Cum ii spui celui mic ca va avea un fratior / o surioara

/ / Modificat: 2019-09-25 09:09:28

Bucurie, nerabdare, dar si un strop de gelozie. Iata care vor fi, probabil, emotiile pe care le va experimenta primul copil atunci cand il vei anunta despre venirea pe lume a fratelui mai mic.

Cand vine timpul sa aiba si al doilea copil, parintii se confrunta si cu potentialele gelozii ale primului nascut. Inainte sa apara aceasta gelozie, este bine sa stim cum sa abordam situatia din start.

bebe

Iata cum sa-i spui copilului tau ca va avea un frate mai mic

Daca ai luat deja decizia de a avea un alt doilea copil, retine ca cei mici nu au o conceptie asupra perspectivei de viitor si nu stiu sa masoare corect trecerea zilelor, saptamanilor sau lunilor. Din acest motiv, o asteptare prelungita ii poate face sa isi piarda interesul sau sa creada ca situatia actuala nu se va schimba niciodata.

Chiar daca nu exista un mod corect sau gresit de a-i spune copilului tau ca va avea un frate sau o sora, modul in care o vei face va depinde mult de maturitatea si de varsta copilului. Nu este acelasi lucru sa-i spui unui copil in varsta de 2 ani ca urmeaza sa vina pe lume un bebelus si unuia de 8 ani.

Daca primul copil are peste 4 ani, odata ce au trecut primele trei luni de sarcina, cand riscurile unui avort au fost deja depasite, poti da vestea.

Dar daca are mai putin de 4 ani, este mai bine sa astepti pana in ultimul trimestru sau cand burtica de gravida va fi deja evidenta. De la varsta de 8 ani, copiii sunt deja ceva mai mari si au o mai buna intelegere a lucrurilor. Acesta este motivul pentru care discursul se poate schimba si poti comunica vestea intr-un mod mai matur. Cu siguranta, dupa ce a aflat ca va avea un frate mai mic, copilul va dori sa se implice in tot felul de activitati care preced venirea pe lume a bebelusului.

Un frate mai mic este o lume cu totul noua

Dupa ce i-ai spus copilului tau ca va avea un fratior, arata-i ecografia si explica-i ce se intampla in corpul tau.

Lasa-l sa iti mangaie usor burtica pentru a crea un contact fizic. Profita de aceste momente de comuniune pentru a-i aminti cat de mult il iubesti, dar si cat de fericita esti cu faptul ca va mai avea un frate.

Modul de a da aceste vesti este cheia care ii va defini atitudinea fata de noul membru al familiei, asa ca este bine sa-i comunici totul intr-un mod natural. Daca copilul are peste 4 ani, probabil ca a vazut deja la colegii de gradinita frati mai mici si isi doreste si el unul.

Ideal ar fi ca la anuntarea vestii, ambii parinti sa fie prezenti. Poti organiza un eveniment festiv, asa incat copilul sa asocieze sosirea pe lume a fratelui sau cu ceva pozitiv. Dati-i vestea cu bucurie, subliniaza-i ca va avea cu cine sa se joace mereu de acum incolo, ca el, fiind mai mare, il va putea invata pe cel mic o multime de lucruri.

O strategie buna ar fi sa ii citesti seara povesti despre copii care asteapta venirea pe lume a unui fratior sau a unei surioare. In felul acesta va intelege mai usor sentimentele care se tes in jurul acestei asteptari.

In plus, ar trebui sa incerci sa-i explici care vor fi schimbarile care vor avea loc in viata de familie, intotdeauna dintr-o perspectiva optimista si in acelasi timp realista. De exemplu, ar trebui sa stie ca, la fel ca atunci cand s-a nascut el, si fratele sau va avea nevoie de multa atentie, deoarece copiii foarte mici nu pot face nimic de unii singuri. Daca omiti astfel de detalii de teama ca nu vor fi pe placul sau, cand va veni ziua nasterii, va avea o surpriza neplacuta si nu vei sti cum sa gestionezi emotiile.

Taguri Frate Sora

Articole recomandate

Citeste si despre