Sfaturi pentru a combate greturile matinale

/ / Modificat: 2012-12-11
Sfaturi pentru a combate greturile matinale

Greturile matinale sunt frecvente la inceputul sarcinii si sunt considerate unele dintre cele mai incomode simptome ale acestei perioade. Desi in multe situatii ele nu pot fi complet prevenite, poti fi una dintre gravidutele norocoase care, cu ajutorul metodelor si trucurilor de mai jos, poti reduce substantial aparitia sau severitatea lor. Urmeaza cateva sfaturi testate de gravidute, care au avut succes in combaterea greturilor din sarcina!

Sfaturi contra greturilor matinale, testate de mamicile din comunitatea Copilul.ro

Ca multe alte gravidute, si mamicile din comunitatea Copilul.ro s-au confruntat la inceputul sarcinii cu problema greturilor matinale. Multe dintre ele au dat de furca acestor simptome neplacute prin metode clasice. Insa exista si gravidute care au venit cu idei noi, originale, din care sa te poti inspira pentru a trece mai usor peste aceste simptome.

Gravidutele au dezbatut subiectul pe forum, in topicul "Cum evitam greturile in timpul sarcinii?". Iata care sunt sfaturile lor pentru tine:  

Mic-dejun cu biscuiti si evitarea consumului de cafea si citrice

"Nu stiu daca poti evita greturile, dar stiu cum le poti face suportabile: - dimineata, nu te ridica brusc din pat, mai stai 5 minute si rontaie linistita cativa biscuiti; - consuma des si in cantitati mici doar alimentele pe care le suporti; - evita sucul de citrice si cafeaua." (Oana)  

Paine prajita si sucuri acrisoare

"Si eu am avut asemenea simptome in prima luna si jumatate... era ingrozitor. Acum mi-am intrat in normal cat de cat... painea prajita face minuni, mie asa imi mai trecea sau beam sucuri acrisoare" (Amelia_Pitik)

"Sunt insarcinata in 15 saptamani si nu am varsat nici macar o data. Am avut greturi matinale in primele 2 luni, dar am descoperit ca imi trec daca mananc. Asa ca eu, care n-am mancat in viata mea dimineata, am inceput s-o fac si ma simt excelent. Mai aveam senzatii de greata in timpul zilei, din cauza hiperaciditatii gastrice, dar le-am eliminat tot mancand. Nu zic ca trebuie mancat tot timpul, dar cand apare senzatia, poti rontai un biscuitel. Si evita alimentele care produc acid in exces. Eu nu tolerez merele." (Andreea Cadar)  

Mentosane si ghimbir

"La mine, la prima sarcina, greturile au fost putin "inmuiate", ca sa zic asa, de mentosane. Adica imi opreau acea senzatie de voma - la serviciu, ca acasa trebuia sa ma usurez cumva si vomitam. La a doua sarcina am descoperit ghimbirul, il luam si tablete si il foloseam si crud in salate. Mi-a folosit foarte mult, mi-a fost foarte bine dupa el." (Mother 2)

Ceai de menta si biscuiti

"Eu de la lapte si lactate aveam greata si o stare de rau si voma. Am incercat sa o ignor si stiam ca e important sa mananc cat de putin. Pentru astfel de stari beam ceai de menta neindulcit. Iar greata nu e doar matinala, nu este ceva anormal sa fie seara sau pe tot parcursul zilei." (Paulici)

"Eu am avut greturi numai cand am ramas insarcinata prima data. Nu suportam niciun miros si puteam manca foarte putine chestii. Ma ajutau ceaiul de menta rece si biscuitii obisnuiti, mancati inainte de a ma ridica din pat." (Snowdance22)  

Alte metode de a combate greturile matinale din sarcina

Greturile matinale sunt simptome de sarcina care pot insista pe tot parcursul primului trimestru si care-ti pot umbri bucuria de a fi insarcinata. Ai nevoie de toata "artileria grea" impotriva acestei stari inconfortabile. Dincolo de sfaturile gravidutelor de pe forum, mai exista si alte metode prin care poti combate aceste stari incomode:

  • odihneste-te cat mai mult;
  • evita factorii declansatori (daca stii ca un anumit miros sau gust iti provoaca instantaneu starea de greata, incearca sa stai cat mai departe de el);
  • fa miscare fizica in fiecare zi;
  • hidrateaza-te corespunzator (evita sa bei cantitati mari de apa deodata sau in timp ce mananci);
  • evita alimentele picante si cele care cresc aciditatea gastrica;
  • evita sa te ridici brusc din pat, in special dimineata;
  • redu aportul de fier in organism (este posibil ca senzatiile de greata sa se acutizeze din cauza surplusului de fier din alimente si vitaminele care ti-au fost recomandate in preconceptie si sarcina; sfatuieste-te cu medicul si vezi daca este cazul sa le reduci);
  • foloseste benzi de acupresura (acestea aplica presiune pe anumite puncte din corp, care reduc senzatia de greata).

Tu ce metode ai folosit pentru a combate greturile matinale din sarcina? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Greturi matinale Greturi matinale sarcina Simptome sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre