Cum le vorbim copiilor despre disparitia unei persoane dragi

/ / Modificat: 2018-10-25 00:00:00

Sa vorbesti copiilor despre moartea unei persoane dragi este dur, dar, din pacate, necesar in anumite momente. De ce este atat de dificil sa vorbim despre moarte cu copiii? Ne este greu sa  abordam subiectul, fiindca ne va duce inevitabil la ideea propriului nostru sfarsit.

Indiferent de discurs, ne temem intr-un fel sau altul sa lasam copilul sa stie ca intr-o zi singur vom muri. Motivul nu este lipsit de  coerenta, deoarece prima neliniste cauzata de moartea cuiva din jur este anxietatea de separare. Prima intrebare pe care o pune copilul va fi: “Poate si tatal sau mama sa moara?”.

Pe de alta parte, ne identificam cu copiii nostri. Ne proiectam pe noi insine in emotiile lor, ne intrebam ce am fi simtit la aceeasi varsta. Plecand de aici, totul depinde de modul in care noi, ca si copii, am fost confruntati cu moartea sau cu teama de abandon.

mama si copilul

Cei care au suferit, trecand printr-un divort, moartea cuiva apropiat, un parinte care l-a abandonat (psihic sau in orice alt tip de pierdere), vor avea mai multe dificultati in a vorbi cu copiii acest subiect.

Nu in cele din urma, si unele temeri ne pot incetini: frica de a nu traumatiza copilul, frica de a nu ii reactiva imagini ale unor persone defuncte, care i-ar putea activa anxietati legare de moarte. De aceea, daca va fi nevoie, e bine sa fiti pregatiti mai degraba sa raspundeti la intrebarile lor decat sa incercati sa anticipati.

Etapele durerii la copii nu sunt aceleasi ca si la adulti

La ce reactii ne putem astepta si fata de care ar trebui sa ne facem griji?

Cuvantul-cheie este timpul. Etapele dolului nu sunt intr-adevar identice si sunt mai putin vizibile la copii.

Copilul traieste lucrurile intr-un mod mai ciudat, pentru ca inconstientul sau incearca sa-l protejeze de violenta acestui eveniment.

Este ca si cum ai taia informatiile pentru a le  digera mai lent. In general va da initial impresia ca nu are nici un sentiment. Unii parinti spun: "I-am spus, si apoi sa intors sa joace, fara sa ceara nimic".

In realitate, copilul a inteles foarte bine. Dar are nevoie de timp pentru a integra informatiile. Este un mecanism de aparare numit clivaj /scindare.

Copiii sunt mai fragili, nu au aceeasi putere intelectuala pentru a se apara si, fiind si in perioada de crestere, au mai multa nevoie de energie pentru a se dezvolta.

Nu este necesar sa repetati apasand pe gravitatea informatiilor sau sa verificati daca copilul a inteles. Doar un copil care se simte minunat va putea sa puna intrebari imediat. Daca nu, se va intoarce mai tarziu, in propriul sau ritm si atunci cand se va simti gata sa auda raspunsurile. 

Unii copii apeleaza la terte parti, in special la scoala. Poate pentru ca atmosfera este mai putin apasatoare si au incredere in raspunsurile pe care le vor gasi in afara sau pentru ca stiu ca profesorul nu se va intrista de intrebarile sale. 

Altii ii vor intreba seara, inainte de culcare, pentru ca este un moment care le aminteste de anxietatea mortii. 

Nu este neobisnuit ca simptomele mici sa apara in viitor: sa doreasca sa fie sigur, sa-i scada pofta de mancare, sa adoarma cu dificultate...

Cand este cazul sa mergem cu copilul la psiholog 

Daca simptomele persista dupa o luna si copilul este trist, inclusiv la scoala cand alta data se juca cu prietenii sai, atunci trebuie sa va puneti intrebari si sa ii cereti sa discutati cu el.

Doar daca, si doar dupa aceste discutii, simptomele continua, puteti sa luati in calcul o vizita la psiholog. 

Consultarea cu un psiholog nu ar trebui sa vina ca o inlocuire a rolului parintilor, ci ar trebui luata in considerare doar daca parintii nu gasesc cuvintele sau nu inteleg anxietatea copilului.


Cum sa sprijiniti cel mai bine un copil atunci cand un om iubit moare?


Totul depinde de cine moare, in ce conditii si de varsta copilului. Dar, in orice caz, filtrul, sistemul de referinta al copilului, ramane starea emotionala a parintilor sai. Ei au dreptul sa fie tristi si sa planga,  deoarece aceasta reflecta o anumita realitate, si acest lucru ii va permite si copilului sa parcurga durerea.

Pe de alta parte, daca unul dintre parinti este cel care a murit, cel ramas in viata trebuie sa aiba grija de el insusi. Acest lucru va trimite un mesaj foarte benefic pentru copil: atunci cand ne merge prost, putem avea grija de noi insine.

Apoi, ca parinte, trebuie sa acceptam ca putem fi in dificultate si ca avem nevoie de ajutorul unei terte parti. 

Mamele, chiar mai mult decat tatii, tind sa creada ca trebuie sa stie sa faca totul, sa gestioneze totul si sa pastreze aparentele. Nu este posibil. Daca sunt prea suparate, pot si trebuie sa primeasca o mana de ajutor. Solicitati-va parintii, prietenii, familia. Mai ales in momentele in care copilul va va pune intrebari care va pot rani. Si nu o va face  din cauza sadismului, ci pentru ca el simte  imediat ceea ce este trist pentru parintele sau. Acest lucru il poate agita si e bine ca o persoana mai putin afectata sa se poata ocupa de el pentru un timp.

Mai mult, nu este necesar sa va lasati tiranizati de anumite dogme. O sa auziti in jurul dumneavoastra voci care va vor spune ca este absolut necesar sa spui copilului totul, sa ii arati totul.

In realitate, aceasta trebuie sa ramana hotararea parintelui, care trebuie sa se increada in voce sa interioara. In acelasi timp, ascunderea anumitor lucruri fata de copil poate fi daunatoare. Caci, daca el este mintit, nu va putea sa inteleaga emotiile negative pe care le are parintele sau si poate sa-si imagineze ca el este cauza acestora. Atunci copilul va simti vinovatie sau se va teme de o neintelegere intre ceilalti membri ai familiei si va aparea teama de separare. 

Da, o moarte este un eveniment intens emotional. Nu trebuie sa fie ascunsa de copil, dar incercati cat mai mult posibil sa il protejati.

Mihaela Petrescu

psiholog cu drept de libera practica

Taguri Deces

Articole recomandate

Citeste si despre