Cum mi-am responsabilizat copilul (aka jos cu Bakuganii!)

Stiti varsta aia a copilului, la care sunt interzise trei lucruri, si anume, lasatul geamurilor deschise, spalatul lui pe cap mai mult de 10 secunde si mersul in magazin cu el/ea?

Ei bine, daca primele doua sa zicem ca se rezolva relativ usor, cel de-al treilea este o adevarata problema, pentru ca, de multe ori, nu poti astepta pana vine un bunic sau o bona sa stea cu copilul si ai nevoie sa faci cumparaturi.

Si atunci, te vezi nevoita sa-l iei cu tine in acel Univers al pierzaniei care se numeste suav supermarket. Tragi aer in piept si iti spui ca nu poate fi ataat de rau. Ai mai trecut prin asta, te-ai dus sa cumperi carne si castraveti si te-ai intors cu pufuleti, ciocolata si un Bakugan, dar fara carne si fara castraveti, copilul s-a tavalit pe jos sub ochii mustratori ai colegilor de cumparaturi dar, hei!, ai supravietuit!

Ajungi la supermarket si incerci sa faci un traseu inteligent care sa nu includa raioanele periculoase numite Jucarii si Dulciuri dar nici copilul, cat e el de mic, nu e nascut chiar ieri, asa ca te va lua de mana si te va duce fix pe unde are el chef si treaba. Pe deasupra, constati, a nu stiu cata oara, ca asemanarea dintre un copilas si o cotofana este foarte mare: la fel ca o cotofana, lumina ochilor tai se va agata de tot ce e stralucitor, colorat sau zanganitor, caci, dupa cum bine stim cu totii, tot ce e interzis este, fara indoiala, si interesant.

Prin urmare, ce te faci cand el vrea cu tot dinadinsul al treispelea Lego, a zecea ciocolata sau o papusa (caci da, mi s-a intamplat inclusiv asta, ca Matei, persoana de sex masculin, sa-si doreasca o papusa, din motive numai de el cunoscute).

Sa nu credeti ca nu am incercat toate metodele cunoscute si certificate de negociere-amanare-eludare-santaj: lasa ca iti cumpar data viitoare, daca iti iau asta nu-ti mai iau ailalta, daca esti cuminte si dormi la pranz ne mai gandim, este prea scump si o sa trebuiasca sa stea mama ta peste program pentru asta, iti face rau, este pentru bebelusi, tu nu mai esti bebelus, etc, etc. si cum nimic nu functiona, m-am hotarat sa abordez problema mult mai pragmatic. La noi s-a dovedit, pana la urma, ca functioneaza cu succes.

Asa ca...am inceput sa-i dam bani. Putin cate putin, mai ca rasplata pentru somnul de pranz (la noi somnul a fost dintotdeauna o corvoada pentru toate partile implicate), mai la o sorcova, mai la implicarea in hranirea pisicii..Incetul cu incetul,  incepuse sa adune ceva banuti acolo, pe care-i numara si iar ii numara in fiecare seara cu constiinciozitate.

Cand a strans el vreo 100 de lei, am pasit cu inima cat un purice, dar cu destula incredere, in primul supermarket, unde a inceput circul ritualic la primul raion. Cel de jucarii.

Prima oprire, un Bakugan, evident mai evoluat si mai multitasking decat cei 157 de Bakugani pe care ii avea deja, stocati cu grija pe sub pat, in cada si in cosul cu rufe.

"Mamaa, p-asta nu-l aaaaam! Si imi trebuieeeeee, ca se da peste cap si se transforma in....%%¤#jdbvkjdbv" (n.r.ceva neinteligibil)

"Sigur, iubitule!", ii raspund eu senina, ca un incepator la primul salt cu parasuta.

Crezand ca n-aude bine si obisnuit fiind ca eu sa opun o rezistenta feroce la orice doleanta, face ochii mari, se muta de pe un picior pe altul si nu stie cum sa reactioneze.

"Mamaaa", incepe el timid, "sigur, sigur, pot sa mi-l iau?". Ochii sunt in continuare mari ca doua parjoale.

"Daaa, cum sa nu..." si aici fac o pauza mare, asa, pentru efect..."doar ai destui bani."

Din nou, socul este total. In paranteze fie spus, Matei era si este si acum un copil foarte cumpatat cu banii lui, pe alocuri chiar zgarcit, si extrem de generos cu ai altora.

"Pai cum, cum", se balbaie el si incepe sa-si framante degetele, semn clar ca nervozitatea a atins cote maxime, „adica sa mi-l iau din banii mei?"

"Pai da, de ce nu? Doar ai 100 de lei si Bakuganul costa doar vreo 60, deci iti si raman o gramada de bani, o multime, crede-ma! Hai sa-l luam!" mimez eu destul de bine entuziasmul.

Pus in fata unei rasturnari de situatie atat de neasteptata, se vedea clar ca micutul afacerist se afla intr-un impas major. 

"Mmmm, stai putin", bombane el si se da asa, pe dupa un colt, unde il vedeam ca se chinuie de zor sa numere pe degete si mormaia ceva in barba.

"Hei, Matei, dar ce faci acolo?"

"Numar sa vad cati bani imi mai raman...Imi spui tu cu cat mai raman?"

"Pai, iubitule, daca iti iei Bakuganul iti mai raman...ohohooo...vreo 40 de lei!"

"40...de...lei?" bolboroseste el, gata-gata sa pufneasca in plans. 

"Da!"

Face o pauza si izbucneste de-a binelea in plans.

"De ce sunt atat de scumpeeeee lucrurileee?? Cum sa coste o jucarie asa de muuuuult? De ce vor oamenii astia rai sa jefuiaaaaasca copiii? Nu mai imi ramane aproape nimiiiiiic! Si pana o sa fac iar 100 de lei o sa treaca asa de muuuuuult, ca e de abia luna maaaai si mai e o gramada pana la sarbatoooori!!!!"

Se opreste doar sa traga putin aer in piept si schimba brusc registrul, barbateste.

"Gata! Hai sa plecam, ca nu mi-l mai iau. Bakuganii sunt o prostie!" se propteste el bine pe picioare si arunca cu naduf jucaria inapoi pe raft.

"Nu imi mai iau niciodata prostiile astea de Bakugani! Si oricum, am prea multi!" concluzioneaza el toata tarasenia, nu fara o doza de tragism in glas.

Dragii mei, un lucru vreau sa va mai spun si ma duc. Acesta a fost sfarsitul dramatic al erei Bakugani, Gormiti, Gasca din gunoi, etc., precum si al cheltuitului aiurea prin magazine pe teancuri de jucarii care si acum zac aruncate prin colturi.

C-asa-i in viata. Orice schimbare se obtine numai cu o Revolutie.