Strategii pentru a-ti ajuta copilul sa invete

/ / Modificat: 2020-01-10 10:46:22

Studiul este important si in loc sa ii ceri copilului sa invete si sa vina cu note bune de la scoala, ar fi bine sa il inveti, mai intai, cum sa invete. Iti propunem cateva strategii pentru a imbunatatii obiceiurile de invatare ale copilului tau.

teme pentru acasa

Copiii destepti au note mari, iar cei care au note mici... stim foarte bine cum sunt vazuti de ceilalti. Orice parinte, oricat de istet si de inteligent stie ca ii este copilul, ajunge sa il certe sau sa il pedepseasca daca rezultatele scolare nu sunt cele asteptate. Dar ti-ai pus vreodata problema ca ai nostri copii nu invata la scoala tocmai CUM ar trebui sa invete mai usor si mai bine?

O serie de note scazute nu inseamna neaparat ca avem un copil cu o capacitate de invatare mai mica sau un copil care nu vrea sa invete. Poate ca se pierde prea usor atunci cand este ascultat sau cand da teste, poate ca pur si simplu nu se poate concentra suficient de bine sau poate nu stie, efectiv, cum sa invete.

Dincolo de inteligenta, obiceiurile de invatare sunt esentiale pentru ca un copil sa aiba un bun randament la scoala. Si pentru ca obiceiurile bune nu apar din senin, ci se invata, parintii le pot arata copiilor cum sa studieze eficient pentru a-i crea o rutina de studiu si acasa si pentru a-l face, in acelasi timp, sa fie motivat.

9 strategii pentru a-ti ajuta copilul sa invete mai bine

1. Amenajati o zona de studiu. Majoritatea copiilor nu invata acasa de buna voie, de aceea este important sa facem tot ce tine de noi pentru a-i motiva. Daca ii creezi o zona de studiu in care sa se simta bine, in care sa aiba la indemana toate materialele necesare si in care atentia sa nu-i poata fi distrasa cu usurinta. Daca ii pui biroul in zona in care poate oricand sa se uite si la televizor sau in care privirea ii poate fugi oricand la jucariile care il asteapta, nu il vei ajuta sa se concentreze mai bine.

2. Stabiliti momentul cel mai bun in care cel mic isi va face temele. Este important pentru copil sa nu asocieze studiul cu ceva negativ. Tocmai de aceea este recomandabil sa isi faca temele sau sa invete pentru materiile de a doua zi inainte de a face o activitate placuta, cum ar fi sa se joace sau sa se uite la un film. Astfel, se va obisnui cu ideea ca studiul vine cu o recompensa, nu ca i se ia ceva pentru a fi fortat sa invete.

3. Stabiliti un interval orar in care copilul isi face temele. Studiul acasa este necesar, insa nu trebuie sa se intinda pe perioade lungi de timp. Copilul petrece deja destule ore la scoala si are nevoie si de momente de relaxare. Daca are, totusi, prea multe teme, puteti imparti perioada de studiu in mai multe reprize. In jumatate de ora isi va scrie tema la o materie, apoi va avea parte de o pauza de joaca, apoi luati o gustare si abia apoi isi va relua studiul pentru inca o perioada de timp bine definita, pana cand va reusi sa termine tot ce are de facut.

4. Evitati lucrurile care i-ar putea distrage atentia. Tineti televizorul stins cat cel mic isi pregateste temele, luati-i orice jucarie din campul vizual. Este important ca el sa se poata concentra pentru a termina temele cat mai rapid si a fi, astfel, cat mai putin frustrat. Daca stie ca dupa ce isi termina temele si dupa ce le verificati se va putea juca, va fi mai atent si mai motivat.

5. Stabiliti obiectivele de invatare. Obiceiurile de studiu nu se refera doar la timpul alocat temelor, ci si la organizarea lor. Daca il inveti pe copil sa isi organizeze temele, va avea nevoie de mai putin timp pentru a termina temele. De exemplu, explica-i ca este bine sa inceapa cu temele mai complexe si sa le lase la urma pe cele mai simple pentru ca, desi va fi obosit, ii va fi mai usor sa termine. Explica-i, de asemenea, ca este mai bine sa lucreze si sa invete cate putin in fiecare zi, decat sa amane pentru mai tarziu, cand volumul temelor va creste si timpul alocat rezolvarii lor, la fel.

6. Invata-l sa imparta temele complexe. Cand copiii sunt mici, vor invata de dragul recompensei, insa cand finalul unei teme este departe, poate interveni frustrarea. Pentru a-i motiva si pentru a evita frustrarile, puteti imparti temele in capitole mai mici. De exemplu, cand are de invatat tabla inmultirii, puteti dedica o saptamana fiecarui numar, iar copilul nu se va simti coplesit si va putea primi recompense mai mici pe masura ce invata.

7. Recunoaste-i efortul si meritele. Nu vorbim despre cadouri, ci despre o vorba buna, de lauda, poate de un desert special care sa il faca sa se simta motivat sa invete in continuare. Laudele si atentia adultilor ii bucura foarte tare pe copii. Daca ii vei arata si cat de mult a progresat, va fi si mai dornic sa invete in continuare.

8. Rutina este importanta cand vine vorba de invatat, desi ai crede ca poate conduce la plictiseala. Este de fapt vorba de un soi de antrenament. Cand dedici in fiecare zi un anumit interval de timp unei anumite activitati, iti va intra in reflex. Chiar si cand copilul nu are teme pentru la scoala poate sa scrie sau sa citeasca in intervalul alocat in mod normal acestei activitati. Pentru varietate, il puteti indemna chiar sa deseneze sau sa picteze atunci cand nu are de scris sau de invatat.

9. Supravegheaza-l in permanenta. Nu inseamna sa stai cu ochii si cu gura pe el, insa e bine sa ai grija sa nu se abata de la obiceiurile pe care incepeti sa le creati. Puteti lucra impreuna la birou cat timp el are de facut teme, inainte ca, treptat, sa incepi sa ii lasi spatiul doar pentru el, aratandu-i ca ai incredere ca isi va respecta programul. Cand termina de facut tema, verificati-o impreuna pentru a va asigura ca este corecta.

Taguri Scoala Invatatura copii Teme copii Teme pentru acasa

Citeste si despre