Urmareste-ne:

Cand copilul tipa…

Multi parinti, bunici si educatori cer ajutor atunci cand au de-a face cu un copil care tipa. Este adevarat ca senzatia de furie si neputinta este mare in fata unui copilas care tipa, se tranteste pe jos, si pentru care nicio explicatie nu valoreaza doi bani… 

Iata o situatie despre care ne propunem sa discutam azi, sperand astfel sa identificam o parte dintre cauzele care duc la aceste comportamente si un mod de reactie adecvat din partea adultilor. 

Sigur ca aveti multe exemple si experiente cu copii care la 2, 3 sau chiar 5 ani protesteaza tipand, tarandu-se pe jos, lovind sau lovindu-se pe ei insisi, aruncand cu obiecte, refuzand orice li se propune, fiind in stare sa planga si sa tipe jumatate de ora pana isi pierd respiratia.

De obicei adultii incearca sa-i calmeze, sa le faca pe plac, sa-i scoata cumva din criza fie distragandu-le atentia, fie oferindu-le ceva care le place.

Cu toate acestea, desi uneori copilul se linisteste, el nu va abandona acest mod de manifestare, ci il va relua cu alte ocazii. Pana intr-atat incat parintii sau educatorii spun ca "de fiecare data cand nu-i convine ceva sau este refuzat, incepe o astfel de criza".

Ce este de facut in aceasta situatie?

Este intrebarea pe care ei o pun cu disperare, vazand ca acest comportament nu dispare, ba chiar devine mai frecvent. Sigur ca nu exista o reteta pentru a calma copilul si ca varianta de a nu-l refuza nu este buna pentru ca, astfel, copilul nu va reusi sa tolereze niciodata frustrarea.

El va ramane cu acest mod de exprimare a furiei si asta il va face sa fie exclus din grupul de copii sau sa-si strice relatiile cu cei din jur.

Daca vorbim despre cum reactioneaza copilul in fata unei frustrari, cand nu i se da ceea ce cere, cand este luat din parc, cand este certat pentru ca a lovit un alt copil sau a pus mana pe ceva periculos, atunci va trebui sa il invatam sa accepte frustrarea, sa invete sa amane satisfacerea dorintei sale sau sa exprime intr-un alt mod trairile sale (suparare, tristete, regret, teama, disperare, nervozitate). Pentru copilul care inca nu vorbeste, mama este de obicei cea care pune in cuvinte trairile lui.

Ea ii spune ca este  trist, nervos, suparat, ca ar vrea sa... dar nu se poate acum, ci mai tarziu, incearca sa-l consoleze, sa-i gaseasca o ocupatie care sa-i faca asteptarea mai usoara, sa-i ofere repere temporale pentru a reusi sa amane realizarea dorintei.

"Mergem acasa, mancam, facem nani si cand ne trezim, mergem in parc", spun mamele. Apoi copiii invata aceasta modalitate de succesiune a diferitelor activitati si spun ei insisi "dupa ce trece noaptea asta", "dupa ce mai merg de 3 ori la gradinita" etc.

In jurul varstei de 3-4 ani ei reusesc sa stapaneasca repere temporale cum ar fi ieri, azi, maine, seara, peste 3 ore, saptamana viitoare, la vara cand vom merge la mare etc.

Revenind insa la tipete si crizele de furie, incercam sa cautam cauzele lor. De cele mai multe ori copiii reusesc sa transmita starea lor adultului astfel incat daca mama spune ca "nu mai poate", "ii vine sa urle", "se simte complet neputincioasa", "simte ca se ineaca de furie", acestea sunt si trairile cu care se confrunta copilul ei.

Putini adulti isi amintesc de trairile lor din copilarie si prefera sa traiasca cu ideea ca cei mici nu au de ce sa se enerveze sau chiar ca nu au dreptul sa o faca. Cu toate acestea, stim ca trairile copilului sunt la fel de intense ca si ale adultilor si ca cei mici simt ca si noi tristete, mahnire, disperare, suferinta, nerabdare, furie, suparare, bucurie, entuziasm, nedumerire, dezorientare etc.

Lista ar fi foarte lunga si este important sa identificam la copilul nostru aceste stari si sa le numim pentru ca el sa stie ce se intampla cu el si mai tarziu sa poata vorbi despre ele.

De cele mai multe ori, cauza este un conflict pe care copilul il simte si din care nu stie cum sa iasa. Isi doreste ceva si nu poate realiza pentru ca nu-i iese sau pentru ca cineva din exterior nu-l lasa.

Nu poate sau nu stie sa ceara ajutor, nu stie sa exprime in cuvinte dorinta lui, nu este auzit de adult sau este ignorat si atunci trairile lui depasesc o limita dincolo de care el nu se mai poate "stapani".

Ar vrea sa "spuna" ceva ce nu stie cum sa exprime sau presiunea din interior este la fel de mare ca si cea din exterior. In aceste conditii, apare tipatul si agresiunea, auto-agresiunea ca modalitate de a se pedepsi pentru lipsa unei rezolvari.

Un alt punct important in gestionarea unei crize de furie cu tipete si tavalit pe jos este sa-i lasam copilului posibilitatea sa se linisteasca si sa-si gaseasca singur o modalitate de a se calma.

Adultii care incearca din rasputeri nenumarate metode, interventii, ofera necontenit copilului cate ceva, alterneaza consolarile cu amenintari, il lovesc, apoi il pupa  nu reusesc decat sa-l dezorienteze si mai tare. Unii dintre ei prefera sa caute o pedeaspa pentru copil decat sa inteleaga ce se petrece cu el.

Aceasta metoda  a recompensei si a pedepsei este excesiv folosita in detrimentul incercarii de a ne pune in locul lui, de a simti ce simte copilul, de a vorbi cu el despre ce s-a intamplat.

Anca Munteanu
Psiholog - Psihologia copilului
Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri

Anca Munteanu

Specialist in psihoterapie si consiliere psihologica pentru copii, adolescenti si parinti.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul