Imi amintesc ca mi se parea o prostie sa zici ca, dupa ce apare copilul, sotul trece pe locul doi si se simte ignorat si neglijat. Ce femei sunt astea?! Nu cred ca iubesc cu aceeasi pasiune si nebunie cu care il iubesc eu pe sotul meu. No way, pentru mine partenerul meu e adanc implantat in inima, facem loc si pentru copil, dar nu exista prioritizare.
:) Ei, acum ca sunt mama, nu e chiar asa… Sotul meu e aici, la fel de lipit de inima mea, nu il iubesc mai putin, nici pe fata noastra nu o iubesc mai mult decat pe el. Nu e despre asta.
Dar... nu cred ca mai stie ce e o privire aruncata unul altuia cand urcam amandoi intr-un lift si ne sarutam pe fuga (ca stam la 1 si ajungem repede), nu mai stie cum e sa mergem de mana pe strada, cum e sa stam ore la o terasa, sa povestim vrute si nevrute, cum e sa lancezim in zilele de weekend, ca doua pisici lenese. Iar eu nu mai stiu cum e sa ma lipesc toata de el cand ne intersectam prin casa, cum e sa ii caut privirea cand suntem cu alte persoane, cum e sa ma intorc, dupa o plecare lunga, cu inima batand puternic numai pentru el.
Acum sunt cam asa: ”stai un pic sa vad pe unde alearga fata”, ”imi pui si mie ceva de mancare si stai tu cu fata cat mananc eu?”, ”noi ne bagam in pat ca e ora de somn, daca nu adorm ma intorc”, ”cumperi tu cartela de metrou si noi ne uitam aici la chiosc?”, ”ia tu geaca si sacosa si o tin eu in brate”. El isi face discret loc printre toate indicatiile si absentele mele din viata lui cotidiana. Gateste singur, nu ma mai intreaba ce si cum, ia reteta de pe net; ma trezesc dimineata si vasele sunt spalate; se uita la un serial si imi spune daca mi-ar placea sau nu, oricum nu o sa apuc sa il vad vreodata, peste 3 ani e out of fashion.
Cand ne intersectam toti trei, incepe si imi mai povesteste cate ceva si deodata fata face galagie, cerand atentie (”sa vorbim ca o echipa”, adica toti trei). Prin toata agitatia zilei, schimbam rar cate o privire care sa fie doar despre noi. Atat timp am sa ii aloc special: fractiuni de secunda furate. Mi-e tare dor si cred cu tarie ca nicio escapada in doi in vreo seara (pe care oricum nu ne-o permitem ca nu avem unde sa lasam copilul) nu va anula starea de fapt. Relatia sufera si noi odata cu ea.
Cumva avem noroc, avem principii si valori comune legate de cresterea copiilor. Dar poate si pentru ca vorbim pe tema asta si ne acordam unul la altul. Rar ne impungem, pentru ca eu sunt prea insistenta sau el prea relaxat - sunt situatii izolate.
Acum (subliniez acum) nu ni se intampla conflicte grele, care sa erodeze major relatia, doar ca nu mai avem timp pentru micile interactiuni pozitive complice, care dau fine tunning cuplului. Cred ca am trecut de perioada cea mai grea, partea buna e ca am reinceput sa alerg si endorfinele ma fac mai calma si rabdatoare. Suntem mai relaxati, de cand fata noastra iese din copilaria mica, de 0-3 ani.
Citesc despre parteneri cu copii mici - la 2-3 ani - ca divorteaza. Candva as fi zis: sunt nebuni?! Acum ma gandesc ce greu trebuie sa le fi fost in ultima perioada, cat consum, cata lupta zilnica sa salveze o relatie care parea imperturbabila. Poate ar mai avea energie si disponibilitate sufleteasca sa lupte pentru relatia lor, dar, ironic, nu au timp. Pentru ca nu poti sa salvezi o relatie seara, dupa ce adoarme copilul, oricat sex ar presupune intalnirile astea nocturne.
Relatia se tine in viata cu mici interactiuni presarate de-a lungul zilei. Se pare ca, in cuplurile fericite, rata interactiunilor pozitive vs cele negative este de 20 la 1, in cuplurile aflate in conflict de 5 la 1, iar in cuplurile aproape de divort de 0.8 la 1. 20 la 1…
Cand dau de greu, unele cupluri cedeaza, altele merg inertial, altele privesc perioada asta cu rabdare. Poate pentru unele cupluri nici nu se deschide o rana dureroasa. Desi… nu vad cum sa raspunzi constant nevoilor copilului mic si, in acelasi timp, sa poti sa interactionezi, in mod frecvent, pozitiv si afectuos (de atatea multe ori) cu partenerul.
Noi am ales sa luptam, sa fim rezistenti, sa avem rabdare unul cu altul. Si sa intelegem ca relatia noastra are o alta dinamica, pe care trebuie sa o acceptam si, dupa ce ne mai relaxam, sa incercam sa o modelam.
Am o fetita cu zulufi de aproape 3 ani, pentru care numele meu e Mami. Pentru sotul meu sunt Dana. Scriu despre viata noastra, despre ce invat si descopar, cu bune si rele, usoare si grele, pe modernmother.ro. Ma gasesti si pe Facebook Modern Mother.
Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro
