Mancatul sanatos poate fi distractiv pentru copii. Iata 5 idei de pus in practica!

/ / Modificat: 2017-10-05
Mancatul sanatos poate fi distractiv pentru copii. Iata 5 idei de pus in practica!

Un copil sanatos este un copil fericit, iar sanatatea se mentine prin alimentatie. Ce-i drept, sa-l faci pe cel mic sa manance sanatos nu este tocmai cea mai simpla sarcina. Copiii nici nu vor sa vada pe farfurie, in fata lor, buchetele verzi de broccoli, morcovi sau alte preparate bune pentru sanatate, dar nu foarte gustoase. Insa cu putina rabdare si ingeniozitate, a-i face pe cei mici sa manance sanatos se va transforma dintr-o misiune imposibila, intr-una distractiva!

Descopera cateva trucuri prin care il poti ajuta pe cel mic sa adopte o alimentatie echilibrata:

1. Transforma mersul la piata intr-o aventura

Cand planifici o iesire in aer liber sau o vacanta in familie, iti faci tot felul de liste detaliate si inspectezi toate rafturile de alimente din supermarket. Fa acelasi lucru si cand mergi la piata sau la aprozar. Implica-ti copiii in actiune. Daca sunt destul de mari, cere-le sa te ajute sa cauti retete online. Daca abia au inceput sa mearga la gradinita, roaga-i sa rasfoiasca o revista cu retete si sa-ti arate fotografiile care ii atrag cel mai mult. Daca micutul cel mofturos e atras de poza, sigur va iesi o mancare delicioasa!

Dupa ce ti-ai intocmit lista de cumparaturi, porneste spre piata cu prichindeii dupa tine. Ei te pot ajuta sa pui alimentele in carucior. Faceti o prima oprire la raionul de legume si umpleti o punga cu fasole verde proaspata. Fasolea verde contine vitamina B2, esentiala pentru sanatatea cavitatii bucale.

2. Pregatirea mesei e un sport de echipa

Ademeneste-ti familia sa te ajute la gatit. Pune-i pe cei mici sa citeasca reteta si sa masoare cantitatile necesare din fiecare ingredient. Astfel, isi vor dezvolta abilitatile de lectura si calcul matematic. Gatitul in familie implica urmarirea de instructiuni precise, decodarea retetei si efectuarea de masuratori. Chiar si mezinul casei poate ajuta la batutul oualor si degustarea preparatelor.

Da-i fiecarui copil cate ceva de facut si lucrati in echipa. Lasa-i pe ei sa preia rolul de Masterchef, iar tu, proclama-te ajutor de bucatar. La finalul experimentului culinar, bucataria ta va arata ca dupa batalie, ce-i drept, dar dezordinea si creativitatea merg mana-n mana.

3. Serviti masa in familie

Multi parinti pun cina in familie la loc de cinste. Exista, insa, numeroase alte familii care au un program atat de incarcat, incat le este aproape imposibil sa ia masa impreuna, in fiecare seara. Incearca sa planifici o cina in familie macar o data pe saptamana. Puteti vorbi despre cum a decurs ziua fiecaruia, ce ganduri si sentimente va incearca si, bineinteles, cum au iesit bucatele. Le lipseste putina sare sau usturoi? Ce poti face diferit, data viitoare? Cate stele ti-ar da pentru intregul platou? Aceste discutii te vor ajuta sa-ti ajustezi lista de cumparaturi pentru saptamana urmatoare!

4. Dezvata-ti copiii de mofturi

Consumul de alimente sanatoase nu inseamna ca trebuie sa te hranesti cu "mancare de spital", fara sare, fara gust. Exista o multime de preparate aromate, extrem de sanatoase. Iata cateva principii pe care le poti insufla de timpuriu copiilor tai:

Nu pretinde ca "nu-ti place" un fel de mancare, pana cand nu l-ai incercat de trei ori, pregatit in trei moduri diferite. Daca nu tii cont de aceasta regula, nu vei realiza niciodata maretia unor preparate precum escargotul.

Nu-ti fie frica de mancare. Incearca alimente exotice. Uneori, alimentele care arata ciudat se dovedesc de-a dreptul delicioase si ti se vor topi in gura.

Nu te crampona in conventii sociale. Mancatul cu degetele e fantastic si multe alimente gustoase se pot consuma astfel. Si nu trebuie sa fii bebelus ca sa savurezi un aliment mancat cu mana.

5. Ridica-te si danseaza!

Poate ca nu te dai in vant dupa dans. Poate iti place doar sa te plimbi cu cainele in jurul blocului si sa schimbi doua-trei vorbe cu vecinii, in timp ce copiii se dau in leagan sau bat mingea in apropiere. Orice activitate sportiva ai alege dupa cina, e binevenita. Promovarea miscarii reprezinta o modalitate excelenta de a-ti modela copiii si de a-i determina sa adopte un stil de viata sanatos. Implica-te si tu in activitati sportive cu copiii, pentru a le oferi exemple pozitive de comportament.

Daca faci un obicei din practicarea zilnica a unui sport sau iesitul la plimbare, vei insufla copiilor tai un stil de viata sanatos, alaturi de o dieta echilibrata. In plus, vei petrece timp de calitate cu copiii si vei acumula o multime de amintiri minunate.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Mancare sanatoasa copii Alimentatie sanatoasa copii Sfaturi alimentatie sanatoasa

Articole recomandate

Citeste si despre