Urmareste-ne:

Ghid pentru fiecare an de scoala al copilului

Copilul tau abia a terminat gradinita sau clasa zero (pregatitoare), vacanta de vara este pe sfarsite, iar in curand, va face cunostinta cu invatamantul primar. Mintea ta este impovarata de lungul sir de probleme, plansete, teme, note, teste sau dificultati cu care micutul se va confrunta in primii ani de scoala.

Inainte de a calatori cu mintea atat de departe, este mai indicat sa stii la ce sa te astepti in primii ani de scoala ai celui mic.

Afla si cum il poti ajuta sa treaca prin scoala la fel de lin ca "pestele prin apa", dar si sa se bucure de aceasta perioada minunata a copilariei!

Clasa I

Nu lasa ca primul an de scoala al copilului sa il ia prin surprindere si sa puna o presiune emotionala puternica pe umerii lui. Daca nu a trecut prin clasa 0 ori schimba scoala, este momentul in care va da piept cu copii, locuri si profesori noi. Pregateste-l pentru schimbare cu cel putin doua saptamani inainte de a incepe scoala:

- vizitati scoala si clasa in care va invata cam o data la 2-3 zile;

- arata-i imprejurimile, drumul spre casa si principalele atractii din drum;

- cauta invatatoarea si fa-i cunostinta cu ea;

- afla daca si alti copii din cartier sau zona invata in aceeasi clasa cu ei si "strange" legaturile cu acestia - organizeaza intalniri de joaca;

- vorbeste cu el despre prima zi de scoala, de la asteptarile, temerile si curiozitatile pe care le are.

In primul an de scoala, nu vei avea de-a face cu chiuluri, absente si drame emotionale ale copilului, dar vei avea de intampinat posibile probleme de adaptare la noul context. Pentru a face acomodarea copilului mai usoara, organizeaza intalniri (nu foarte dese) de joaca intre el si colegi, pentru a se cunoaste mai bine si tine legatura cu invatatoarea.

De asemenea, fa-i un program stabil in timpul saptamanii - ore trezire/culcare, mese, ore de scoala, de teme, de joaca, de curatenie etc. - si ai grija sa il respecte. Stabilitatea ii va oferi sentimentul de confort de care are nevoie in aceasta perioada.

ghid_scoala_copii

Clasa a II-a

Incepand cu clasa a doua, temele pentru acasa isi vor intra in atributii mai mult decat in primul an de scoala. Este nevoie sa arunci o privire peste manualele copilului tau, pentru a te pune la curent cu noul curriculum, astfel incat sa il poti ajuta la teme.

Daca primul an a fost mai mult de acomodare, copilul intra acum in "paine" in ceea ce priveste materiile.

Trece de la simpla achizitie a notiunilor de vocabular la calcule, propozitii, compuneri si scrieri mai complexe. Urmareste-l cu atentie.

Este si perioada in care trebuie sa arunci un ochi atent la relatiile de prietenie pe care copilul si le-a dezvoltat in clasa sau in scoala.

Daca nu si-a facut inca niciun prieten, are nevoie de o mana de ajutor din partea ta. Lucreaza cu el la abilitatile sociale si invata-l cum sa-si faca prieteni noi fara a fi sacaitor sau insistent.  

Clasa a III-a

In al treilea an de scoala, copilul descopera noi modalitati de invatare. Iti vei putea da seama ce stil de invatare are in functie de modul in care absoarbe cel mai usor informatii.

Este posibil ca, pana acum, cel mic deja sa-si fi facut un grup de prieteni. Este insa si perioada in care poate avea de-a face cu tachinari sau insulte din partea colegilor (fenomenul bullying).

Este important sa pastrezi mereu liniile de comunicare deschise cu copilul si sa ii castigi increderea, astfel incat sa iti povesteasca tot ce i se intampla la scoala, toate preocuparile si grijile pe care le are vizavi de ore, colegi sau profesori.

In clasa a treia, copilul incepe sa isi dezvolte din ce in ce mai mult gandirea abstracta si sa inteleaga concepte care nu au corespondent in realitate, acesta fiind un semn al evolutiei lui intelectuale.

Are nevoie de ajutor, dar cu rabdare si tact, il vei ajuta sa treaca usor prin cele mai mari dificultati de invatare din aceasta perioada.

Clasa a IV-a

In clasa a patra, copilul face trecerea treptata de la "a invata sa citeasca" la "a citi pentru a invata". A deprins deja tainele cititului, iar acum cartile devin instrumente de invatare. Va avea din ce in ce mai multe teme pentru acasa si va fi incurajat sa citeasca mai mult, perioada in care este bine sa-i cultivi si individual pasiunea pentru lectura.

Traind in vremuri moderne, in care internetul sau calculatorul nu poate fi separat de procesul invatarii, copilul este incurajat la scoala sa foloseasca tehnologia moderna in scop didactic.

Este nevoie sa-i trasezi limite in folosirea acestor mijloace virtuale, astfel incat sa nu cada in patima dependentei. Este o perioada dificila si din punct de vedere social.

Da piept cu conflicte intre colegi, cu rautati si tachinari in interactiunile uzuale. Trebuie invatat sa le rezolve pe cale pasnica, sa le inteleaga si sa le depaseasca cu fruntea sus, astfel incat sa nu-i fie stirbita stima si increderea in sine.

Clasa a V-a

Incepand cu clasa a V-a, copilul intra intr-o alta etapa de dezvoltare si invatare, intrucat este anul in care face trecerea de la invatamantul primar la cel gimnazial. Primii colti ai adolescentei si schimbarile din aceasta perioada incep sa-si faca simtita prezenta.

Poti constata mici rautati, schimbari bruste de dispozitie si comportamente de opozitie (rebeliune) atat acasa, cat si la scoala.

Este indicat sa le tratezi cu multa delicatete, pentru a nu escalada conflictele si a-l ajuta sa inteleaga ce se intampla cu el. Sunt multe schimbari si in plan scolar care pot pune presiune asupra lui.

Materiile se complica, invatatoarea dispare din peisaj, i se repartizeaza cate un profesor pentru fiecare materie in parte si este posibil sa schimbe si clasa sau o parte dintre colegi.

Este timpul sa reiei procesul de acomodare, sa fii alaturi de el, sa discutati problemele, nemultumirile si temerile cu care se confrunta si sa incerci sa faci tranzitia mai usoara pentru el.  

Care crezi ca sunt cele mai mari provocari - pentru tine si copil - in primii ani de scoala? Ce asteptari ai de la primii ani de scoala ai copilului tau? Spune-ne sugestiile si parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pe aceeasi tema:

12 sfaturi utile pentru a avea un an scolar bun!

10 moduri de a-ti determina copilul sa iubeasca scoala

Cum sa dezvolti capacitatea de lectura a copilului: 10 sfaturi care nu dau gres

Back to school: o suta de sfaturi utile pentru tine si copilul tau

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Ghid ani scoala copii Ghid scoala copii Ghid ani scoala

Daniela Ganciu

Pasionata de cuvinte cu sens, puse in forme si ambalaje practice si utile pentru orice mamica sau viitor parinte. Intotdeauna scriu cu gandul ca articolul va deveni un ghid, un prieten, un ajutor pentru cititorii mei.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul