Alegeri sanatoase la fast-food pentru copii

/ / Modificat: 2014-04-18
Alegeri sanatoase la fast-food pentru copii

Fast-food-ul este cosmarul alimentar al oricarui parinte. Un vis urat care pe zi ce trece ia proportii, din ce in ce mai multe localuri noi fiind deschise si atragand ca un magnet copiii. Nu poti sa il privezi pe copil de mania hamburgerilor sau a cartofilor prajiti, oricat de mult ti-ai dori. Insa este important sa fii isteata si sa ii stimulezi gustul pentru alimente cat de cat mai sanatoase.

Copiii nu trebuie obisnuiti cu fast-food-ul. Drumurile catre astfel de localuri trebuie sa fie foarte rare, iar micutul educat intr-un stil alimentar sanatos. Atunci cand mergi cu el intr-un fast-food trebuie sa fii cu ochii pe dimensiunea portiilor. Diferenta de calorii este exagerat de mare de la meniul mic la mediu si apoi la mare. Asadar, alege numai portii mici pentru copil.

In rest, chiar daca optiunile sunt limitate si niciodata 100% sanatoase, poti incerca sa introduci printre preferintele copiilor in astfel de locuri urmatoarele trucuri alimentare:

  • in loc sa iei un hamburger, cheeseburger sau alt tip de sandwich cu multe sosuri gretoase si carnuri toxice, alege mai bine sandwich-ul simplu, de tip toast, care contine o felie de sunca si de cascaval;

  • in loc de cartofii prajiti, poti opta pentru variantele de cartofi copti;

  • insufla-i copilului preferinta pentru salate; mai toate fast-food-urile s-au aliniat si au adaugat in meniul lor diverse sortimente de salate; e pacat sa nu incerci sa ii arati ca pot fi foarte gustoase si delicioase, mai bune decat orice alt sandwich;

  • alege intotdeauna sosuri pe baza de iaurt, si evita-le pe cele de maioneza sau ketch-up – contin mai multi conservanti si grasimi decat cele cu iaurt;

  • daca copilul pofteste la un sandwich celebru de tip hamburger, atunci opteaza pentru variante cu pui si legume cat mai multe; fara branza si multe sosuri;

  • alege sucul natural; din ce in ce mai mult fast-food-uri au optiunea de sucuri fresh, proaspete; si chiar daca nu sunt cele mai naturale, sunt mult mai sanatoase decat variantele acidulate si pline de E-uri care creeaza dependenta printre copii;

  • alege tipurile de pizza vegetariene, cu cat mai multe legume – daca il inveti cu gustul lor de cand e mic, nu va stramba din nas la ele, asa cum ti-ai putea imagina;

  • si shaorma poate face parte din meniul copilului, atata timp cat ai grija sa eviti sosurile si sa ceri mai putini cartofi prajiti si mai multe legume.

Este important sa ii insufli copilului inca de cand e foarte mic importanta unui stil alimentar echilibrat si cat mai sanatos.

In plus, copilul tau poate manca hamburgeri si cartofi prajiti ori placintele, insa fa-i-le in casa, cu produse cat mai naturale. Explica-i ca nu are voie pizza, hamburgeri sau gogosi din oras, dar ca va manca acasa si ca vor fi mult mai bune si gustoase si ca va putea participa chiar el la realizarea lor. Si va pune si ce alimente ii plac mai mult in ele! In acest fel, te vei asigura ca mananca sanatos si ca isi satisface si pofta de fast-food.

Cartofii prajiti pot fi binemersi prajiti intr-un strop de ulei daca ai tigaia sau aparatura necesara, placintele pot fi facute dupa reteta bunicii, cu ingrediente naturale, iar sandvisurile cu paine din cereale integrale, carnita de pui la gratar si legume proaspete. Trebuie doar sa comunici foarte bine cu micutul tau si sa il faci sa inteleaga ca puteti avea un mic fast-food la voi acasa, mult mai gustos, care il ajuta sa creasca mare si sanatos.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Fast food copii Alimentatie copii Alimentatie sanatoasa copii

Articole recomandate

Citeste si despre