Ce trebuie sa stie copilul in caz ca se pierde de parinti

/ / Modificat: 2019-07-12
Ce trebuie sa stie copilul in caz ca se pierde de parinti

Orice parinte stie ca, atunci cand merge cu copilul in parc, la plaja, in piata sau in orice loc public aglomerat, trebuie sa stai cu ochii pe el ca pe butelie. Nu doar ca trebuie sa fii atent sa nu se loveasca sau sa nu se certe cu alti copii, ci sa nu se piarda. Pentru ca asta este cel mai negru cosmar al oricarui parinte si al oricarui copil, iar o singura clipa de neatentie il poate faca sa devina realitate. Oricat ati fi de atenti la copii, nu trebuie sa va ganditi niciodata ca asa ceva nu vi se poate intampla tocmai voua si e bine sa pregatesti copilul pentru o astfel de posibilitate.

Pentru a evita momentele acelea in care tu ajungi in pragul nebuniei pentru ca nu-ti gasesti copilul, iar el plange pana la disperare de spaima, e bine sa stie foarte bine ce are de facut in caz ca se rataceste de tine. Nu trebuie sa astepti ca asa ceva sa se intample pentru a lua masuri, ci e bine sa incepi sa il pregatesti chiar daca ti se pare ca este prea mic. Din momentul in care incepe sa mearga singur este suficient de mare pentru a putea pleca de langa tine si a se rataci. Prin urmare, trebuie sa aveti impreuna un plan pentru a iesi dintr-o astfel de situatie, iar el trebuie sa stie ca trebuie sa il urmeze la litera.

Reguli pe care copilul tau trebuie sa le stie

Repeta-i cat de des se poate ca nu trebuie sa se indeparteze de tine. Ai grija ca el sa fie mereu in campul tau vizual si auditiv.

Invata-l de mic sa isi spuna numele complet si, evident, pe al parintilor. Asa va fi mai usor sa te identifice in caz ca se rataceste.

Invata-l sa nu primeasca niciodata nimic de la persoane necunoscute daca parintii nu sunt langa el si, sub nicio forma, sa nu plece cu straini sau sa se urce in masini cu oameni pe care nu-i cunoaste. Nici macar daca s-a pierdut.

Cei mici trebuie sa invete ca daca se afla intr-un loc in care nu te vad, o solutie foarte buna este sa se aseze pe podea si sa te strige pe nume pentru a-ti fi mai usor sa-l gasesti. Atentie! Sa te strige pe nume, nu "mami"!

Copiii trebuie sa stie ca daca s-au pierdut este bine sa caute o persoana care reprezinta o autoritate: un politist, un jandarm, un salvamar. Daca acest lucru nu este posibil, poate sa caute o femeie cu copil si sa-i ceara ajutor. Pentru a-l invata sa caute ajutor acolo unde trebuie, puteti face impreuna exercitii cum ar fi sa intrebi ceva un angajat al unui magazin sau un politist. Copilul va intelege catre cine trebuie sa se orienteze si va face la fel la nevoie, fara sa intre imediat in panica daca se va rataci.

Copilul trebuie sa stie ca atunci cand sunteti intr-un loc public trebuie sa te tina mereu de mana, iar cei mai micuti este bine sa fie plimbati in carucior sau in brate in zonele aglomerate.

Cand copilul este ceva mai marisor, puteti stabili un punct de intalnire cand sunteti intr-un loc in care este posibil sa ajungeti sa fiti separati.

De asemenea, daca se pierde copilul trebuie sa stie ca este cel mai bine sa ramana pe loc si sa nu plece in cautarea ta pentru ca astfel ati putea alerga unul dupa altul.

Ce masuri de precautie poti lua pentru eventualitatea in care copilul se rataceste

Chiar daca a invatat numarul tau de telefon, este bine sa il aiba scris fie pe o bratara, fie pe un sticker, fie pe o hartie pe care sa o aiba in buzunar, fie in interiorul incaltamintei, fie pe eticheta hainelor.

Cand mergeti in locuri aglomerate, imbraca-i in culori care te vor ajuta sa-l gasesti mai usor in multime. Culorile vii ii descurajeaza si pe rapitori sau pedofili pentru ca ies in evidenta si ii fac sa fie mai expusi in cazul in care vor sa faca rau unui copil. Ai grija sa ai mereu in telefonul mobil fotografii recente cu copilul pentru a le putea folosi in caz ca trebuie sa-l gasesti.

Achizitioneaza o bratara de identificare pe care sa fie scrise datele tale de contact si informatii esentiale despre copil cum ar fi alergiile de care sufera sau medicatia pe care o ia, daca este cazul.

Ce ai de facut, ca parinte, cand copilul tau s-a pierdut

In primul rand, ainte de a te lasa prada disperarii, uita-te bine in jurul tau pentru ca este posibil sa nu fie foarte departe. Gandeste-te ce i-ar fi putut atrage atentia dintre locurile si lucrurile din preajma ta si incepe cautarea chiar de acolo.

In al doilea rand, daca nu il gasesti in 5-10 minute, cere ajutor unui agent de politie sau unui angajat din locul in care va aflati si pe care probabil il cunosc mult mai bine decat tine.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Copil pierdut

Articole recomandate

Citeste si despre