Deficitul afectiv la copilul scolar

Intrebare:

- Sunt mamica unei fetite de 8 ani, Maria. Inca de mica, copilul meu a avut probleme de comportament, fiind un copil rasfatat, care primea cam orice isi dorea in schimb nu oferea nimic. M-am gandit ca in timp isi va schimba comportamentul, incurajata fiind si de discutiile cu alti parinti care treceau sau trecusera prin ceea ce trec eu. Cu timpul unele probleme s-au diminuat iar altele s-au accentuat. Copilul meu a ajuns sa fie un copil foarte rautacios, invidios, plin de ura, nu stie sa piarda intr-o competitie, nu stie sa daruiasca, nu stie sa ofere ajutor, nu stie sau nu vrea sa daruiasca iubire. Odata ,trecand prin fata unei biserici cu ea, eu ma rugam cu voce tare pentru sanatatea, iar pe ea am auzit-o spunand: \"fa-ma doamne si mai rea!\" Ma inspaiminta comportamentul ei, cu atat mai mult cu cat, ea fiind la scoala, are probleme in relatiile intercolegiale, selectandu-si prietenii din ziua respectiva dupa starea ei de moment. Copiii au inceput s-o urasca si sa o marginalizeze, lucru care ma doare enorm, dar in acelasi timp sunt constienta ca au si ei dreptate. Credeti-ma ca am incercat sa fiu o mama cat se poate de apropiata de copilul meu, am incercat sa-i explic tot ce a facut bine si tot ce nu a facut bine, de ce a gresit si cum trebuie sa remedieze greseala, cateodata i-am explicat si de 10 ori daca a fost nevoie, am incercat sa o recompensez pentru lucrurile bune, dar sa o si pedepsesc atunci cand a gresit, i-am oferit dragoste, iubire, timp in egala masura ca si fratiorului ei mai mic cu care, de asemenea, nu are o relatie prea buna. Avem foarte dese momente cand stam de vorba \"ca intre fete\", povestindu-ne ce am mai facut in cursul zilei, ce ne-am dori noi sa se intimple, ce a facut la scoala, cum i-ar placea ei sa fiu eu si cum sa ma port cu ea, ii povestesc cum eram eu ca si scolar, ce nazbitii dar si lucruri bune faceam, dar aceste discutii se pare ca le uita, redevine copilul rau, egoist, invidios, laudaros. Spuneti-mi va rog, unde gresesc? Cum ar trebui sa-mi tratez copilul? Ce ar trebui sa fac pentru a-l schimba si a-l aduce pe drumul cel bun?

Raspuns:

Din ceea ce relatati am impresia (este o presupunere si va rog sa o luati ca atare) ca spiritul critic a fost si este cheia de bolta a cadrului general in care a crescut Maria.

Ea nu poate face fata cerintelor exagerate care o privesc si care dupa parerea mea fac parte din atributele personalitatii mature, adulte.

Un copil nu este in nici un caz si in nici o situatie cel care daruieste (mai ales iubire), cel care sa ofere ajutor.

Altruismul nu este si nu a fost vreodata in mod natural, firesc, o caracteristica a copilului mic; el poate deveni insa in mod conditionat ca si consecinta a necesitatii de adaptare.

Ambii dumneavoastra copii sunt la varste in care au nevoie sa primeasca, iar faptul ca Maria nu are o relatie tocmai buna cu fratiorul ei releva destul de pregnant posibilitatea ca ea sa resimta ca este tratata diferit, ca primeste mai putin si i se cere mult mai mult.

Aceasta situatie este destul de frecventa intre frati si poate parea fireasca desi nu este.

Amintindu-va de cuvintele unui mare scriitor care spunea ca paradoxul dragostei materne consta in faptul ca indiferent cati copii are mama, fiecare in parte resimte dragostea ca fiind intreaga, cred ca veti gasi resursele necesare reechilibrarii afective de care Maria are mare nevoie.

Altfel spus Maria se simte mai putin iubita. Celelalte probleme pe care le relatati (intercolegiale, copil rau, egoist, invidios, laudaros) sunt doar consecinte ale deficitului afectiv de care vorbeam.

Va avertizez ca nu va va fi usor, in principal datorita convingerilor pe care le aveti : "inca de mica copilul meu a avut probleme de comportament". Cred ca aceasta convingere este intradevar o problema, dar nu a Mariei.

Comportamentul, in esenta lui, nu are determinari genetice majore, el structurandu-se in relatiile cu ceilalti tot ca o consecinta a nevoii de adaptare de care vorbeam mai sus. Cu alte cuvinte Maria nu s-a nascut cu acest comportament ci a fost nevoita sa-l invete.

Se poate ca ea insasi sa aiba acum convingerea ca este un copil rau deoarece mama are intotdeauna dreptate pentru un copil de aceasta varsta. Comportandu-se in acest mod nu face decat sa va valideze parerea despre ea (in felul acesta va da dreptate !).

Partea buna a lucrurilor consta in intrebarea: "Spuneti-mi va rog, unde gresesc?". Nu va puneti problema cu daca ci...unde. Undeva in forul dumneavoastra interior ati aflat deja ca se poate proceda si altfel. Va doresc succes si va asigur ca rezultatele vor aparea foarte curand.

Mircea Raslescu

Psiholog - Psihologia copilului si adolescentului
Cabinetul Alter Ego