Beneficiile jocului pentru copii

/ / Modificat: 2016-08-02
Beneficiile jocului pentru copii

Jocul, acea activitate distractiva cu care se indeletnicesc copiii inca de la varsta de bebelus si pana in copilaria tarzie, este mai mult decat o sursa de recreatie si relaxare. Cu multiple beneficii in plan psihic, social, fizic si emotional, jocul s-a dovedit a fi, in timp, nu doar un instrument eficient in educatia copilului, ci si un stimulent pentru cresterea si dezvoltarea lui, inca din primele zile de viata.

Ajuta copilul sa se adapteze la nou si sa exploreze mediul inconjurator

Inca din primele zile de viata, jocul reprezinta un instrument prin care copilul exploreaza lumea si invata sa se adapteze la nou, sustine Cristina Calarasanu, psiholog specializat in "Terapie Psihanalitica Familiala".

Prin intermediul jocului, copilul invata, afla, cunoaste, experimenteaza, ceea ce reprezinta "o punte de legatura" cu lumea exterioara, atat de necunoscuta si infricosatoare la varste mici. Prin joc, copilul reuseste sa transforme necunoscutul in cunoscut si infricosatorul in familiar, simtindu-se protejat si in siguranta.  

Contribuie la dezvoltarea abilitatilor sociale

Inca din primele luni de viata, comunicarea dintre mama si copil este esentiala pentru dezvoltarea abilitatilor sociale ale copilului. Psihologul sustine ca "pentru bebelus, jocul reprezinta un mod de a crea o legatura cu celalalt si de a experimenta ce inseamna o relatie".

Pe masura ce creste, interactiunea dintre copil si cei din jurul lui devine mai complexa si este intermediata si de limbaj si comunicare, pe care le va cultiva prin joc si care-i ofera posibilitatea de a afla si intelege mai multe despre relatiile interumane.

Jocul cu prietenii imaginari sau cu cei de la gradinita ori scoala, in activitati colective, faciliteaza rapid dezvoltarea sociala a copiilor si invatarea bunelor maniere sau deprinderea unor abilitati importante: cooperarea, spiritul de echipa, negocierea, generozitatea, fair play-ul, competitia etc.  

Dezvolta imaginatia si creativitatea

Exista o multime de jucarii creative, care contribuie la dezvoltarea imaginatiei copilului inca din primele luni de viata. Insa Cristina Calarasanu subliniaza ca jocul imaginativ (de pe la 3 ani in sus), in care se angajeaza in diverse conversatii cu prietenii imaginari ori se transpune in pielea unor personaje, in jocurile de rol, sunt de departe cele mai utile in dezvoltarea acestor abilitati la copii.

Intrucat copilul mic nu are capacitatea de a intelege multe dintre comportamentele celor din jurul lui, apeleaza la imaginatie si creativitate, in care isi gaseste resursele necesare pentru a le "traduce" pe intelesul lui, sustine psihologul. Orice tip de joc poate deveni un exercitiu pentru stimularea imaginatiei si creativitatii copilului. Pe masura ce creste, poti observa cum copilul acorda diverse sensuri sau roluri noi unor obiecte banale (de exemplu, olita se transforma in palarie sau cadita pentru papusi, oala poate deveni oricand toba), transformandu-le in cu totul alte lucruri, prin prisma imaginatiei.

Jocurile imaginative si de rol au, pe langa scopul de a-l ajuta sa se adapteze la mediul exterior, si beneficiul de a-i dezvolta comunicarea si limbajul, de a exersa diverse roluri sociale, de a invata lucruri noi, dar si de a-l ajuta sa se simta mereu in siguranta.  

Creste stima sau increderea in sine a copilului

Stima si increderea in sine sunt doua dintre aspectele din educatia sau cresterea copilului la care din ce in ce mai multi parinti raman corigenti. Motivul este acela ca multi dintre ei nu se concentreaza pe dezvoltarea afectva a copilului atunci cand aleg jucariile sau jocurile in care il implica, ci pe cea intelectuala sau fizica. Opteaza pentru jocuri care sa-l faca mai destept, mai inalt, mai descurcaret la scoala, uitand totusi ca la baza tuturor performantelor sale scolare si a modului in care se dezvolta social sta, de fapt, stima de sine.

Potrivit psihologului, stima de sine este formata din 3 componente - incredere in sine, conceptie despre sine si, nu in ultimul rand, iubire de sine. Toate trebuie stimulate corespunzator si in proportii egale in dezvoltarea celui mic, pentru a reusi sa faca fata cu brio provocarilor vietii si pentru a iesi cu fruntea sus din situatii delicate.

Cristina Calarasanu ne-a sugerat si o lista de jocuri care ar trebui sa se regaseasca printre activitatile sale de joaca, de-a lungul copilariei, si care-l ajuta sa aiba mai multa incredere in forte proprii, sa ia initiativa si sa-si formeze o personalitate puternica:

  • practicarea hobby-urilor (cultivarea pasiunilor, talentelor);
  • jocurile interactive (de grup, reprezentatii scenice, concursurile, competitiile);
  • jocurile de rol;
  • activitatile artistice (desen, muzica, pictura etc.);
  • jocurile de grup (cu sau fara jucarii).

Stimuleaza dezvoltarea cognitiva si imbunatateste performantele scolare

Atat jocurile care presupun activitate fizica, cat si cele educative au un rol esential in imbunatarirea performantelor cognitive ale copilului. Intr-un articol publicat in Archives of Pediatric and Adolescent Medicine, Amika Singh, cercetator la VU University din Olanda a declarat, in urma analizarii a 14 studii, ca micutii care se joaca mai mult si fac frecvent miscare fizica au rezultate mai bune la scoala decat cei care sunt sedentari si nu se implica in jocuri.

Potrivit specialistului, miscarea fizica din timpul jocurilor a fost asociata cu o stare de sanatate mai buna si o productivitate mai crescuta.

Contribuie la dezvoltarea fizica

Nu in ultimul rand, jocul are un rol esential in dezvoltarea fizica a copilului, contribuind atat la dezvoltarea abilitatilor motrice fine - indemanare, perspicacitate - cat si la cele grosiere - mers, alergat, sarit, aruncat, pedalat etc.

Copilul invata sa isi dezvolte coordonarea mana-ochi si dexteritatea in timp ce face blocuri de constructie, puzzle-uri, lego-uri etc. Jocurile precum sotronul, coarda, de-a v-ati ascunselea, leapsa etc. il ajuta sa-si dezvolte echilibrul, musculatura, oasele si sa creasca armonios.

Ce alte beneficii ale jocului in dezvoltarea copilului ai mai constatat? Care este jocul preferat al micutului tau? Spune-ne parerile si sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Beneficii joc copii Joaca copii Jocuri copii

Articole recomandate

Citeste si despre