Rh negativ si dozarea anticorpilor anti D

/ / Modificat: 2017-10-01
Rh negativ si dozarea anticorpilor anti D
Intrebare:

- Buna ziua, ma numesc Lungu Carmen, am 27 de ani, am o fetita in varsta de 5 ani, pe care am nascut-o prin operatie de cezariana; intrebarea este: am Rh negativ , sotul il are pozitiv; pe toata perioada sarcinii am facut analize dar nu am ajuns la dozare cu anticorpi, din toate materialele culese si citite in timpul sarcinii si dupa am inteles ca dupa nastere in primele 24 de ore trebuia sa mi se faca o injectie pentru rh neg. Intrebarea: este posibil sa mai duc o sarcina pana la capat fara probleme, sau care sunt cauzele rh negativ, am inteles ca in cazul meu ar trebui sa ma limitez numai la un copil, dumneavoastra ce parere aveti? Va multumesc si astept raspuns.

Raspuns:

Rh negativ reprezinta absenta anticorpilor impotriva factorului D de pe membrana eritrocitelor (globulele rosii). In cazul unei sarcini, daca tatal copilului are Rh pozitiv, produsul de conceptie poate avea Rh pozitiv sau negativ. Daca mama are Rh negativ iar fatul are Rh pozitiv, in timpul nasterii (sau in timpul unui avort) se produce transfuzia de sange de la fat la mama; acest sange contine eritrocite care au pe suprafata lor factorul D, iar organismul mamei neavand acest factor D, il va considera ca strain si va produce anticorpi anti-factor D.

Acesti anticorpi, la o viitoare sarcina in care fatul este tot Rh pozitiv, pot traversa placenta si pot ataca sangele fatului, ducand la suferinta fetala.

De aceea era bine daca dupa nastere se administrau imunoglobuline anti D, pentru ca in acest fel se incearca stoparea organismului de a produce acest tip de anticorpi. De asemenea, o buna monitorizare a sarcinii trebuie sa includa si dozarea anticorpilor anti D.

Prin faptul ca ati neglijat multe din aceste lucruri imi dovediti ca nu constientizati importanta starii dumneavoastra de sanatate si a monitorizarii starii de graviditate. Este posibil ca si la o a doua sarcina sa nu fie probleme, asta in cazul in care si fatul va fi tot Rh negativ (sau primul copil este tot Rh negativ), si chiar daca este Rh pozitiv, sunt sanse ca titrul de anticorpi sa ramana la valori care sa nu pericliteze buna desfasurare a sarcinii; insa acest lucru este foarte greu de spus fara o monitorizare atenta a sarcinii. O buna colaborare intre dumneavoastra si medicul obstetrician poate avea ca rezultat o eventuala a doua sarcina fara probleme.

Multa sanatate!

Dr. Ciprian Pop-Began
medic primar obstetrica-ginecologie

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri RH negativ

Articole recomandate

Citeste si despre