Laptele de soia si laptele de vaca in alimentatia copiilor. Pro si contra

/ / Modificat: 2012-12-19
Laptele de soia si laptele de vaca in alimentatia copiilor. Pro si contra

Laptele de vaca si de soia sunt doua dintre tipurile de hrana pentru copii in privinta carora parintii au multe dileme. Exista atat de multe beneficii, dar si o serie de riscuri, asociate consumului de lapte de soia sau vaca la copii, incat parintii nu stiu cand si daca este bine sa le mai introduca in meniul celor mici. Cu toate acestea, medicii sustin ca pericolele apar atunci cand administrarea lor se face neglijent si ca micutii nu trebuie lipsiti de beneficiile acestor surse esentiale de vitamine si minerale esentiale.

Laptele de vaca in alimentatia copilului: pro si contra

Laptele de vaca este destul de greu de digerat de sistemul digestiv insuficient dezvoltat al bebelusilor. De aceea, este recomandat sa fie introdus in alimentatia copilului dupa varsta de 1 an, cand este mai bine tolerat de stomac.  

Beneficii ale laptelui de vaca la copii

Specialistii sustin ca nu exista niciun motiv intemeiat pentru care laptele de vaca sa nu poata fi oferit copilasilor de peste un anisor. Pe masura ce creste, copilul poate beneficia de o multime de avantaje pe care laptele de vaca le aduce in cresterea lui. Iata cateva dintre cele mai importante:

  • reprezinta o sursa naturala si esentiala de vitamine, minerale, proteine, carbohidrati si grasimi, esentiale pentru cresterea armonioasa a copilului;
  • este o sursa primara de calciu, unul dintre cele mai importanti nutrienti pentru sanatatea si cresterea oaselor, dar si pentru sistemul nervos, musculatura si alte organe vitale (in plus, multe tipuri de lapte de vaca din comert sunt fortifiate cu vitamina D, care contribuie la absorbtia calciului in organism);
  • este o sursa alimentara importanta de vitamina A si fosfor;
  • chiar si copiii cu intoleranta usoara la lactoza pot consuma o cana sau doua de lapte zilnic, fara riscul de aparitie a simptomelor;
  • combate riscul de ingrasare si obezitate la copii (se pare ca pachetul de substante nutritive din laptele de vaca accelereaza metabolismul si imbunatateste abilitatea organismului de a arde grasimi, in special din zona abdominala);
  • are un aport substantial in reglarea capacitatii organismului de a coagula sangele;
  • are rol profilactic in combaterea unor boli grave precum cancer de colon, hipertensiune arteriala etc.

Riscuri ale consumului de lapte de vaca la copii

Riscurile consumului de lapte de vaca apar in cazul sugarilor, cand sistemul digestiv nu este suficient de dezvoltat pentru a digera proteinele din lapte si pot aparea probleme grave (hemoragii intestinale). Insa mai exista si alte pericole la care este expus copilul atunci cand consuma lapte de vaca:

  • nu ofera pachetul complet de substante nutritive necesare pentru crestere - nu contine vitamina E, zinc si fier);
  • poate interfera cu absorbtia fierului in organism si creste astfel riscul de anemie sau deficienta de fier;
  • exista un risc crescut de alergii si intoleranta la lactoza (laptele intra in categoria alimentelor cu risc alergogen crescut la copii);
  • risc de suprasolicitare hepatica si de afectiuni ale ficatului - riscul apare in special la bebelusi;
  • creste riscul de diabet - factorii de risc sunt expunerea prematura a copilului la lapte de vaca si istoric familial pentru aceasta boala.

Laptele de soia in alimentatia copilului: pro si contra

Laptele de soia este o alternativa la care apeleaza din ce in ce mai multi parinti, mai ales in cazul copiilor cu intoleranta la proteinele din laptele de vaca. Chiar daca este considerat de foarte multi specialisti o varianta mult mai sanatoasa, exista inca medici care subliniaza importanta administrarii laptelui de soia dupa varsta de un an.

Beneficii ale laptelui de soia in alimentatia copilului

Laptele de soia protejeaza copilul de riscul de alergii si intoleranta alimentara, extrem de crescut in cazul consumului de lapte de vaca. Insa exista si alte beneficii asupra carora medicii atrag atentia si care merita luate in considerare in decizia cu privire la tipul cel mai indicat de lapte pe care sa il consume copilul tau.

Iata cateva dintre cele mai importante:

  • continutul de fibre al laptelui de soia imbunatateste tranzitul intestinal si stimuleaza sanatatea digestiei;
  • are un continut scazut de colesterol "rau" (previne aparitia bolilor cardiovasculare);
  • intareste sistemul imunitar si protejeaza copilul impotriva multor afectiuni si boli periculoase;
  • contine o concentratie crescuta de acizi grasi Omega-3, esentiali pentru dezvoltarea creierului copilului;
  • contine doze crescute de lecitina (esentiala pentru stimularea memoriei) si vitamina E, care protejeaza celulele organismului de la degenerarea canceroasa;
  • contine grasimi mono si polisaturate, care nu favorizeaza aparitia bolilor de inima.

Riscuri ale laptelui de soia in alimentatia copilului

Nici laptele de soia nu este lipsit de riscuri pentru sanatatea copilului. Si acesta prezinta destule dezavantaje care pot afecta dezvoltarea copilului. Una dintre teoriile care ingrijoreaza cel mai mult parintii cu privire la consumul de lapte de soia este cea legata de continutul de fitoestreni.

Acestia cresc riscul de aparitie a dezechilibrelor hormonale si cancerului de san. Potrivit specialistilor, fitoestrogenii din soia actioneaza in organism asemenea unor hormoni. In cazul in care concentratia primita de organism este foarte mare, exista riscul de declansare a pubertatii premature la fetite si sindromul de feminizare testiculara la baietei.

Riscul apare in urma consumului abuziv de lapte sau produse din soia, dar specialistii sustin ca nu exista inca studii care sa dovedeasca acest efect. Laptele de soia nu contine calciu si acesta este unul dintre dezavantajele care pot afecta serios cresterea copilului. Este nevoie sa alegi mereu variante fortifiate cu calciu si vitamina D pentru copil, pentru a evita carenta sau deficienta acestei substante nutritive si afectiunile asociate.

In cazuri foarte rare, se poate intampla ca laptele de soia sa influenteze negativ functionalitatea glandei tiroide si sa conduca la formarea gusei, un simptom care indica prezenta problemelor de sanatate.

Nici laptele de soia nu scapa copilul de riscul de alergii. Soia este un aliment care contine cel putin 30 de proteine cu risc alergenic crescut.

Tie ti-a fost usor sa te decizi ce fel de lapte dai copilului dupa varsta de 1 anisor? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Lapte vaca copii Alimentatie copii

Articole recomandate

Citeste si despre