Cand parintii sunt in conflict si copilul e la mijloc

/ / Modificat: 2009-10-07
Cand parintii sunt in conflict si copilul e la mijloc





 

Un articol de Andreea Biji

Psiholog Organizatia Salvati Copiii Romania





Motto:
"De unde sunt eu? Sunt din copilaria mea. Sunt din copilaria mea ca dintr-o tara! Toti oamenii mari au fost mai intai copii (dar putini dintre ei isi mai aduc aminte)", Antoine de Saint-Exupéry

Desi ei insisi au fost copii la un moment dat, multi dintre adulti par ca au uitat cat de lipsiti de putere sunt copiii, dar cat de reale si puternice sunt sentimentele unui copil. Din pozitia de adult, suntem deseori tentati sa presupunem ca oamenii mici au sentimente mici, pe masura, iar acest lucru este, in mod cert, eronat.

Adeseori, parintii nu inteleg cat de mult ii afecteaza pe copii tensiunile din relatia lor sau cele create de alte crize prin care trece familia. Din nou, presupunem ca oamenii mici nu sunt afectati de evenimentele emotionale din familie in aceeasi masura ca adultii. Nimic mai departe de adevar.

Ce se intampla cu un copil aflat in mijlocul unui conflict al parintilor?

Pentru  a face fata unei situatii conflictuale, unii copiii invata sa isi mascheze sentimentele. In unele cazuri, pentru a evita dezaprobarea parintilor, ei iau, pe rand, partea fiecaruia dintre ei in prezenta celuilalt. Atunci cand este cu mama, de exemplu, copilul isi poate pune tatal intr-o lumina negativa pentru a castiga aprobarea mamei si pentru a scadea tensiunea in relatie cu ea.

Acest lucru se intampla apoi si in prezenta tatalui, de aceasta data cu referire la mama. Aceasta strategie, din pacate, intensifica tensiunea dintre parinti, ei simtindu-se si mai justificati sa fie in pozitia de conflict cu aceasta noua "munitie" furnizata de catre copil.

Ceea ce le lipseste multor copii in familie este "vocea". Ei nu stiu intotdeauna cum sa isi exprime sentimentele sau nevoile si, de aceea, de multe ori, le exprima inadecvat. Desi acest tip de exprimare nu este cel mai eficient mod de a comunica, nefiind, de multe ori, inteles de catre adulti, parintii nu trebuie sa uite ca orice manifestare a copilului, fie ea "buna" sau "rea" reprezinta o incercare de comunicare.

Consecintele suferintelor resimtite de copil in timpul conflictelor dintre parinti pot lua forma dificultatilor scolare, anxietatii, depresiei, agresivitatii, victimizarii sau acuzelor fizice - dureri de cap sau de stomac.

Ce se intampla cu parintii?

Datorita neintelegerilor existente intre parinti, acestia ajung sa se invinovateasca reciproc de manifestarile copilului. Obstacolul care impiedica iesirea din conflict este faptul ca fiecare parinte isi mentine, fata de celalalt, o pozitie de aparare fata de orice insinuare legata de contributia comportamentului lui la manifestarile copilului.

Oricare ar fi motivele unui conflict, ale unei separari sau unui divort, dincolo de propriile trairi, parintii trebuie sa inteleaga responsabilitatea lor de a minimiza impactul asupra copiilor si de a face ca aceasta schimbare majora din viata copilului sa fie cat mai usor de depasit.

Care este secretul pentru ca batalia sa fie incheiata? Este suficient ca unul dintre parinti sa renunte la aceasta pozitie conflictuala.

Ce mesaje este important sa primeasca copilul de la parinti in astfel de situatii?

• "In calitate de parinti ai tai, ne respectam reciproc" – copiii se simt bine atunci cand parintii lor implicati intr-un conflict sau chiar divort se trateaza reciproc cu respect, intr-un mod civilizat.  

• "Obiceiurile tale raman aceleasi" – copiii se simt in siguranta atunci cand exista o rutina: mersul la culcare la aceeasi ora, de exemplu, indiferent in casa caruia dintre parinti se afla.

• "Ambii ramanem parintii tai si ne comportam ca atare: te protejam, te sprijinim, te iubim si vom ramane in viata ta" – copiii se dezvolta armonios in cadrul unei relatii de siguranta construita de ambii parinti.


Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre