Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

Tot ce trebuie sa stii despre consultantul in lactatie

24 Februarie 2016

Mamele din intreaga lume primesc in ultimii ani, pe langa sprijinul medicilor ginecologi si pediatri, si ajutorul unui consultant in lactatie, care le ofera suportul de care au nevoie in perioada de dinaintea nasterii, cat si pe tot parcursul alaptarii bebelusului.

Cum te poate ajuta un consultant de lactatie

Hranirea bebelusului cu lapte de san este recomandata de majoritatea medicilor in detrimentul formulelor pentru nou-nascuti. Multe mamici insa se confrunta cu probleme de lactatie care le fac sa renunte la ideea de a-si alapta copilul.

Consultantul in lactatie are un rol esential in a ajuta mama in tot acest proces, astfel incat bebelusul sa beneficieze de acest aliment complex, ce ii va da un start sanatos in dezvoltarea fizica si cognitiva.

In tara noastra nu exista meseria de specialist in lactatie, insa in tarile din Vestul Europei, ea este recunoscuta ca o meserie de sine statatoare, iar specialistii din domeniu ajuta anual sute de proaspete mamici.

Consultantii in lactatie sunt acreditati de catre IBLCE (International Board of Lactation Consultant Examiners). Toti specialistii in alaptare sunt cadre medicale calificate sau au studii in biologie, anatomie, fiziologie umana sau in dezvoltarea si cresterea sugarului si copilului.

Viitoarele mamici sunt adesea ingrijorate de procesul de alaptare si isi pun o multime de intrebari legate de acest lucru. "Oare o sa am suficient lapte?", "Oare laptele meu va fi destul de bun pentru bebe?" "Daca bebelusul meu nu vrea sa suga?" - sunt doar trei exemple de intrebari pe care multe dintre femeile care asteapta un copil si le pun.

Consultantul in lactatie ii va raspunde la toate aceste curiozitati si ii va oferi si un sprijin emotional, atat de necesar pentru proaspetele mamici.

Stiai ca doar doua felii de pepene rosu asigura organismului intreaga doza zilnica necesara de vitamina A? Descopera-i toate avantajele!

consultant_alaptare_beneficii_mama_bebelus

Iata ce situatii problematice poate rezolva un consultant in lactatie:

  • Angorjarea sanilor (umplerea excesiva a sanilor cu lapte cauzata de dezechilibrul dintre rezerva de lapte si nevoile copilului);
  • Dureri in timpul alaptarii;
  • Laptele nu este suficient sau este in exces;
  • Copilul alaptat la san nu are greutatea optima pentru varsta lui;
  • Mama urmeaza un tratament medicamentos, care poate influenta compozitia laptelui;
  • Constitutia fiziologica a sanului ii provoaca dificultati mamei in alaptare;
  • Copilul refuza sa suga sau este agitat in timpul alaptarii;
  • Alaptarea atunci cand mama este despartita de copil (pentru o deplasare sau pentru ca a reinceput serviciul);
  • Mama vrea sa inceteze alaptarea si isi doreste sa usureze procesul sau vrea sa inceapa diversificarea alimentara;

Mamele care se confrunta cu problemele listate mai sus fie renuntau total la alaptarea la san a bebelusului, fie cereau sfatul apropiatilor, care, desi sunt bine intentionate, nu intotdeauna sunt cele mai bune.

Apeland la un consultant in lactatie ai parte de solutii sanatoase pentru tine si copilul tau de la profesionisti in aceste chestiuni, persoane care au o experienta bogata cu mamici si nou nascuti, cat si cunostinte temeinice din domeniu.

Cat costa o consultatie la specialistul in lactatie

Este de preferat sa discuti cu un consultant in lactatie inca dinainte sa vina pe lume bebelusul si ideal ca in primele zile de viata ale micutului sa ai parte de o discutie cu un specialist.

Orice dificultati atat fizice, cat si emotionale, intalneste mama in procesul de hranire al bebelusului pot fi tratate de un consultant in lactatie.

Aceasta nevoie fireasca a mamelor s-a tradus printr-o cerere crescuta din partea lor de a avea intrevederi cu specialisti in lactatie. Acest lucru a determinat si tot mai multe cadre medicale sa se initieze in acest domeniu si sa se acrediteze pentru aceasta specializare.

Pretul unei sedinte variaza intre 50 si 150 de lei si poate fi facuta in spital sau chiar la domiciliu. Majoritatea maternitatilor private au un consilier de lactatie, iar in Bucuresti exista chiar si o clinica dedicata alaptarii.

Exista si cateva spitale de stat, ale caror servicii sunt decontate prin Casa de Asigurari de Sanatate, si care au personal specializat in lactatie. In Bucuresti, sunt consilieri de lactatie la Spitalul Universitar de Urgenta Elias si Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu”. Si in alte orase din tara, precum Cluj, Iasi sau Constanta poti gasi in spitalele de stat consultanti in lactatie.

Multe mame care se confrunta cu probleme cand vine vorba despre hranirea copilului la san se invinovatesc pe ele insele pentru aceste probleme. Consultantul iti ofera, intai de toate, sprijinul psihologic si emotional pentru a trata aceste probleme si pentru a depasi ideea ca laptele tau nu e bun sau nu este suficient pentru micutul tau.

Te-ai confruntat cu probleme de alaptare? Cum le-ai rezolvat? Ai apela la un consultant in lactatie? Scrie-ne parerea ta in sectiunea de comentarii de mai jos!

Citeste si despre:

COMENTARII

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA
OK

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Detalii aici

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul