Alegerea caditei pentru bebelus, ce trebuie sa stii?

/ / Modificat: 2016-08-01
Alegerea caditei pentru bebelus, ce trebuie sa stii?

Alegerea caditei de baie pentru bebelus nu pare sa fie o decizie atat de grea. Se gasesc peste tot, intr-o multime de modele si pentru toate bugetele. Totusi, chiar si cu o oferta atat de bogata, alegerea caditei potrivite pentru micutul tau poate fi o decizie grea, mai ales ca este folosita de la cateva zile dupa nastere si trebuie sa asigure siguranta si confortul lui, dar sa-ti fie si tie suficient de practica pentru ca baita sa se desfasoare cat mai usor.

Marime

Caditele pentru bebelusi se gasesc pe piata in diferite marimi. Unele sunt fabricate astfel incat sa intre chiar mai multi copii simultan in cadita (in cazul in care ai gemeni sau tripleti). Altele sunt facute pentru a fi folosite la copii pana la varste mai mari sau se fac pe comanda pentru a se potrivi spatiului de depozitare sau montare a ei in baia locuintei.

In plus, cadita trebuie sa fie suficient de inalta, pentru ca micutul sa stea in siguranta in ea cand va creste, dar si pentru ca aceasta nu trebuie umpluta pana la refuz. Volumul de apa dintr-o cadita trebuie sa fie la maxim 65% din capacitate, de aceea trebuie sa fie destul de inalta, pentru ca apa sa fie suficient de multa in cadita pentru a spala corespunzator bebelusul.

Material


Foto: newbornhelpline.com

Alegerea materialului din care e facuta cadita este foarte important si depinde de mai multi factori: de cat de des o folosesti, durabilitate, intretinere si buget.

Cele din plastic sunt cele mai cumparate si utilizate de parinti. Pe langa faptul ca nu predispun copilul la accidentari grave, asa cum fac cele de marmura sau sticla, este si usor de transportat si mutat dintr-o parte intr-alta.

Parintii pretentiosi aleg pentru bebelusi cadite din lemn sau marmura. Sunt deosebite si elegante, insa se pot dovedi periculoase pentru siguranta lui si costa si foarte mult.

Suporturi de cauciuc

Asigura-te pe margine si pe fundul caditei pe care o alegi exista atasat un material cauciucat, care impiedica alunecarea copilului in timpul spalarii. In plus, si bebelusul se simte mai confortabil atunci cand sta bine in cadita si nu se foieste si isi pierde echilibrul sau cand nu ii aluneca manuta atunci cand se apuca de marginea ei. Unele dintre ele sunt dotate si cu suport pentru capul micutului. Poti opta si pentru aceasta varianta.

Dotarea cu cauciuc a caditei in anumite locuri - pe margini, pe fund, unde tine capul - are si rolul de a proteja micutul de marginile ascutite cu care este inzestrata din fabricatie. Ai grija ca pe suprafata sa nu existe si alte margini ascutite, in care sa se accidenteze.

Dotari si functii extra

Cele mai simple cadite sunt cele din plastic, intr-o singura culoare, fara alte dotari. Insa exista variante care sunt inzestrate si cu accesorii menite sa asigure si mai mult confortul, dar mai ales siguranta copilului in timpul baitei.

Poti opta pentru cadita cu termometru atasat, care iti indica temperatura exacta a apei si te ajuta sa o potrivesti la o valoare ideala pentru micutul tau.

Alte cadite sunt marcate si cu indicatori de nivel al apei, care te ajuta sa iti dai seama cat de mult trebuie sa umpli cadita.

Exista cadite care sunt construite, inca din fabrica, cu spatii speciale de depozitare sau de tinere a produselor de ingrijire corporala folosite in timpul spalarii bebelusului - samponul, buretele, sapunul etc. Acestea sunt foarte utile, deoarece te ajuta sa ai la-ndemana toate produsele necesare si sa nu fi nevoita sa lasi bebelusul nesupravegheat in cadita.

Jucariile pentru baita sunt esentiale la bebelusi. Unele cadite vin deja accesorizate cu astfel de produse, care sunt prinse de cada, astfel incat micutul sa nu le poata arunca in afara ei sau sa le bage in gurita si sa le inghita accidental, inecandu-se cu ele. Aceasta dotare nu este absolut necesara. Ii poti pune si tu jucarii in cadita, fara a mai plati in plus pentru aceasta dotare.

Culori si design

Culorile si design-ul caditei sunt si ele importante. Este recomandat sa alegi cadite cat mai haioase, mai colorate si pline de desene, pentru ca sunt pana la urma destinate bebelusilor si trebuie sa fie la fel de dragalase ca ei.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Cadita baie bebelusi Baita bebelusi Jucarii baita bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre