Prima alaptare a bebelusului. Prinderea corecta a sanului

/ / Modificat: 2012-08-14
Prima alaptare a bebelusului. Prinderea corecta a sanului

Alaptarea, desi este un proces firesc si natural de hranire a bebelusului, poate fi destul de dificila daca esti pentru prima oara mamica. Primele alaptari ale copilului sunt destul de solicitante, deoarece trebuie sa il inveti cum sa prinda corect sfarcul, sa gasesti pozitiile potrivite de alaptare si sa fii suficient de relaxata pentru a "avea lapte" si a stimula secretia lactata. Noi iti explicam, pas cu pas, cum sa iti hranesti corespunzator bebelusul si cum sa il inveti, de la bun inceput, sa suga corect la san!

Foto: ayushveda.com

Relaxeaza-te inainte de a pune prima oara bebelusul la san!

Nu este usor sa fii proaspata mamica. Abia ce ai nascut, esti obosita, iar faptul ca nu stii cum sa tii bebelusul si sa il alaptezi pune o presiune in plus pe umerii tai.

Este important sa te calmezi inainte de primele tentative de a alapta copilul. Pe langa faptul ca poti afecta lactatia, il agiti si pe el si il faci sa se foiasca si sa devina iritat. Respira adanc, gaseste-ti o pozitie confortabila si relaxeaza-ti corpul. Tine bebelusul in brate cateva minute, uita-te la el si vei vedea ca imediat te vei mai linisti.

Asigura-te ca bebelusul prinde corect sanul (mamelonul)!

O parte a succesului in alaptarea bebelusului este data de pozitionarea bebelusului la san, pentru o prindere cat mai corecta a sfarcului. Multe dintre mamicile fara experienta nu stiu ca exista o regula importanta atunci cand il asezi pe bebe la san, inainte de fiecare masa.

Nu trebuie doar sa il pui si sa il lasi sa prinda mamelonul din inertie. Pentru o alaptare corecta, este important ca micutul sa prinda in gurita nu doar sfarcul, ci si o parte sau chiar toata areola mamara (partea pigmentata din jurul mamelonului). In cazul in care bebe nu prinde in gurita si areola, nu va primi suficient laptic in timpul mesei.

Laptele mamar se formeaza in tesutul glandular din san si trece prin niste canale sau sinusuri dispuse circular fix in zona areolei. In timpul suptului, presiunea exercitata asupra lor ajuta la impingerea laptelui spre mamelon, de unde este primit de catre bebe. Daca bebelusul prinde doar mamelonul in gurita, va incepe sa il mestece in timpul suptului si ii va produce rani. Daca prinde si areola, gingiile preseaza aceasta zona si se evita astfel aparitia problemelor la nivelul sfarcurilor.

Il poti ghida pe bebe sa prinda corect mamelonul, asteptand pana in momentul in care tine gura larg deschisa. In acel moment, prinde cu o mana sanul si ghideaza-l spre gurita bebelusului, astfel incat sa introduci si o parte din areola in gurita lui. Ii poti ghida capul cu cealalta mana. In cazul in care bebelusul nu are gurita deschisa, tine-l langa san si atinge-i buzitele cu mamelonul. Instinctual, bebelusul tau va deschide gurita, chiar daca dureaza un minut sau doua.

Daca nu prinde corect mamelonul si areola si simti ca incepe sa "mestece" sfarcul, opreste-l din supt. Strecoara un deget in coltul gurii copilului si desprinde-l de la san, apoi ia-o de la capat si ajuta-l sa prinda corect mamelonul.

Alege pozitii confortabile pentru alaptarea bebelusului!

Nu exista o pozitie ideala pentru alaptarea bebelusului. Exista mai multe pozitii eficente si confortabile, insa cea mai potrivita este cea in care atat tu, cat si bebelusul tau, stati cat mai comod si relaxati.

Cele mai multe mamici prefera, la inceput, sa alapteze stand in sezut si tinand bebelusul in brate, in pozitia de leganare. Este caracterizata prin tinerea copilului cu capul in unghiul format de brat si antebrat, cu spatele lui sprijinit pe antebrat si cu palma intre picioarele lui, sustinandu-i funduletul. Capul, pieptul si burtica micutului sunt indreptate spre corpul tau, avand grija ca fata sa fie aproape de san, pentru ca micutul sa nu se chinuie si sa se intinda dupa sfarc. Cu cealalta mana tine sanul si indreapta-l spre gurita copilului, astfel incat sa prinda corespunzator mamelonul si areola.

Exista mai multe pozitii in care poti alapta copilul: tinandu-l deasupra ta, pe tine, in pozitia "leagan incrucisat" sau intr-o parte. Important este sa incerci mai multe si sa vezi in care va simtiti cel mai bine.

Tu cum te-ai descurcat cand ai alaptat prima oara bebelusul? Ce pozitii de alaptare ai incercat? Spune-ne sfaturile si secretele tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Pozitii alaptare bebelus Alaptare bebelus

Articole recomandate

Citeste si despre