A inceput scoala! Ajuta-ti copilul sa se adapteze la schimbare!

/ / Modificat: 2014-09-05
A inceput scoala! Ajuta-ti copilul sa se adapteze la schimbare!

A inceput scoala! Ajuta-ti copilul sa se adapteze la schimbare!

Ghiozdan, caiete, manuale, creioane colorate, acuarele, penar, uniforma... toate sunt pregatite pentru inceperea noului an scolar! Etapa de scolarizare reprezinta un pas important in viata micutului tau. Acest eveniment presupune un efort de adaptare la noul mediu, de relationare cu noii colegi si separare de parinti. Fie ca este vorba de nivelul prescolar sau de micii scolari, impactul psihologic pe care il are aceasta schimbare nu este de neglijat.

copii-gradinita_4

Ne confruntam tot mai des cu refuzul copiilor de a merge la gradinita sau la scoala, de a se implica in efectuarea unui efort sustinut precum rezolvarea temelor pentru acasa sau de a lega prietenii cu alti copii. V-ati intrebat vreodata de ce?

Multi ar spune ca asa sunt copiii din generatia actuala, lipsiti de simtul responsabilitatii, prea atasati de parinti si rasfatati. Insa uitam ca orice schimbare survenita pe parcursul vietii noastre produce un dezechilibru. Pentru a fi capabili sa il restabilim si sa intram din nou intr-o zona de confort avem nevoie sa ne dezvoltam anumite abilitati. Copiii au nevoie de ajutor pentru a si le insusi si a le putea utiliza in urmatoarele etape ale vietii.

adaptare_gradinita_copii

Integrarea intr-un mediu social formal presupune un obstacol pe care este nevoie sa il depasim pentru o dezvoltare armonioasa. Sa ne gandim de exemplu la un labirint: unii vor gasi iesirea, iar altii vor ramane blocati simtindu-se neputinciosi.


Tu ce iti doresti pentru copilul tau? Sunt lucruri simple pe care le poti face pentru a-l ajuta:


Fa-ti timp sa il asculti! O zi la gradinita / scoala reprezinta o provocare pentru el, o noutate, un eveniment despre care va putea vorbi cu interes.


Nu il certa daca dimineata cand il duci la gradinita / scoala plange – este modul sau de a-si exprima teama de separare, de abandon.


Aminteste-i de fiecare data ca dupa doar cateva ore te vei intoarce sa mergeti acasa – asta ii va micsora nivelul anxietatii.


Incurajeaza-l sa afle in fiecare zi ceva nou despre colegii sai – astfel va socializa mai mult.


Jucati-va impreuna – implicarea activa in jocul lui va va permite sa ii cunoasteti mai bine preferintele si temerile. Astfel, veti avea un cadru ideal pentru discutii.


Fa-l sa se simta apreciat – increderea in propriile forte va fi un element definitoriu in asumarea independentei personale.


Stimuleaza-i curiozitatea
!

Otilia Stan, psiholog

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Anxietate prescolari Anxietate separare copii Gradinita copii Probleme comportament copii

Articole recomandate

Citeste si despre