Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

Alerta de gripa aviara

27 Septembrie 2005




 

Vanatoarea de pasari in Delta Dunarii va fi interzisa, controlul sanitar-veterinar la frontiera a fost intarit, iar masinile care intra in tara sunt dezinfectate. Principalele zone de risc sunt judetele Constanta, Calarasi, Ialomita, Tulcea, Galati, Vrancea si Vaslui

Vanatoarea de pasari in Delta Dunarii ar putea fi interzisa, pentru a preveni aparitia unor focare de gripa aviara, a declarat Gabriel Predoi, director general in cadrul Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), ieri, intr-o conferinta de presa. Potrivit acestuia, sapte judete din zona Deltei Dunarii (Constanta, Calarasi, Ialomita, Tulcea, Galati, Vrancea si Vaslui) reprezinta zone de risc pentru aparitia gripei aviare. "Este aproape sigur ca vanatoarea va fi interzisa. Riscul de transmitere a virusului este foarte mare in aceasta perioada, intrucat intr-o saptamana-doua incepe perioada de migratie a pasarilor din zona muntilor Urali", a adaugat Predoi. Inspectorii Garzii de Mediu a Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) au identificat, ieri, doua lebede moarte, pe lacul Golovita.


"In momentul de fata nu putem spune cu exactitate cauza mortii celor doua pasari. Este posibil insa sa fi fost retinute de uneltele de pescuit ale localnicilor si sa fi fost aruncate in apa sau e posibil ca moartea acestora sa fi fost cauzata de alti factori", a declarat Costel Ifrim, comisarul-sef al Garzii de Mediu a ARBDD. Potrivit aceleiasi surse, cele doua pasari au fost gasite de localnicii din Ceamurlia de Jos, conform specialistilor ele fiind moarte de circa 15 zile. La randul sau, Marian Avram, directorul filialei tulcene a Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA), a precizat ca in urma analizelor efectuate s-a constatat ca decesul celor doua pasari nu a fost cauzat de gripa aviara.

Pericolul vine din Est

Principalele pasari migratoare care pot fi purtatoare ale virusului sunt cele care vin din Rusia si Kazahstan, iar printre speciile vizate se numara garlitele, ratele si gastele salbatice, a precizat Predoi. Printre masurile luate de ANSVSA pentru tinerea sub control a situatiei se numara, intr-o prima faza, interzicerea importurile de carne si produse derivate din Rusia si Kazahstan, unde au fost depistate focare de gripa aviara. De asemenea, a fost intarit controlul sanitar veterinar la toate punctele de frontiera, fiind oprita introducerea in tara a carnii si a produselor din carne, dar si a animalelor de companie prin centrele unde controlul nu se poate realiza. In acelasi timp, toate autovehiculele si echipamentele care intra in tara sunt dezinfectate, a mentionat Predoi.

In cazul aparitiei unui focar de gripa, populatia trebuie sa anunte imediat medicul veterinar din localitate, pasarile respective sunt sacrificate, iar zona este dezinfectata. In acelasi timp, pe o raza de 5-10 km situata in jurul focarului sunt stabilite restrictii totale, printre care sacrificarea tuturor pasarilor si interzicerea parasirii arealului de catre persoane si animale.

Pana in prezent, nu a fost descoperit nici un astfel de caz dupa efectuarea a circa 10.000 de teste, zilnic facandu-se recoltari de la pasarile moarte, a mentionat reprezentantul ANSVSA.

Sursa: Ziua


Vorbeste-i copilului tau despre iubire. Explica-i cum exista mai multe feluri de iubire (iubirea de familie, iubirea romantica, spirituala, iubirea fata de natura). Explica-i originea si semnificatia zilei de Dragobete.

Citeste si despre:

COMENTARII

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA
OK

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul