Urmareste-ne:

Cu copiii in vacanta: cum prevenim si combatem raul de miscare

Raul de miscare al copilului tau iti poate strica chiar si cea mai bine planificata vacanta. Uneori, chiar si o calatorie scurta este o adevarata provocare. Copilul e prost dispus, plange, are dureri de burta si uneori vomita. Afla din materialul de mai jos ce poti sa faci pentru a preveni si combate raul de miscare la copii.

rau-miscare-copii

Cum apare raul de miscare

Cand ai un copil care sufera de rau de miscare si pleci in vacanta cu masina, ar fi bine sa nu-ti fixezi o anumita ora de sosire la destinatie. Poti sa ai parte de o calatorie imprevizibila. Asa ca pregateste-te pentru numeroase pauze si limitari de viteza. Sau mai bine pregateste-te inainte de plecare si informeaza-te in legatura cu posibilitatile de prevenire ale acestei afectiuni.

Raul de miscare, cunoscut si sub numele de kinetoza, este un set de simptome de hiperactivitate a sistemului vestibular. Acesta din urma este un organ de echilibru, situat la nivelul urechii interne, ce face posibila adaptarea organismului la schimbarile de pozitie in spatiu.

Atunci cand conduci o masina, zbori cu avionul sau calatoresti cu vaporul, sistemul vestibular trimite semnale catre creier ca te misti, in timp ce simtul vazului neaga acest lucru. Creierul confuz nu stie cum sa faca fata acestei situatii. Iar rezultatele nu se lasa mult asteptate.

Copilul incepe sa caste, este somnoros, transpira, devine palid, saliveaza excesiv, se plange de ameteli si de dureri de cap. Aceste simptome sunt, de obicei, insotite de greata, varsaturi si stare de oboseala. Uneori apare o tulburare de concentrare si coordonare a miscarilor, o tendinta de a lesina.

Ciudat, dar bebelusii si copiii cu varsta de pana la 1,5 -2 ani par sa fie, in general, imuni la raul de miscare. Explicatia ar fi ca sunt obisnuiti cu balansul din viata intrauterina.

Kinetoza afecteaza mai frecvent copiii cu varste intre 2 si 12 ani, al caror sistem vestibular este mai sensibil la stimuli. De asemenea, mai vulnerabili sunt copiii mai sensibili, care simt tensiune inaintea unei calatorii.

Cum sa previi raul de miscare la copii?

Daca ati pornit la o calatorie mai lunga cu masina, starea de rau a celui mic poate duce la deshidratarea organismului si, astfel, la tulburari cardiace. Copiii mici sunt deosebit de vulnerabili la deshidratare. Si sa nu uitam ca, de regula, ei refuza sa bea lichide in aceasta situatie. Si pentru ca starea de rau este greu de depasit, odata ce apare, este mai bine sa incerci sa o previi.

  • Inainte de a porni la drum, ofera-i copilului o masa usoara si limiteaza lichidele. Daca este vorba de un drum scurt, inainte de plecare copilul nu ar trebui sa manance deloc si sa bea putine lichide. Daca este vorba de o calatorie mai lunga, cel mic poate manca, de exemplu, paine, fructe racoritoare si poate bea apa rece sau ceai. Uita de dulciuri si bauturi carbogazoase;
  • Asigura-te ca cel mic sta in scaunul lui intr-o pozitie semi-inclinata, cu capul sustinut. Acest lucru va reduce dezorientarea de miscare;
  • Centura de siguranta trebuie sa fie bine ajustata, nu stransa. Partea inferioara trebuie sa acopere soldurile, nu burta copilului, iar centura superioara sa vina peste brate. Fii atenta sa nu ii apese in zona gatului;
  • In cazul in care copilul tau este predispus la rau de miscare, ar trebui sa stea in locul cel mai putin expus la socuri - centrul autobuzului, in apropierea locomotivei trenului, in zona aripilor avionului;
  • Raul de miscare apare mai rapid atunci cand peisajul trece prin fata ochilor. Prin urmare, atunci cand planifici calatoria, alege momentul care coincide cu ora de somn a copilului;
  • Spune-i copilului sa priveasca la orizont, fara sa fixeze elementele in miscare pe langa care trece;
  • Este bine sa faceti pauze dese in timpul calatoriei cu masina, astfel incat copilul sa poata lua aer curat. In timp ce conduci, incurajeaza copilul sa respire adanc;
  • Profita de orice ocazie pentru a-i distrage atentia de la drum: cantati in masina, faceti jocuri, ascultati o poveste la CD player etc.;
  • Inainte de a pleca de acasa, poti sa-i oferi copilului un produs natural pe baza de ghimbir si vitamina B12, impotriva raului de miscare, cum este Alinan Emetix. Are gust bun si este usor de administrat.

emetix

Raul de miscare are fete diferite

Severitatea afectiunilor si circumstantele in care acestea apar depind de predispozitiile fiecarui copil. Unii sunt sensibili la curbe si la schimbari de viteza, altii la mirosul benzinei, pe cand altii vomita cand avionul coboara brusc, pregatindu-se de aterizare. Odata cu inaintarea in varsta, majoritatea copiilor depasesc raul de miscare, dar nu toti.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Rau miscare copii Rau masina copii Greata copii

Gabriela Negulescu

Redactor Copilul.ro

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul