Regresia de somn la bebelusi - cand apare si ce e de facut

/ / Modificat: 2018-01-10
Regresia de somn la bebelusi - cand apare si ce e de facut

Regresia de somn reprezinta o perioada de timp (de obicei cuprinsa intre cateva zile si pana la o luna) in care un bebelus care avea o rutina de somn, incepe sa se trezeasca mai des decat de obicei, mai ales pe timpul noptii, sa aiba un somn mai agitat sau nu mai adoarma la fel de usor.

In ciuda cuvantului "regresie", nu exista dovezi care sa arate ca somnul bebelusului tau regreseaza in vreun fel. De fapt, aceasta perioada este considerata o parte din dezvoltarea normala a nou-nascutului.

Regresiile de somn, frecvente in primul an de viata

Regresia de somn apare in anumite perioade ale dezvoltarii bebelusului tau. Primul astfel de episod se instaleaza la varsta 4 luni, iar perioade de regresie mai pot aparea la 8 si la 12 luni.

Unii experti sugereaza ca regresia de somn de la 4 luni se datoreaza faptului ca tiparul de dormit al bebelusului devine din ce in ce mai asemanator cu al unui adult, astfel incat exista cicluri de somn profund si cicluri de somn mai usor. La trecerea de la un ciclu de somn la altul, bebelusii au un reflex de tresarire, reflex care ii determina sa se trezeasca. Totodata, incepand cu varsta de 4 luni au loc modificari la nivelul creierului nou-nascutului.

Parintii mai pot observa perioade agitate in rutina de somn a copilasului si in jurul varstei de opt luni. Aceasta regresie este legata de perioada in care bebelusii incep sa mearga de-a busilea, sunt mai activi, incep sa exploreze lumea din jur, iar oamenii de stiinta asociaza aceste activitati noi din viata micutilor cu regresia de somn.

La 12 luni copii pot trece printr-un nou episod de regresie de somn, cauzat de faptul ca apar modificari la nivelul somnului de zi. Mai exact, bebelusii incep sa nu mai doarma de doua ori pe timpul zilei, ci numai o data, un somn mai lung. Este o perioada de tranzitie, cand cei mici pot fi mai agitati, morocanosi, nelinistiti.

Cauzele acestor regresii de somn nu sunt insa cunoscute pe deplin de oamenii de stiinta, este nevoie de mai multa cercetare.

Ce pot face parintii

Perioadele de regresie pot fi un adevarat test de rabdare pentru parinti, mai ales ca ei nu pot influenta foarte mult aceasta etapa din viata copilului lor. Regresia de somn va disparea de la sine, exact asa cum a aparut.

In tot acest timp insa ceea ce pot face parintii, in afara de a fi foarte rabdatori si a-si pastra calmul, este:

- sa se asigure ca bebelusul are o rutina de somn, ca merge la culcare la aceeasi ora;

- sa incerce, pe cat posibil, sa nu caute noi metode de a-l linisti pe copilas si de a-l face sa adoarma, ca de exemplu leganatul sau oferirea biberonului; in schimb, se pot folosi de metode care nu ii implica direct: oferirea unor jucarii care sa ii ofere o senzatie de confort, sa il adoarma cu zgomot pe fundal (sunt cunoscute "sunetele albe", care ajuta la adormirea bebelusului);

- sa solicite ajutorul partenerului ori de cate ori se simt coplesiti de situatie: este mai ales situatia mamelor care, de multe ori, sunt extenuate din cauza ca nu se pot odihni suficient;

- daca vezi ca micutul da semne ca ii este somn (casca sau se freaca la ochisori), nu amana momentul de a merge la culcare, ca sa nu devina agitat din cauza ca este excesiv de obosit.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Somn bebelus Afectiuni somn bebelus Somn agitat bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre