Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

Cand introducem ovazul in alimentatia copilului?

26 Aprilie 2017

Ovazul, alaturi de alte cereale integrale precum orezul nedecorticat, orzul, meiul si produsele de panificatie din faina integrala, furnizeaza cantitati importante de carbohidrati complecsi extrem de benefici copiilor aflati in crestere.

Aceasta cereala asigura si un aport crescut de fibre, proteine si vitamine esentiale. Intrucat nu contine la fel de mult gluten ca alte grane (proteina cu potential alergen), ovazul poate fi introdus in alimentatia bebelusului mai devreme decat graul, inca de la 6 luni.

Bebelus_masa_cereale

Ce vitamine si minerale contine?

Ovazul este un aliment foarte hranitor pentru bebelusi, toate formele in care acesta este consumat fiind grane integrale (inclusiv fulgii de ovaz instant, pentru gatire rapida). Furnizeaza circa 3 grame de fibre intr-o portie de 100 de grame, asigurand totodata si aproximativ 8% din doza zilnica recomandata de fier pentru bebelusii de 6-12 luni.

Aceeasi cantitate de ovaz asigura 44% din necesarul zilnic de magneziu si 25% din doza zilnica recomandata de zinc.

In jurul varstei de 6 luni, bebelusii au nevoie de o suplimentare a acestor doua minerale esentiale cresterii si dezvoltarii.

Vitamine:

Tiamina;
Riboflavina;
Niacina;
Vitamina B6;
Acid folic;
Vitamina B12;
Acid pantotenic.

    Minerale: 

    Calciu;
    Fier;
    Magneziu;
    Fosfor;
    Potasiu;
    Sodiu;
    Zinc
    Cupru;
    Mangan.

      Cum alegi ovazul pentru masa copilului?

      Pana la varsta de 1 an, medicii pediatri iti recomanda sa alegi ovaz special pentru bebelusi, fortificat cu fier, deoarece este mai usor de digerat. Opteaza pentru cele care nu contin zahar si alti indulcitori, pentru a nu creste predispozitia copilului la supraponderalitate sau diabet.

      Ovazul comercial pentru bebelusi poate fi achizitionat de obicei sub forma de pachete instant, in care aceasta cereala este de regula combinata cu fructe uscate sau legume deshidratate. Daca il introduci pentru prima oara in dieta bebelusului, ai grija sa il dizolvi foarte bine in lapte de san sau formula, astfel incat sa aiba o consistenta cat mai lichida.

      Stiai ca doar doua felii de pepene rosu asigura organismului intreaga doza zilnica necesara de vitamina A? Descopera-i toate avantajele!

      Pe masura ce copilul creste si se obisnuieste cu hrana solida, poti sa lasi o consistenta mai solida a ovazului. Gasesti pe piata si cereale pentru bebelusi care nu contin lapte si pe care le-ai putea pregati doar cu apa.

      Cand cumperi ovaz pentru mesele bebelusului tau, vrac sau ambalat, asigura-te ca nu prezinta urmele depozitarii intr-un loc umed si verifica daca ambalajul este inchis etans. Nu il folosi daca miroase a ranced! Il poti pastra acasa mai multe saptamani intr-un loc racoros si uscat.  

      La ce mese il introduci?

      Poti introduce ovazul la masa de seara a copilului (masa de cereale), impreuna cu lapte, iaurt sau fructe. Poti incorpora cereala si in piureurile de fructe, in amestec cu alte cereale sau seminte macinate cat mai fin.

      Cum pregatesti si servesti ovazul?

      Incepand cu varsta de 6 luni si pana in momentul in care copilul invata sa mestece, poti prepara ovazul sub forma de fiertura (terci), din faina integrala de ovaz sau fulgi macinati cu rasnita. La o cana de fulgi de ovaz, pune o cana de apa si se lasa la fiert cateva minute, pana cand capata un aspect de mamaliga.Ovaz_alimentatie_bebelus

      Cand copilul mai creste si poate mesteca bine, poti prepara paine, biscuiti, grisine si crutoane din ovaz, precum si paste de adaugat in lapte sau supe. Faina de ovaz este un inlocuitor excelent al fainei de grau, mai ales in retetele de biscuiti si prajituri.  

      Cu ce alte alimente il poti combina?

      Ovazul se poate asocia foarte bine cu alte cereale pentru bebelusi, cu lapte, iaurt, legume sau fructe (morcov, sfecla, telina, radacina de patrunjel, banane, mere, pere, piersici, caise, nectarine, mango, avocado etc.).

      Tu de la ce varsta i-ai oferit copilului ovazul? Stiai despre toate beneficiile sale nutritionale? Spune-ne sugestiile tale si ofera-ne si cateva preparate delicioase in care i-ai strecurat ovazul, in sectiunea de comentarii de mai jos!

      Citeste si despre:

      COMENTARII

      Aplicatii pentru copii

      DESCARCA
      DESCARCA
      OK

      Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Detalii aici

      Inainte sa pleci,

      Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


      Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

      Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

      Trimite articolul catre prietenii tai

      Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

      Trimite mesajul