Mituri legate de balbaiala

/ / Modificat: 2011-12-20
Mituri legate de balbaiala

Pana la un punct, balbaiala este o etapa fireasca din dezvoltarea limbajului si vorbirii la copii. Ea dispare de la sine atunci cand copiii incep sa vorbeasca cursiv si sa formeze propozitii. Exista insa cazuri de copii care raman cu aceasta balbaiala pana tarziu in copilarie si au nevoie de suport logopedic. Iata cele mai frecvente mituri legate de cauzele si efectele balbismului in dezvoltarea copiilor!

Persoanele balbaite sunt mai putin inteligente si nu au succes

MIT! Exista o speculatie conform careia ar exista o legatura intre balbaiala si inteligenta. Doar pentru ca un copil pronunta mai greu cuvinte sau are probleme de vorbire, nu inseamna ca este mai putin inteligent decat alti copii. Se confrunta cu o problema care are rezolvare si poate fi corectata la logoped, independent de coeficientul de inteligenta.

Copilul balbait poate fi la fel de destept si capabil ca oricare alt copil fara probleme de vorbire. Poate avea o cariera stralucita in orice domeniu in care dovedeste talent si poate ocupa functii de conducere. Exista artisti, presedinti si alte staruri care au reusit sa aiba succes, in ciuda balbismului de care au suferit.

Balbaiala este cauzata de traume emotionale puternice

MIT! Este posibil ca o trauma emotionala sa accentueze sau agraveze balbaiala micutului, dar nu o poate declansa.

Cauzele balbismului nu sunt pe deplin cunoscute. Specialistii sustin ca exista o serie de factori de risc care favorizeaza aparitia balbaielii, insa traumele emotionale nu sunt printre cele care pot determina disfunctionalitatea.

Balbaia apare din vina parintilor

MIT! Chiar daca nu se stiu cauzele care stau la baza balbaielii, specialistii sunt siguri in ceea ce priveste un lucru - nu este cauzata de parinti sau de o alta persoana. Este o afectiune biologica si neurologica, a carei aparitie nu este influentata de un stil parental negativ sau respingator, de stres, traume emotionale.

Copilul ramane balbait si la maturitate

MIT! La majoritatea copiilor, balbaiala apare intre 2 si 4 ani si dispare apoi de la sine. Exista situatii in care nu dispare si devine o problema care necesita consultarea unui logoped. Oricum ar fi, balbismul se trateaza si poate fi depasit, iar cazurile in care persista pana la maturitate sunt foarte rare.

Stresul cauzeaza balbaiala

MIT! La fel ca si in cazul traumelor emotionale, nici stresul nu reuseste sa cauzeze balbaiala la copii. Balbismul, ca afectiune neurologica, nu apare pe fond nervos si nu este cauzat de stres puternic.

Copilul poate deveni balbait prin imitarea unei persoane care se balbaie

MIT! Balbismul nu este contagios si nu se poate transmite de la o persoana la alta. Copilul nu poate deveni balbait, doar pentru ca aude in jurul lui ca se vorbeste in acest fel.

Chiar daca aude frecvent o persoana care sufera de balbism, el nu va suferi, ca afectiune medicala. E posibil sa pronunte gresit cateva cuvinte, pentru ca asa le aude la cei din jur, dar nu sa balbaie tot vocabularul pe care l-a dobandit.

Avand in vedere ca unii dintre factorii care influenteaza aparitia balbismului sunt dezvoltarea neuromusculara si ereditatea, este imposibil ca micutul sa devina un balbait pe fondul imitarii altor persoane.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Balbaiala copii Cauze balbaiala copii Vorbire copii Dezvoltare limbaj copii

Articole recomandate

Citeste si despre