Simturile la bebelusi, cum ii ajuti sa le dezvolte?

/ / Modificat: 2010-11-17
Simturile la bebelusi, cum ii ajuti sa le dezvolte?

Mirosul si gustul sunt doua dintre simturile pe care bebelusii le manifesta accentuat inca de dinainte de a se naste. Auzul este un simt care se dezvolta complet la varsta de o luna, in timp ce vazul necesita aproape doi ani pentru a fi complet dezvoltat.

Parintii au un rol important in adaptarea bebelusului la viata extrauterina si in dezvoltarea si imbunatatirea celor cinci simturi. Afla cum il poti ajuta pe micutul tau!

Mirosul

Este simtul care apare primul la fat, acesta putand mirosi alimentele pe care mama le ingera inca de la sfarsitul primului trimestru de sarcina. Este simtul predominant la bebelusi! Crezi sau nu, fetusii stiu foarte bine sa faca diferenta intre un miros placut si unul neplacut.

De exemplu, atunci cand simt miros de fum de tigara, ei se ghemuiesc in burtica mamicii.

Este atat de bine dezvoltat inca de timpuriu, incat dupa numai o saptamana de la nastere, bebelusul poate face diferenta intre laptele mamei lui si al altei mame doar mirosindu-l.

Pentru ca este atat de bine evoluat, parintii nu pot face decat sa profite de acest lucru in ingrijirea bebelusului. Te poti folosi doar de miresme placute ca lavanda sau alte arome care sa te ajute il linistesti pe micut atunci cand plange sau este agitat.

Pipaitul

Acest simt este si el dezvoltat inca din perioada intrauterina, fiind forma primara prin care cei mici exploreaza uterul si comunica cu mama: imping, trag, isi ating fata si chiar exploreaza uterul.

Acesta se dezvolta in primele luni de viata, iar incepand cu varsta de 4 luni bebelusul incepe sa atinga, sa prinda si sa traga tot ceea ce e imprejurul lui.

Cum iti poti ajuta bebelusul sa isi dezvolte acest simt mai bine si sa creezi din el o forma de comunicare? Prin cateva trucuri simple:

  • inca de cand este in uter poti crea un contact direct cu el atingandu-ti frecvent burtica sau masandu-ti abdomenul; fatul reactioneaza la astfel de stimuli;

  • dupa ce s-a nascut, prima nevoie pe care o manifesta bebelusul tau este cea de siguranta si protectie, iar contactul pielii tale cu a lui il ajuta sa se simta confortabil;

  • atingerile trebuie sa fie gentile, pentru ca pielea nou-nascutului este extrem de sensibila;

  • fa-i masaj bebelusului tau de cate ori ai ocazia, lor le place sa fie atinsi, mai ales de mama – pielea este organul cel mai mare al corpului, care are cele mai multe terminatii nervoase si prin care copilul poate fi stimulat, asa ca profita de acest lucru, "comunicand" tactil cu el;

  • in primele doua luni de la nastere este bine sa te limitezi la mangaieri ale pielii bebelusului pentru a nu-l rani, abia incepand cu varsta de 3 luni putand trece la masaje puternice ale diverselor grupe de muschi;

  • de la 4 luni, copilul incepe deja sa inteleaga relatia dintre atingere si simtire si sa isi descopere propriul corp cu ajutorul simtului tactil.

Vazul

Vazul este simtul care se dezvolta mai greu la bebelusi. La nastere el vede doar imagini incetosate, iar abia la 4 luni incepe sa distinga diverse lucruri. Culorile incep sa fie percepute de la 1 an, iar la 2 ani copilul vede la fel de bine ca un adult. Fiind unul dintre simturile care evolueaza mai greu, parintii il pot ajuta pe micut prin diverse joculete sau trucuri sa isi dezvolte mai bine vederea:

  • nu uita sa ii zambesti cat de des poti si sa te exprimi si prin mimica atunci cand comunici cu el; bebelusul va sesiza aceste reactii si va avea tendinta sa te imite - fa acest lucru de cand este foarte mic, chiar daca el nu vede foarte bine;

  • atunci cand creste mai maricel, cam de la 4 luni cand incepe sa distinga lucruri, pune-l in fata oglinzii – sa nu crezi ca se va recunoaste in ea, dar va fi tentat sa reactioneze la ceea ce vede prin grimase, zambete etc.;

  • pe masura ce inainteaza in varsta, incearca sa introduci tot felul de jocuri care sa il ajute sa distinga mai bine culorile, formele, imagini intregi – poti face acest lucru cu ajutorul cuburilor colorate, al jocurilor de lego, desenand diverse forme, aratandu-i fotografii etc.

Gustul

Lichidul amniotic il ajuta pe fat sa recunoasca anumite gusturi din a 3-a luna de sarcina. Fatul poate face si diferente intre cele 4 forme ale acestui simt: dulce, sarat, amar si acru, chiar daca pare greu de crezut. Datorita laptelui si lichidului amniotic care sunt dulcegi, bebelusul manifesta o predilectie fata de forma dulce a gustului.

Dupa nastere, copilul experimenteaza arome noi ale laptelui in functie de ceea ce mananci si poate manifesta chiar aversiuni uneori, neplacandu-i gustul acestuia.

Pentru a-i dezvolta obiceiul de a mesteca, de a face diferente in consistenta anumitor alimente, ii poti da copilului de la varsta de 4 luni diverse jucarii de plastic special create pentru a le musca, pregatind astfel terenul masticatiei atunci cand vor aparea dintisorii.

Dupa ce implineste 6 luni, vei observa ca bebelusul tau duce la gura din ce in ce mai multe obiecte, iar de atunci vei incepe sa ii introduci in alimentatie si altceva decat lapte. Trebuie sa respecti cateva reguli in aceasta privinta pentru a putea stimula si dezvolta corect simtul gustativ la copii:

  • incearca sa ii dai pe rand diverse arome, pentru a si le insusi mai bine si sa nu amesteci prea multe arome la o singura masa;

  • foloseste ierburi aromate pentru a potenta aroma mancarurilor (dar nu picante);

  • fa treptat trecerea de la lapte la mancarea pasata si apoi la cea solida – nu le amesteca dintr-odata;

  • incearca sa faci mancarea sa arate cat mai bine, sa fie cat mai colorata pentru a-i atrage pe copii si pentru a o asocia cu gusturile placute; daca va vedea un piure aproape lichid, de culoare inchisa, nu va fi atras prea mult de el; adauga morcovi, dovleac, conopida.

Auzul

Auzul la bebelusi este un simt care incepe sa se manifeste imediat dupa nastere si este complet dezvoltat la varsta de o luna. Nu ti s-a intamplat niciodata ca bebelusul tau sa se trezeasca chiar si la cea mai usoara patrundere in camera lui, fara ca tu sa provoci aproape niciun zgomot? Ba da, pentru ca au un simt al auzului extrem de ascutit!

Este important sa il ajuti sa distinga sunete si sa le recunoasca, de aceea parintii trebuie sa vorbeasca constant cu bebelusii cand sunt micuti, iar muzica este cel mai bun instrument de stimulare a auzului.

Poti folosi pentru a-l ajuta:

  • jucarii zgomotoase pentru fiecare etapa de varsta (clopotei, muzicuta, fluieras, cutiuta muzicala etc.);

  • cantece de leagan sau alte melodii puse pe fundal;

  • ii poti fredona chiar tu diverse melodii;

  • ii poti citi – il va ajuta sa isi formeze auzul pentru cadenta si tonul vocii; il va ajuta sa deprinda mai repede limbajul;

  • daca ii vorbesti constant si ii vei accentua anumite cuvinte, vei observa ca va incerca sa le imite.

Nu trebuie sa expui bebelusul la sunete foarte puternice, intense, pentru ca il poti speria si va incepe sa planga.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Simturi bebelusi Dezvoltare simturi bebelusi Vazul la nou nascuti Auzul la nou-nascuti

Articole recomandate

Citeste si despre