Siguranta bebelusului in preajma pisicii

/ / Modificat: 2012-02-06
Siguranta bebelusului in preajma pisicii

Siguranta bebelusului in preajma pisicii este prima pe care trebuie sa o ai in vedere atunci cand detii un astfel de animalut si urmeaza sa ai un copil. Masurile de siguranta se iau inainte de a iesi cu nou-nascutul din maternitate si se adapteaza pe masura ce bebe mai creste.

Foto: tumblr.com

Iata care sunt principalele lucruri pe care trebuie sa le faci pentru ca pisica si bebelusul tau sa coexiste armonios sub acelasi acoperis!

Citeste si: Animalul de casa, posibil pericol pentru nou-nascut?

Nu vrei ca situatia dintre animalut si bebelus sa se transforme intr-una de genul "soarecele si pisica", pentru niciunul dintre ei. Nu este indicat nici ca pisica sa vaneze tot timpul bebelusul pentru a-i face rau si nici bebe sa nu atenteze prea mult la coada si blana pisicii, daca nu doresti sa iasa scantei.

Pisicile, mai agresive decat cainii, in preajma bebelusilor

Pisica reactioneaza in acelasi mod ca un catel la introducerea unui nou membru in sanul familiei - poate deveni geloasa si agresiva, daca nu este pregatita din timp pentru acest moment.

Se pare ca exista si diferente in cazul reactiilor pisicii fata de cele ale cainilor. Pisicile par sa fie mai agresive decat cateii si sa se obisnuiasca mai greu cu ideea ca atentia stapanilor va fi indreptata de acum mai mult spre copil. Au existat cazuri in care bebelusii au fost atacati noaptea, in somn, de pisici, din simplul fapt ca le-au incalcat teritoriul.

Pisicile sunt animale foarte sensibile si cu un simt al proprietatii personale foarte dezvoltat. Tin mult la rutina si la atentia pe care o primesc de la stapani si nu sunt dispuse sa o cedeze nimanui, nici macar celui mai simpatic bebelus din lume.

Exista restrictii care nu ii sunt prea tare pe plac pisicii, cum e aceea de a nu avea voie sa patrunda in anumite camere in care odinioara avea cale libera. Pot deveni agresive subtil, fara sa-ti dai seama. Nu degeaba se spune ca "pisica blanda zgarie rau".

Cum tii bebelusul in siguranta in preajma pisicii?

Trebuie sa ai grija sa obisnuiesti pisica cu mirosul bebelusului, aducandu-i lucrusoare ale bebelusului sa le miroasa, inainte de a iesi cu el din maternitate.

Apoi, trebuie sa te asiguri ca ii acorzi atentia necesara si ca o intampini asa cum se cuvine, pentru a nu se simti neglijata. Si atunci cand ai grija de bebelus, asigura-te ca ii acorzi suficienta atentie, chiar daca nu are voie sa stea in pat cu micutul sau sa intre in camerele in care sta el.

Nu o brusca niciodata si nici nu o certa! Este normal ca pisica sa vrea sa vina mereu in bratele tale, chiar daca acum locul ei e luat de copil, doar asa a facut dintotdeauna si nu a fost o problema. Trebuie sa fii blanda si sa o indepartezi usor, incurajand-o sa stea langa tine.

Pisica trebuie sa aiba toate analizele si testele medicale la zi. Ultimul lucru de care ai nevoie este un animal bolnav in preajma copilului. Bebelusul poate lua purici de la ea, daca nu este consultata atent. Este important sa pastrezi niste limite intre pisica si bebelus si sa il inveti si pe copil, pe masura ce creste, sa nu o lase sa il linga pe fata sau sa o pupe pe botic ori sa puna mana in gurita dupa ce o atinge.

Pisicuta ta nu este o fana prea mare a plansetelor de copii. De aceea, ar fi o idee buna sa o obisnuiesti cu ele inainte de a naste si de a ajunge cu bebe acasa. Pune-i cd-uri sau sunete speciale cu plansete de copii, pentru a se familiariza mai usor.

Pastreaza momente de joaca alocate pisicutei in programul tau. Aloca-ti timp, eventual atunci cand bebe doarme, pentru a sta cu ea si a o rasfata asa cum faceai inainte.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Siguranta bebelus

Articole recomandate

Citeste si despre