Cum iti dai seama ca ai un copil supradotat

/ / Modificat: 2018-06-04
Cum iti dai seama ca ai un copil supradotat

Copiii care invata bine sau care au succes scolar ies foarte usor in evidenta si sunt foarte apreciati. Este evident ca sunt copii deosebiti si exista tendinta de a asocia supradotarea cu succesul scolar. Este adevarat ca supradotatii sunt copiii care au calitati intelectuale iesite din comun. Dar ce este de fapt supradotarea?

Din perspectiva pedagogica este considerat supradotat copilul care invata mai repede si cu mai multa usurinta volumul de cunostinte propus unui grup de o anumita varsta din care si el face parte. Iar din perspectiva psihologica este supradotat copilul a carui varsta mintala este superioara celei cronologice, adica este precoce.

Pentru a stabili daca un copil este sau nu supradotat, el trebuie supus unei evaluari psihologice, in cadrul careia i se aplica un test special, de inteligenta.

Evaluarea nivelului de inteligenta a copilului se poate face incepand cu varsta de doi ani si jumatate. Daca pentru majoritatea oamenilor IQ-ul este de 100, supradotatii au un IQ de cel putin 130. Se estimeaza ca 5-10% din populatia lumii o reprezinta supradotatii.

Cum arata un bebelus supradotat?

Este posibil ca parintii sa descopere ca micutul are abilitati inalte inca de la varste foarte mici. Semnele unei inteligente superioare la sugari includ nevoia de somn mai putin si o stare de vitalitate si vioiciune neobisnuita.

In plus, au niveluri ridicate de energie si curiozitate intensa. Bebelusii au tendinta de a ajunge si depasi etape de dezvoltare mai devreme decat alti copii. De exemplu, pot merge pe jos sau pot vorbi mai devreme decat alti copii.

Cu toate acestea, nu toti copiii supradotati depasesc de timpuriu etapele. De fapt, uneori, acestia pot ramane mai in urma decat altii. De exemplu, unii copii supradotati nu incep sa vorbeasca decat dupa ce au implinit doi.

Care sunt caracteristicile unui copil cu IQ superior?

Exista insa anumite caracteristici prin care un copil supradotat iese in evidenta. In plan cognitiv, prezinta o capacitate inalta de concentrare, o memorie foarte buna, o dezvoltare precoce a vocabularului si originalitate in gandire.

In plan afectiv, poate fi emotiv, anxios, izolat. De asemenea manifesta senzitivitate generala marita, nivel inalt de energie, vitalitate si activism. Iar ca si tip de personalitate, acesti copii au spirit de initiativa, sunt perseverenti, pana la incapatanare, au tendinta de dominare in relatiile cu colegii, precum si sentimentul de a fi diferit de colegii de varsta.

Care sunt dificultatile unui supradotat?

Un copil cu abilitati inalte cel mai adesea se plictiseste la scoala, poate fi un elev incomod pentru profesori, pune multe intrebari. Are tendinta de a contesta autoritatea. Sau nu are rabdare, nu sta in banca si are nevoie sa se miste mult.

Este perfectionist si extrem de critic, atat cu sine cat si cu ceilalti. In plus, nu se intelege cu copiii de aceeasi varsta, nu prea stie sa relationeze, are putini prieteni, iar acestia sunt fie dintre copiii mai mari ca el, fie din randul adultilor. O alta dificultate vine din faptul ca un supradotat prezinta asincronie in dezvoltare: adica desi are un IQ foarte mare, poate prezenta intarzieri in plan emotional si social.

Unul dintre miturile existente este acela potrivit caruia copii supradotati ar avea in mod obligatoriu un succes social mai mare. Realitatea este insa cu totul alta. Statisticile mondiale arata ca peste 50% dintre copiii cu abilitati inalte nu au succes social sau profesional la varsta adulta.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Semne copil supradotat Copil prescolar supradotat

Articole recomandate

Citeste si despre