Animalele in viata copilului

/ / Modificat: 2017-09-13
Animalele in viata copilului

Va propun sa discutam despre interactiunea copiilor cu animalele si efectele benefice sau malefice ale acestor interactiuni.

Este stiut ca cei mici si mai mari sunt absolut fascinati de animele. Vedem asta la circ, la gradina zoologica dar si in parc, in vizite sau pe strada, in magazinele de animale.

Copiii nu ar mai pleca, cer cu ardoare sa aiba si ei un animal acasa sau incep sa mangaie catelul sau pisica spre disperarea mamei care incearca sa-i indeparteze de asa sursa de boli. In plus, copiii nu sunt precauti in a aborda animalele si pericolul unei muscaturi sau zgarieturi este mereu in mintea parintilor.

De ce sunt copiii fascinati de animale si de ce vor sa le atinga si sa le aduca la ei acasa? Iata intrebari la care incercam sa raspundem.

Am vazut cu totii copii care de-abia au invatat sa mearga si alerga sa prinda porumbei in parc…De asemenea, modul direct si lipsit de teama in care se reped sa mangaie catei sau sa-i ridice in brate.

La varste mici, nu-si pot controla bine gesturile si strang in mana in special animale mici, cum ar fi pui de pasari sau pui de pisica fara sa tina cont de disconfortul acestora sau de tentativele lor de a scapa cu viata.

De fapt ceea ce ne propunem nu este sa raspundem la intrebari cum ar fi: “Sa-i luam un animal sau nu?” sau “Ce animal sa-i luam?” ci sa intelegem legatura copilului cu animalele si ce este folositor si placut pentru el sau ce este periculos si de evitat.

Aici personalul medical are un cuvant greu de spus intrucat unele animale poarta sau transmit paraziti sau boli foarte periculoase pentru copil.

Sigur ca aveti deja experienta interactiunii copilului vostru cu diferite animale, de la furnicile si melcii din parc, pana la papagali sau animale de curte. Este important ca cei mici nu se plictisesc niciodata cand se joaca cu un animal sau cand il observa doar, ii vorbesc, il hranesc sau il mangaie. Pentru acest antidot impotriva plictiselii, multi adulti  iau animale zise “de companie”.

Dar copii sunt extrem de incantati si de animalele cu care se intalnesc la tara si le duc dorul pana in vacanta urmatoare. Puii de gaina, bobocii de rata, iepurii, caii, viteii, purceii sunt la fel de iubiti ca si pestii, broastele testoase sau hamsterii din vitrinele magazinelor de animale.

Copiii mici au tendinta de a pune mana pe toate animalele si atunci se simt mai apropiati de cele care pot fi mangaiate sau reactioneaza pozitiv la atingere, mamiferele in general. Pestii de exemplu le plac dar interdictia de a baga mana in acvariu ii va face nesuferiti pentru unii copii, in plus nu exista nicio modalitate de a interactiona cu ei.

De asemenea, reptilele – iguanele, serpii sau cameleonii care se gasesc in magazine nu starnesc mult interes pentru ca se misca prea putin si nu par jucausi, nici placuti la atingere. In afara de aceste “atractii” catre anumite animale, sa nu uitam ca un animal necesita ingrijire deci poate constitui o adevarata lectie pentru copil.

A afla si a reusi sa-l hraneasca, sa-l lase sa se odihneasca, sa respecte nevoile lui, a afla despre inmultire, despre boli sau vaccinuri si tratamente, despre moarte, despre alimentatia lui, despre interactiune lui cu alte animale, despre conditiile necesare sunt tot atatea lucruri care ii vor stimula curiozitatea.

Va astept cu experientele si opiniile voastre in privinta interactiunii copiilor cu animalele luni 3 martie la ora 20.

Anca Munteanu

Psiholog - Psihologia copilului
Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre