Copilul plange in scaunul de masina? Cum faci sa il linistesti?

Calatoria cu masina poate fi o adevarata aventura atunci cand ai un copil nelinistit, care incepe sa planga de cum l-ai pus in scaunul de masina. Si cand te gandesti ca unii copii dorm tot drumul, pe cand prichindelul nu numai ca nu are astampar, ci se pune pe planset, parca nici nu iti mai vine sa pleci la drum. Si este de inteles, pentru ca exista pericolul sa nu te poti concentra la drum, insa nu trebuie sa te dai batut. Cu o strategie bine pusa la punct, vei invinge.

scaun-masina

Daca si micutul tau plange cand il asezi in scaunul auto, uite ce ai putea sa faci ca sa-l linistesti:

1. Imprieteneste-l cu scaunul de masina

Daca micutul tau plange de fiecare data cand il pui in scaunul de masina, incearca o abordare noua: ia scaunul de masina in casa si lasa-l pe copil sa stea in el, pune-i cateva jucarii preferate in scaun. Astfel, copilul va incepe sa faca asocieri pozitive cu scaunul de masina, ceea ce ar putea sa il determine sa nu mai planga data viitoare cand porniti la drum.

2. De vina poate fi starea de sanatate a copilului

Daca bebelusul tau nu avea nicio problema cu scaunul auto, insa a aparut o schimbare brusca in comportamentul lui si incepe sa tipe si sa se foiasca, s-ar putea sa il supere ceva. Poate ca ii iese un dinte, poate ca il doare burtica.

Ideal este sa tragi pe dreapta, sa incerci sa iti dai seama ce il deranjeaza: este doar nemultumit ca se afla in scaunul pentru masina sau plange pentru ca nu se simte bine?

3. Ia cu tine jucaria preferata a copilului

Atentia unui copil poate fi captata, de cele mai multe ori, cu ajutorul jucariilor. Ia cu tine cateva jucarii de plus, care zornaie, care pot fi agatate de scaun, astfel incat cel mic sa aiba cu ce sa isi ocupe timpul. Daca bebelusul tau are o jucarie preferata, nu omite sa o iei cu tine atunci cand plecati la drum.

Ii poti pune pe bancheta o cutie cu mai multe jucarii, astfel incat sa aiba de unde sa aleaga, sa fie tentata sa se joace si sa uite ca este in scaunul de masina.

4. Incearca si cu muzica

Uneori muzica poate fi cel mai bun remediu pentru a calma crizele de plans ale unui copil mic. Daca bebelusul este obosit si trebuie sa plecati cu masina cand se apropie ora lui de culcare, pune o melodie lenta, care sa il ajute sa adoarma.

Daca este energic, cauta o piesa vesela. Poti incerca mai multe variante de melodii, pana cand vei gasi una care sa il linisteasca.

5. Calatorie de proba

Ca sa il mai obisnuiesti cu masina, poti recurge si la urmatorul truc: ia-l in calatorii scurte cu masina atunci cand si tu ai timp la dispozitie, dar si cand bebelusul este odihnit si nu este inainte de ora mesei, astfel incat sa nu aiba niciun motiv de neliniste, ca sa inceapa sa planga in timp ce tu esti la volan.

6. Asigura-i confortul necesar

Uneori copiii pot plange fiindca temperatura din masina nu este una potrivita, fie este prea cald, fie aerul conditionat il deranjeaza, asa ca acorda atentie acestui aspect. De vina pentru plansul sau mai pot fi si razele soarelui, care ii bat direct in ochi, asa ca arunca-ti privirea si vezi daca nu cumva asta il deranjeaza.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Si tu poti scrie pe Copilul.ro! Trimite-ne un text inca nepublicat, pe suport@copilul.ro

Taguri Scaun de masina Scaun auto copii Calatorie masina copii

Copilul.ro

Alaturi de tine pentru a creste copii cu dragoste si incredere. Nu iti promitem ca iti vom rezolva problemele, dar iti promitem ca nu va trebui sa le faci fata singura.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul