau oferite in bucatele mici. Dupa mese se bea apa, suc de fructe diluat cu apa, infuzii de plante sau zeama de compot neindulcite.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Delaco Alimentatie sanatoasa Diversificare alimentatie bebelusi Branza de vaci

Articole recomandate

Citeste si despre