Rusine sau curaj? de psiholog Lizetta Mihaila

/ / Modificat: 2020-04-01
Rusine sau curaj? de psiholog Lizetta Mihaila

Atunci cand copilul incepe sa-si dea seama de ce se intampla cu adevarat in jurul lui, realizeaza ca fiecare vorba ori fapta poate avea un rezultat si apare sentimentul de rusinare.

Daca cel mic este bine sfatuit, ori incurajat de cei din jur, acesta va fi echilibrat in activitatile lui, va fii rusinat ori rezervat in anumite situatii, in functie de imprejurare, ori va fi increzator in fortele lui si va avea curajul sa actioneze  ori de cate ori este nevoie. 

Insa, daca nu va pastra limite, parintii risca sa roseasca ei-insisi, fiind pusi in situatia de a nu se simti confortabil, datorita vorbelor ori faptelor copilului. In cele mai dese cazuri, copilul va trece pe planul al II-lea, iar cei din jur vor acuza familia de faptele neconventionale ale celui mic, replicand ,,Ce copil  fara  educatie!’’

De aceea, copilul va trebui sa cunoasca ori sa experimenteze atat situatii care sa-l determine sa fie rezervat si cumpatat, precum si situatii in care este nevoie sa aiba incredere in el insusi si sa sustina propriul punct de vedere, argumentandu-l. 

Iata cateva situatii in care copilul poatesa  nu se simta in largul lui, dar care il pot ajuta sa-si construiasca o imagine obiectiva despre cum va trebui sa actioneze in viitor, echilibrat si cand este nevoie ori imprejurarile o cer:

  • Sa vorbeasca in fata clasei, colegii si doamna invatatoare privindu-l. Daca nu a mai fost provocat sa fie ascultat de catre persoane straine, ori incurajat sa le vorbeasca, copilul va lupta cu rusinea, dar si cu dorinta de a fi in centrul atentiei. 

In aceste momente, el are nevoie de sprijin, de vorbe si priviri incurajatoare si nu in ultimul rand, de laude. Astfel, copilul va capata incredere in el si-si va forma o imagine de sine pozitiva. Poate nu va reusi de prima data sa vorbeasca coerent sau corect, dar important este ca a incercat.

  • Sa urce pe o scena, in cadrul unui eveniment pentru copii ori unui concurs si sa fie privit de spectatori. Chiar daca nu va trebui sa vorbeasca, poate doar sa danseze, copilul va invinge timiditatea treptat, iar la inceput va sta intr-un colt, dar mai tarziu va cauta mereu sa fie in mijlocul scenei, eventual sa vorbeasca si la microfon;
  • Sa-si exprime propriile dorinte, uneori in necorcondanta cu ceea ce i-au cerut parintii sa faca. Copilul este trimis sa-si rezolve temele, ori sa faca altele suplimentare, dar el isi doreste sa joace un joc cu mama ori tata, ori sa sa le povesteasca ce a mai facut la scoala. Aceste clipe de destainuire sunt esentiale in dezvoltarea afectiv-emotionala a copilului, deoarece el simte nevoia de atentie din partea parintilor, de ascultarea lor, iar daca este respins, intervine frustrarea si scaderea increderii in sine;

Exista si situatii care il provoaca pe copil sa ia cuvantul, sa expuna o situatie, dar care il pot dezavantaja in ochii celorlati. Iata cateva exemple:

  • Nu ii lasa pe cei din jur sa vorbeasca, intervine mereu, acapareaza discutia si astfel, curajul de a participa la o discutie, increderea pe care o are copilul in ceea ce spune, risca sa devina un motiv de agasare a celor din jur, deoarece nu se mai pastreaza limite, iar copilul este mult prea indraznet si dominator. Cu timpul, va fi exclus din grup, datorita disconfortului creat celor din jur. 
  • Pune intrebari numeroase, dar care, de cele mai multe ori, nu sunt potrivite momentului, nu sunt relevante ori ii fac pe ceilalti sa se simta deranjati de situatie, ori nu stiu cum sa reactioneze la provocarile verbale ale copilului, de multe ori incriminatoare. De aceea, parintii il pot ghida pe copil, astfel incat sa diferentieze situatiile in care poate adresa intrebari celor din jur, tipul de intrebari potrivite si situatii in care sa nu insiste, in special daca nu au legatura cu subiectul discutiei.
  • Copilul nu diferentiaza auditoriul- se adreseaza in acelasi mod atat copiilor de varsta lui, car si adultilor din jurul sau, foloseste un limbaj comun in toate situatiile, uneori chiar jignind sau folosind replici nu prea politicoase, in special cu adultii. Daca i se explica diferenta dintre o discutie cu un prieten de joaca si cea dintre un copil si un adult, in ambele cazuri folosindu-se regulile de bune maniere potrivite, atat parintii, cat si copilul pot evita situatiile jenante, ori chiar conflictuale, generate de cel mic, uneori fata intentie.

Situatii de acest gen apar zilnic in viata copiilor si a parintilor, dar echilibrul in a reactiona depinde de cum este invatat cel mic sa reactioneze. Pentru a evita momentele jenante si pentru a le suplimenta pe cele care ne fac sa ne simtim fericiti si mandri ca suntem parintii acelui copil, este important sa discutam permanent cu el, sa analizam fiecare fapta si fiecare comportament, oferind sfaturile potrivite.

Articole recomandate

Citeste si despre