Cum ingrijim parul bebelusului?

/ / Modificat: 2012-01-10
Cum ingrijim parul bebelusului?

Ingrijirea parului bebelusului, oricat de simpla ar parea, este un proces complex si presupune respectarea unor pasi esentiali. Fie ca nu are par deloc, ca parul este subtire sau cu fir gros, carliontat sau drept, micutul tau are nevoie de spalarea, tunderea si ingrijirea acestuia inca din primele saptamani de viata.

Trucuri pentru ingrijirea parului bebelusului

Ingrijirea parului celui mic se face in functie de textura lui, dar si de bogatia capilara pe care a mostenit-o pe cale ereditara.

Bebelusul care nu are par


Chiar daca micutul tau nu are par, tot trebuie sa il speli pe cap cu sampon. Se recomanda aplicarea samponului special pentru copii de 2 ori pe saptamana. Este important sa faci acest lucru pentru a hrani scalpul si a evita aparitia cojitelor.

Bebelusul cu par subtire si moale


Parul subtire si moale trebuie pieptanat cu delicatele si trebuie aranjat mereu astfel incat sa nu ii intre in ochisori.

Il poti tunde usor pe langa urechiuse si la breton in cazul in care observi ca incepe sa creasca excesiv si sa incomodeze copilul.

La baietei il poti aranja intr-o parte, iar la fetite il poti prinde in codite dragalase cand incepe sa creasca.

Bebelusul cu fir de par gros si carliontat


Parul ondulat este destul de dificil de ingrijit pentru ca are tendinta sa se incurce usor. Pentru acest tip de par trebuie sa folosesti, pe langa samponul obisnuit, si balsam, mai ales daca parul este si uscat.

Suvitele ondulate si zburdalnice trebuie pieptanate usor, de la radacina spre varfuri chiar in momentul in care bebelusul are balsamul in par. Pieptanarea trebuie facuta pe parul umed si inainte de clatirea balsamului pentru a se descurca mai usor.

Pentru fetite, coditele sunt cele mai practice, pe cand pentru baietei mentinerea cat mai scurta a parului este cel mai usor mod de a-l aranja.

Bebelusul cu par bogat si drept, cu fir gros


Unele traditii considera ca raderea copilului in cap este cea mai utila metoda de a ajuta parul sa creasca repede si sanatos pe viitor. Insa in ziua de astazi, acest truc nu mai este valabil si se considera ca acelasi lucru poate fi facut si de alte tunsori.

Parul trebuie pieptanat cu o perie cu peri moi pentru a mentine stralucirea si a inmuia un pic parul.

Greseli frecvente in tunderea bebelusului

La un moment dat, parul bebelusului tau va fi atat de mare si incomod pentru el incat va trebui sa apelezi la frizer. Micutul tau va avea parte de prima lui tunsoare, o experienta inedita pentru el.

Specialistii sustin ca exista cateva greseli frecvente pe care le fac parintii cand vine vorba de tunderea celui mic:

  • taie bretonul prea scurt (pentru ca este mai practic, dar este inestetic);
  • intra prea mult in laterale cu taierea bretonului (latimea lui este prea mare, aproape de urechi, ceea ce ofera un aspect urat si chiar ciudat);
  • tund gresit vartejul copilului (daca se taie prea scurt din acea suvita care creste adesea in model circular, acesta va creste in sus si nu va mai putea fi asezata si coafata dupa cum si-ar dori copilul; specialistii sustin ca cel mai bine este sa se apeleze la tunsori mai lungi);
  • nu vorbesc cu copilul si nu il pregatesc pentru prima oara cand merg la salon; tunsul trebuie sa fie o activitate placuta si trebuie sa apelezi la trucuri prin care sa il transformi in ceva distractiv.

Sfaturi de ingrijire a parului bebelusului de la mamici

De la aplicarea samponului, udarea scalpului si pana la perierea parului micutului, mamicile ofera sfaturi pretioase care te pot ajuta sa il ingrijesti mai eficient.

Nu este nevoie sa uzi capul bebelusul in totalitate. Este suficient sa umezesti un prosop moale si curat si sa stergi usor scalpul. Si aplicarea samponului poate fi facuta la fel. In acest fel, se evita patrunderea samponului in ochi si disconfortul micutului.

Un alt sfat util pentru obisnuirea micutului cu apa si spalatul pe cap este sa faci asta impreuna cu el. Ia-l cu tine la dus sau in cada pentru a se simti mai protejat si in siguranta.

Daca incerci sa clatesti capul micutului cu dusul vei observa ca va incerca mereu sa se uite in sus, pentru ca sunetul si jetul ii suscita interesul. Pentru a evita acest lucru, incearca sa iei o galetusa colorata si dragalasa cu care sa torni apa pe crestetul bebelusului tau pentru a-l clati de spuma samponului.

In cazul in care tii neaparat sa il clatesti cu dusul, atunci distrage-i atentia prin asezarea unor jucarii in fata lui, la nivelul capului.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Par bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre