Parintii toxici

 
Existenta unui copil este jalonata de achizitii si fiecarei etape ii corespunde o incercare noua care ii permite sa-si tes­teze increderea in sine. Aceste experiente nu trebuie sa im­plice prea multe riscuri, si nici sa se soldeze cu prea multe esecuri. Cand incercarile sunt dureroase si neintrerupte, eul se incordeaza, se rigidizeaza sau se prabuseste.

A ajuta co­pilul sa infrunte si sa depaseasca aceste incercari este o ches­tiune de bun simt, de indemanare si de dozaj: daca il spriji­nim pentru ca il consideram prea vulnerabil, riscam sa-1 fa­cem temator, gata sa fuga la cea mai marunta dificultate.

Daca suntem prea exigenti, exista riscul sa se inchida in el. In domeniul educatiei, de multe ori este
dificil sa gasesti masura potrivita; facem prea mult sau nu facem destul.

Obstacolele anumitor atitudini parentale - respin­gere, superprotectie, adoratie, autoritarism - au consecin­te nefaste asupra elaborarii personalitatii copilului, a solidi­tatii, si a raportului sau cu exteriorul.

Parintii care il resping isi protejeaza insuficient copilul si nu-i recunosc fragilitatea. Aceasta atitudine dezvaluie de mul­te ori o proasta evaluare a nevoilor si dorintelor infantile, sau chiar o intoleranta fata de ipostaza de copil, al carei caracter dezordonat, zgomotos, neindemanare sau ignoranta nu sunt suportate.

Copilul este perceput atunci de parintii lui ca o sar­cina care le limiteaza libertatea sau ca o sursa de frustrare care nu le aduce nici o bucurie. Ingrijirea de care ar trebui sa se bucure copilul este insuficienta. Neglijat, el este lasat in sea­ma lui si a unui mediu pe care nu-1 poate stapani.

In aceste conditii, copilul se simte abandonat, incearca sentimente de nesiguranta si ii lipseste increderea in sine. Se vede ca o fiin­ta neputincioasa, inferioara si simte lumea exterioara ca fiind periculoasa.

Dificultatile, pe care le abordeaza cu anxietate; il dezorganizeaza. Incapabil sa se apere singur, este pasiv si de­pendent de altii, neincrezator in sine.

Parintii superprotectivi isi vad copilul ca pe o planta vul­nerabila care mai ales nu trebuie deranjata. II trateaza ca pe o creatura dezarmata, slaba, complet pierduta fara ajutorul lor. Se poarta fata de el cu o solicitudine si o anxietate exa­gerate.

Acest copil cocolosit, caruia i se prezinta o realitate edulcorata, este in permanenta ferit de dificultati. Protejat fara de orice risc, nu este lasat niciodata singur si fac altii to­tul in locul lui. Din aceasta cauza, copilul dezvolta ideea ca parintii vor fi mereu acolo pentru a interveni si a i se sub­stitui. Ii lipsesc vointa si initiativa, se considera incapabil sa reuseasca fara sprijinul lor.

Cand, din intamplare, incearca sa actioneze singur, se simte anxios si vinovat. Pe deasupra, esueaza, din pricina ca nu a fost niciodata pregatit sa infrun­te nici cea mai mica dificultate. Va ramane toata viata dependent de o autoritate superioara de la care va astepta sa hotarasca in locul lui. Nu are incredere in el, pentru ca nu stie ce poate si ce nu.

Parintii idolatri isi adorm copilul si ii acorda tot soiul de privilegii. Aceasta atitudine se
manifesta printr-o toleranta excesiva, printr-o admiratie fara margini.

Copilul este ve­deta familiei, a carei viata se organizeaza numai in functie de capriciile lui. Este teribil de razgaiat si are mereu drep­tate. E purtat pe palme, tratat ca un obiect de pret. I se spu­ne sapte zile din sapte ca este cel mai frumos, cel mai inte­ligent, cel mai simpatic, intr-un cuvant ca este perfect. Co­plesit de "iubire"(de fapt rasfat), copilul nu intalneste nici o limita in satis­facerea pretentiilor lui. Este imbibat de un sentiment de atotputernicie si sfarseste prin a se transforma intr-un su­veran absolut, convins de "perfectiunea" lui.

Aceasta valori­zare artificiala nu-1 poate securiza decat pe termen scurt. Necunoscandu-si adevarata valoare, nu reuseste sa se adapteze in fata celorlalti. In ziua in care se va confrunta cu cei de o seama cu el, va fi total pierdut. Acest copil se caracterizea­za grin egocentrism, dificultati de contact si tendinta de a se refugia in imaginar. Aparent cu un complex de superioritate (de fapt cu un sentiment de inferioritate profund), nu va avea incredere in el.

Parintii tiranici dau dovada de un autoritarism intransi­gent. Ei au decis o data pentru totdeauna ca un copil trebuie sa fie dirijat, educat cu mana de fier, respectiv dresat.

Copilul trebuie sa asculte cu strictete si numaidecat de ordinele si
in­terdictiile parintesti, altfel este pedepsit. Toate activitatile lui sunt controlate, unele jocuri sau prietenii ii sunt refuzate fara motiv sau discutie.

Se pretinde prea mult si prea devreme de la acest copil caruia i se cere sa fie cuminte, serios, sa se stapa­neasca si sa reuseasca in tot ce face, mai ales la scoala. Trebuie sa stie sa citeasca si sa socoteasca inca de la gradinita, sa aiba cele mai bune note, sa fie mereu primul...

Din cauza acestor asteptari nemasurate, copilul nu se simte in siguranta in familia lui. El traieste de multe ori un sentiment de nedreptate si de frustrare pe care il va purta in el de-a lungul intregii sale existence.

In plus, un copil care se supune vointei parintilor nu se autonomizeaza, nu gan­deste singur, ramane sub tutela adultilor. Viata lui afectiva, profesionala si relationala va fi colorata de o anxietate per­manenta: frica de a nu fi la inaltime si de a nu-1 dezamagi pe celalalt.

In aceasta privinta, reactiile parintilor fata de copilul care vrea sa deseneze ceva sunt semnificative:

- Un parinte care respinge va fi deranjat: "Du-te sa te joci alt­fel, nu este reusit ce ai facut."

- Un parinte supraprotector ii va aduce un pulover ca sa nu raceasca.

- Un parinte idolatru ii va spune pe un ton exaltat de admi­ratie: "Ce frumos e desenul tau, esti genial, un nou Miche­langelo."

- Un parinte tiranic ii va ordona sa mearga imediat sa-i faca ordine in camera, in loc sa piarda vremea.