Mama nervoasa - copil nervos

/ / Modificat: 2020-08-07
Mama nervoasa -  copil nervos

Inca din perioada prenatala , intre mama si copil se creeaza o relatie , iar fatul ,,simte" starea emotionala a mamei, copilul fiind capabil sa simta starile sufletesti ale mamei, oboseala ori nelinistea acesteia. De aceea, una dintre consecintele unui comportament instabil, a unei agitatii neuro-motorii a copilului, a tulburarilor de atentie ori vorbire, poate fi starea  psihica si fizica a mamei, in perioada perinatala.

Toate aceste lucruri sunt valabile chiar si pentru copilul nou-nascut. Cu toate ca este mic, el este inzestrat cu un sistem propriu de intelegere si comunicare si poate simti tulburarea mamei, chiar daca ea incearca sa o ascunda sub un zambet exterior.

De aceea, nasterea unui copil este echivalenta cu o renastere pentru mama, care invata sa fie mai buna, mai calma, mai optimista pentru binele micutului ei.

Cu toate acestea, orice mama va trece si prin momente mai dificile, mai greu de controlat din cauza oboselii si a suprasolicitarii psihologice. Ea ar putea in acel moment sa stea o clipa si sa-si aduca aminte de o intamplare fericita traita alaturi de copilul ei: nasterea, primul pas sau primul zambet, primul “ma-ma” sau primul cuvant citit impreuna. Astfel de momente sunt un adevarat balsam sufletesc pentru orice parinte si va pot ajuta sa va reincarcati cu energie si sa abandonati gandurile negre, care il pot tulbura pe puiul vostru. In schimb, daca nu va puteti controla nervozitatea, o veti transmite copilului, care va plange si va veti supara si mai tare!

Cercul vicios trebuie intrerupt cat mai devreme, pentru binele tuturor.

Incercati sa va calmati luand copilasul in brate, facandu-l sa se simta iubit si ocrotit, cantandu-i un cantecel vesel sau construind impreuna un castel din cuburi. Gasiti-va echilibrul chiar in copilul pe care, putin mai devreme, erati suparata. Vorbiti cu el, chiar daca este foarte mic, rugati-l sa fie bun si cuminte, povestiti-i despre familia voastra si despre planurile de viitor.       

Copilul trebuie sa simta ca face parte din familie si ca poate contribui la atmosfera generala prin comportamentullui.Cand micutul este obosit, sau il doare ceva, cea care stie cel mai bine cum sa-l linisteasca este mama, cu conditia sa fie relaxata si calma. Dar si ceilalti membri ai familiei au o influenta foarte mare asupra starii copilului. Trebuie sa aveti grija sa nu asiste la discutii aprinse sau in contradictoriu, iar daca sunteti nervoasa tot timpul, sa fiti constienta ca, mai devreme sau mai tarziu, copilul va ajunge sa aiba acelasi comportament pe care l-a vazut la cei apropiati.Daca trebuie sa il mustram, o putem face fara sa tipam sau sa fim violenti.            

Important este sa ne uitam in ochii lui, sa-i explicam ca a gresit si ca nu mai trebuie sa mai repete acest comportament. Intotdeauna asigurati-l de dragostea si sprijinul vostru, indiferent de greselile lui, si acest fapt il va ajuta sa cresca echilibrat si increzator in fortele proprii.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Crize nervi Furie parinte Furie copil

Articole recomandate

Citeste si despre