Urmareste-ne:

Castile, pericol pentru auzul copilului? Invata-l cum sa se protejeze!

Castile audio sunt un accesoriu modern foarte la moda printre copii si adolescenti, dar si unul dintre cele mai mari riscuri pentru pierderea auzului sau alte afectiuni ale urechilor la varste foarte mici. Nu exista copil care sa nu aiba un iPod, Mp3 player sau casti de telefon cu care se relaxeaza ascultand muzica. Descopera cum protejezi copilul de efectele nocive ale folosirii excesive sau gresite a castilor!

Muzica ascultata la maxim in casti, o moda printre copii

Specialistii sustin ca exista un motiv real de ingrijorare cu privire la ultima moda in randul adolescentilor, dar si al copiilor mai mici - ascultarea muzicii la casti. Aproape toate dispozitivele tehnologice moderne sunt compatibile cu castile audio - telefoane mobile, calculatoare, laptop-uri, televizoare, ipad si ipod-uri, mp3 sau mp 4 playere etc.

Varsta la care micutii asculta muzica prin intermediul castilor audio a ajuns sa fie din ce in ce mai mica. Vedem astazi copii de numai cativa anisori care au casti in urechi, dar si un volum al muzicii ingrijorator de mare. Parintii trebuie sa stie ca acestea pun in pericol auzul micutilor si conduc la afectiuni frecvente ale urechii interne si mijlocii, iar in cazuri extreme la surditate.

Specialistii nu sustin interzicerea acestor accesorii, ci doar folosirea lor corecta si rationala.

casti_muzica_pericol_auz_copii

Foto: kidsheadphones.co.uk

Cum afecteaza castile auzul copiilor?

Adolescentii si copiii din ziua de azi aleg si folosesc gresit castile audio. Opteaza pentru modele ieftine, cu un design care afecteaza interiorul urechii si abuzeaza de volumul acestora, afectand urechea interna. Iata principalele moduri in care castile pun in pericol auzul!

Modelul

Astazi, castile au devenit din ce in ce mai mici, mai usoare, elegante si confortabile. Ele sunt mai usor de folosit si sunt introduse direct in urechi (intraauriculare), fiind concepute dupa forma lor anatomica.

In realitate, aceste modele noi sunt mult mai periculoase pentru auz decat cele vechi, care se amplasau pe cap si nu dispersau sunetul atat de aproape de urechea interna. In cazul castilor interne, cu cat volumul creste si muzica este data mai tare, cu atat sunetul ajunge mai aproape de timpan si de urechea mijlocie sau interna si afecteaza auzul.

Durata folosirii lor

Nu numai sistemul dupa care sunt facute este periculos pentru sanatatea micutului. Si timpul pe care il petrece ascultand la casti este important pentru a crea sau nu probleme cu auzul. Ele pot fi facute si adaptate nevoilor copilului, dar daca se abuzeaza de ele ore in sir, auzul tot are de suferit.

Cum protejezi copilul de pericolele castilor?

Iata ce se intampla, in mod normal, in urechi atunci cand copilul asculta muzica la casti audio - sunetele din casti intra in urechi, determina vibratia timpanelor, trece in oasele delicate ale urechii mijlocii si stimuleaza celulele nervoase din cohlee (ureche interna).

S-a dovedit faptul ca oamenii, in special copiii si adolescentii, asculta muzica la un volum mult mai mare decat este recomandat. Expunerea zilnica la sunete puternice - peste 120 de decibeli - poate afecta iremediabil auzul copilului, prin deteriorarea celulelor senzoriale din urechea interna. In plus, exista riscul spargerii oaselor urechii mijlocii, dar si a timpanului.

Specialistii recomanda reducerea volumului in castile pentru copii la maxim 85 de decibeli, care este echivalent cu sunetul alarmei unui ceas sau al celui produs de un utilaj in fabrica. De altfel, exista si casti special concepute pentru cei mici, care au limita de volum si masuri de siguranta impotriva deteriorarii auzului. Principalul obiectiv al specialistilor in crearea castilor este reducerea nivelului de presiune acustica (SPL), care este emis de catre casca la urechea interna.

Alege intotdeauna modele special create pentru copil, mici si usoare, perfect adaptate capului acestuia. Cele mai indicate sunt castile mari, care se amplaseaza pe cap. Dar daca nu gasesti dimensiuni potrivite pentru capul lui sau nu se poate obisnui cu ele, poti apela si la castile intraauriculare. Sunt potrivite pentru copiii cu urechi mici. Ele nu sunt periculoase atata timp cat respecta regulile de siguranta stabilite de specialisti.

Chiar si cu alegerea unor casti sigure pentru auzul copilului, tot este bine sa ii limitezi timpul de ascultat muzica la ele si sa ii faci o educatie privind folosirea corecta a lor si a importantei ascultarii muzicii la un nivel redus.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Casti auz copii Pericol casti copii Casti audio copii

Daniela Ganciu

Pasionata de cuvinte cu sens, puse in forme si ambalaje practice si utile pentru orice mamica sau viitor parinte. Intotdeauna scriu cu gandul ca articolul va deveni un ghid, un prieten, un ajutor pentru cititorii mei.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul