Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

Semnul ca cineva acolo sus ma iubeste

01 Iulie 2011

Mamica Iacovita7oana
Bebelusul Eric Nicholas


De cand ma stiu, am fost indragostita de cuvantul "MAMA"! Mi se pare de departe cel mai armonios cuvant din tot vocabularul limbii romane.

E primul cuvant rostit de mine cand eram un bebe la randul meu, reprezinta fiinta care mi-a ocrotit viata (din pacate doar pana la 20 de ani). De cand am constientizat maretia lui, mi-am dorit sa "ma fac mare", sa imi intalnesc Printul si sa devin mama.

Dar toate astea se intampla doar in povesti. Viata, din pacate, ne pregateste unele intamplari la care nu te poti gandi, nu vrei sa te gandesti pentru ca te afecteaza mult prea tare.

Mi-am pierdut parintii la varsta cand alti tineri nici nu au un sens in viata. Mama s-a dus Sus in Ceruri cand avem 20 de ani, tata cand aveam 22. Nu vreau sa intristez pe nimeni cu intamplarile astea, sunt ale mele, mi le-am "insusit", aduc vorba de ele pentru ca, prin disparitia parintilor mei am stiut ca cineva acolo sus ma iubeste si ma ocroteste.

Povestea de iubire

E greu sa te trezesti, brusc, singura in viata, fara niciun ajutor, fara un umar pe care sa plangi. Dar atunci cand simteam ca tot Universul meu se prabuseste, a aparut cel care avea sa devina sotul meu.

Dupa o poveste de iubire telenovelistica, cu despartiri si impacari, am ajuns in 2006 sa ne casatorim. Locuiam in Bucuresti atunci si primul pas important din viata noastra l-am facut la repezeala: aveam nevoie de un credit.

Nu ne gandeam inca la un copil, asta si pentru ca noi eram prin definite niste copii, ne comportam ca atare, ne placea sa gustam jocul vietii si ne era bine in doi.

Asta nu inseamna ca nu suspinam amandoi dupa un carut frumos prin magazine, din care iesea un nas carn de bebe scump. Amandoi iubeam copii, nici nu stiu care isi dorea mai tare un bebe, dar nu indrazneam sa ne gandim pana acolo.

Am luat viata de la zero

S-au produs unele schimbari in viata noastra si ne-am mutat la Cluj de unde am luat viata de la 0. Cand, intr-un final, am simtit ca avem un rost in viata, ne-am pus problema unui copil. In noiembrie 2007, am renuntat la pastille si am sperat sa se intample minunea din prima, ca nu vedeam de ce nu s-ar putea.

Am inceput sa caut pe internet tot felul de informatii despre o posibila sarcina dupa anticonceptionale, si asa am descoperit ca o sarcina nu vine batand din palme, ca sunt o groaza de probleme care pot intarzia acest vis sa se implineasca.

Printre acele persoane cu probleme eram si eu. Bebele intarzia sa apara, iar in decurs de 1 an am pierdut 2 sarcini. Pentru mine a inceput sa se clatine lumea mea perfecta in care un bebe da sens vietii. Nu reuseam sa inteleg de ce eu patesc asta. Suna egoist si stiu ca sunt fete cu probleme mult mai mari, dar pentru mine, ale mele erau de nedepasit.

Doua visuri in balanta

Cautam raspunsuri pe net, pentru ca doctorii spuneau ca nu sunt probleme mari, doar ovulatia este alandala. Ok, dar eu de ce pierd sarcini? Desi simteam ca imi pierd puterile de a lupta, dupa fiecare infrangere simteam o mana care ma ridica de jos.

O simteam pe mama in spatele acestei "renasteri" din fiecare luna. Apare in viata mea oportunitatea unui nou job, un job la care visam, si care aici in Cluj era greu de gasit. Trebuia sa pun in balanta 2 visuri si era teribil de greu.

Dar pentru ca situatia materiala era grea, am luat decizia sa accept jobul si sa reiau pastilele pentru 6 luni pentru a nu le face o "surpriza" la noul loc de munca.

Asa ca 6 luni am facut pauza, fizic vorbind, pentru ca psihic visam sa fiu una din cele 1% femei care raman si luand pastile anticonceptionale. Au trecut cele 6 luni si am renuntat la pastile.
 

Visul de a avea copii

Visam din nou la o sarcina.

Reintram din nou oficial in lupta in data de 22 mai 2009. Stiam ca aveam de asteptat, doar 1 an de zile am tras atatea si nu am reusit. De data asta eram mai calma, mai increzatoare si, pentru ca noul job ma solicita foarte mult, nu prea aveam timp sa ma gandesc atat de mult la simptome, grafice de temperatura, zile de ovulatie.

In timpul asta mergeam si la dentist sa imi rezolv unele probleme vechi, deci eram intr-o continua alergatura. Mi-am zis sa incep usor, doar cu temperatura, sa vedem cum reactioneaza organismul dupa 6 luni de pastile si mai luam si ceva produse naturiste doar sperand sa devin "functionala" cat mai repede.

Graficul de temperatura arata la un moment dat ovulatie, pe care, surprinzator, "am prins-o". Si uite asa, toata linistea mea incepea sa se transforme in framantari, in intrebari, in sperante.

Era o ovulatie tarzie, in ziua 24 si, conform multor teorii, o sarcina nu prea e viabila la o ovulatie tarzie. Of, iar incertitudini, iar nesiguranta. La dentist, ii spusesem doctorului ca sunt gravida si sa nu imi mai faca radiografii si anestezii.

Nici eu nu stiu cum de ma gandeam asa departe, dar vroiam sa fiu linistita. El, la fiecare intalnire, ma tot intreba daca am aflat si eu tot ziceam ca mai astept. Urma ziua sotului meu, pe 23 iunie.

Un vis extraordinar

Tare mi-ar fi placut sa ii pot face un cadou cu un test pozitiv. Era un vis al meu, pe langa promisiunea facuta mie ca pana la 30 de ani pe care i-a facut anul trecut, o sa fie tata. In noaptea dintre 21 si 22 iunie am avut un vis extraordinar.

Vorbeam cu mama mea si imi spunea ca "de data asta va fi bine" si zambea. Era zambetul ei, care linistea orice furtuna din mine. M-am trezit dimineata cu sentimentul ca sunt gravida. Nu am spus nimanui de vis si nici de sentimentul care ma cuprinsese.

Fetelor le ziceam de simptome, dar nu pomeneam de cel mai mare si intens sentiment. Ziua aceea am fost euforica, am mers apoi la dentist si de acolo m-am oprit la prima farmacie. Trebuia sa imi iau un test, trebuia sa vad daca iar cad prada simptomelor false sau ceea ce simteam avea sa fie inceptul unei noi aventuri.

Testele de sarcina

Am luat 2 teste, unul ieftin sa il fac in seara respectiva si un Surecheck pentru dimineata zilei de nastere a sotului. Ma simteam intr-un scenariu de film, in care tot ce faceam era sa pregatesc un episod extrem de important si palpitant.

Ma lasam dusa de val, dar, surprinzator, nu aveam regrete. Am facut testul ieftin. Incercam sa ma ascund de sot sa nu ii stric surpriza de ziua lui, dar deja stia ce fac, numai vazandu-ma la dulapul cu pahare de plastic.

Mi-a zis ca iar visez la prostii, ca ma imbat cu apa rece etc. Avea dreptate si el la cate posibile linii pale a vazut intr-un an, astea pe langa testele pozitive urmate de sarcini pierdute.

Am mers la baie, am facut testul si m-am dus sa pregatesc cina. M-am intors sa il verific si normal ca eu incepeam sa vad o umbra de linie. M-am dus la geam, l-am intors pe toate partile. Linia era acolo.

In sufletul meu stiam ca sunt gravida

A venit si sotul, a zis ca lui nu ii mai trebuie teste de astea. Vrea unul perfect pozitiv, doar atunci va crede ca vine bebe. Ma cam desumflasem, dar eu stiam ca de data asta va fi bine.

Doar imi spusese mama. Incerc sa ii fac poza testului. Arat poza unei prietene si ea ma felicita, dar in sufletul meu ramanea indoiala testelor slab pozitive, care au dus la avorturile spontane. Si totusi in sufletul meu stiam ca sunt gravida.

A doua zi dimineata, am facut si celalalt test, mai sigur, si linia era si mai vizibila. Asa ca i-am pus fundita si i "l-am servit" la micul dejun. Desi avea indoieli, stiu ca in sufletul lui stia si el ca de data asta va fi bine.

Am inceput amandoi cu greturi si radeam unul de altul care are greturi mai mari. In cateva zile, i-am putut arata sotului si testul perfect pozitiv. Cel pe care il astepta.

Sarcina in evolutie

Visul acesta frumos care ne-a cuprins, incepea sa se transforme intr-un mic cosmar. Ca si la sarcinile trecute, au aparut scurgerile maronii. Nu se putea, nu si de data asta. Nu si acum cand trebuia sa fie bine!

Testul de sange arata sarcina in evolutie, ecografic se vedea deja sacul si ulterior embrionul si totusi eu sangeram. Au urmat doua saptamani de stat numai la pat si vizite saptamanale la doctor ca sa vedem daca totul e bine.

Bebe crestea, dar stresul meu erau sangerarile. Pana in saptamana 10 de sarcina, m-am chinuit asa. Si a trebuit sa ma intorc si la lucru, unde atmosfera frumoasa a devenit insuportabila din cauza ca le-am facut "surpriza" atat de repede.

Cine se gandea ca urma sa raman insarcinata din prima incercare? Dar nimeni nu poate intelege prin ce trece o viitoare mama, asa ca am incercat sa ma distantez cat mai mult de presiunile de la job.

Facem fetita data viitoare!

Saptamanile treceau una cate una, testele si ecografele aratau ca totul este bine, dar eu tot nu puteam fi linistita, nu pana cand aveam sa imi tin minunea in brate, sa stiu ca e bine si sanatos.

Am aflat la 15 saptamani ca bebe va fi baiat. Desi, initial, amandoi am fost un pic surprinsi de veste, ne-am bucurat ca e sanatos, cel putin ecografic. Facem fata data viitoare! spuneam amandoi.

La nume am ajuns greu, dar pana la urma a ramas Eric Nicholas. In luna a 7-a, la un control de rutina, doctorita ma gaseste cu uterul foarte contractat si bebe prins ca intr-o menghina inauntru asa ca da verdictul: gata cu serviciul!

Intram in concediu prenatal, statul pe scaun nu imi facea bine. Nu ma supar, oricum atmosfera de la lucru era apasatoare si rece, asa ca incepand cu 1 decembrie 2009, ne asezam la clocit acasa in pat.

Numaram saptamanile si ma rugam sa ajungem cat mai aproape de termen, sa nu nasc un bebe prematur. Si saptamanile treceau, pana cand ajunsesem aproape de termen si bebe Eric nu mai dadea semne ca vrea sa ne cunoasca.

Eric se lasa asteptat

Stiam doar ca e un incapatant, care nu a vrut sa se intoarca si a ramas pelvian, din acest motiv, cezariana fiind solutia. Din saptamana 35, mergeam saptamanal la monitorizare, dar Eric nu dadea niciun semn ca nasterea se apropie.

Din nou stres, framantari, intrebari. Am inceput sa caut pe net metode de grabire a nasterii, pentru ca nu mai aveam deloc rabdare sa imi cunosc puiul, pentru ca noptile erau grele, zilele erau lungi. Vineri, 19 februarie, mi-am propus sa merg in Mall, sa urc scarile, sa mananc picant, chestii de genul acesta.

Dar niciun semn, nimic. De fapt, asa credeam eu. Duminica, 21 februarie, trebuia sa merg iar la spital pentru monitorizare. Noaptea, am avut o senzatie ciudata, ca mult nu va mai fi. M-am trezit dimineata cu acelasi sentiment.

Cand sa iesim pe usa spre spital, ii zic sotului ca eu parca vad ca raman internata. Se uita la mine si rade. Rad si eu, dar ii zic ca nu glumesc. Lasam masina in parcarea mare si mergem agale spre spital.

Ziua in care Eric vrea sa ne cunoasca

Ma pune asistenta la monitorizare, cu sotul langa mine, si imi descrie ce se intampla pe monitor. Deodata, am avut o durere puternica, pe care eu pana atunci o asociam cu faptul ca bebe se impinge in ficatul meu. Ii zic sotului ca Eric iar are un meci cu ficatul meu, el ma intreaba daca sunt sigura ca are treaba cu ficatul, pentru ca, de fapt, apare o contractie mare pe monitor.

Si tine mult. Deja ma treceau caldurile de durere, trec cateva minute si iarasi una. Ma lasa fara respiratie. Deci astea sunt contractii? Dupa cateva minute vine si doctorita mea, care era de garda, si, cand se uita pe foaie, ma intreaba foarte serioasa daca nasc azi.

Eu eram si mai mirata ca ea. Ma intreaba unde e bagajul. Care bagaj? Ca eu venisem la monitorizare. Ii zice sotului sa mearga fuga dupa bagaj, ca azi e ziua in care Eric vrea sa ne cunoasca.

Ma iau toate caldurile din lume, ma invaluie 1 milion de sentimente de teama, nerabdare, frica, nici nu mai stiu, dar cu siguranta si o mare bucurie ca in sfarsit o sa imi cunosc minunea mult asteptata. In timp ce mi se face internarea, eu incep sa trimit sms-uri.

Ma lasasem cuprinsa de un val si trebuia sa stau pe el. Nu mai puteam da inapoi. Ajunge si sotul cu bagajul, ma schimb si ma urca in sala de travaliu. Mi se face din nou monitorizare si de data asta contractile se raresc si slabesc ca intensitate.

Ce ciuda imi era! Vine doctorita si imi spune, dupa un control pe masa, ca mai asteptam pana dupa amiaza, sa se mai intensifice contractiile. Dar ca ziua cezarienei va fi atunci. Ma linistesc ca macar nu raman internata cu zilele pe acolo.

Se intetesc contractiile

Nu pot sta intinsa pe pat si ma tot plimb. Vorbesc la telefon mereu, trimit sms-uri, raspund la ele. Deodata, gluma se ingroasa. Aproape ca nu mai am timp sa imi revin intre 2 contractii. Vine o asistenta si ma intreaba cum sunt.

Ii zic de contractii, ca s-au indesit si ma pune iar la monitorizare. Asa era, contractiile erau la 3 minute si aveau intensitate mare. Vine si doctorita, ma urca pe masa, aveam dilatatie 3 cm, fundul bebelui deja coborat.

Ne pregatim pentru cezariana


Era ora 16.00. Mi-a zis ca la ora 18.00 intram in operatie. Ioi, gata cu gluma. Il sun pe sot sa vina, ca il trimisesem acasa. Nu avea de ce sa stea cine stie cate ore prin spital. Aici asa e politica, contractiile trebuie sa fie regulate pana sa te bage in cezariana.

Ies la el pe hol printre dureri, imi face ultimile poze in postura de graviduta si ma ajuta cu bagajul si mutatul la terapie intensiva, la alt etaj. Acolo semnez hartii peste hartii, vorbesc cu anestezistul, hotaram tipul de anestezie, imbrac "halatul" de la ei si ma indrept spre sala de operatii.

Eram ca o masina teleghidata din cauza emotiilor. Mi-era frica de operatie, dar stiam ca aveam sa imi vad minunea. In sala de operatii totul decurge ametitor de repede: anestezia, perfuziile, toata lumea e in continua miscare.

Incep sa amortesc, vine si doctorita mea. Incepe operatia. Dupa primele minute, imi dau seama ca sunt ceva probleme. Bebe e mare si foarte sus, burtica mea e mica. Se chinuie, un doctor mi se urca pe burta.

Ma ia cu ametelea un pic si ma cuprinde un sentiment de teama. Vad toata lumea agitata in jurul meu, doar anestezistul incearca sa ma incurajeze. Imi zicea glume, dar mie nu imi ardea de asta. Simt cand il scot pe bebe, dar nu aud nici un planset.

Primul tipat

Agitatia devine si mai mare in jurul meu, Eu ma uit descumpanita cand la anestezist, cand la asistenta care ma tinea de mana. Toti se uita in aceeasi directive, probabil la bebe. Incep sa ma agit, pulsul imi creste la 180, mi se fac injectii.

Deodata aud un OAAAA timid si ochii mi se inunda de lacrimi, lacrimi de emotii, de teama. Ii simt pe toti ca rasufla usurati, dar eu vroiam sa il vad. Mi-l aduc pe botul de om care a stat 9 luni in pantecul meu.

O dragoste imensa ma cuprinde
cand il vad atat de frumusel, brunet cu niste buzite rosii ca focul. Era varianta masculina a Albei ca Zapada. Cel putin pentru mine era cel mai frumos din Univers.

Desi doar o secunda apuc sa il vad, raman cu imaginea lui intiparita in minte. Aud doar ca lumea se agita in continuare, am facut o hemoragie puternica. Am pierdut 800 de ml de sange, de unde si asa aveam probleme mari cu hemoglobina.

Nimic nu mai conta, nici macar nota 7 primita din cauza plansului intarziat. Mi-am vazut minunea cu ochii, pe Eric Nicholas, semnul ca cineva acolo sus ma iubeste.

Acum are 1 an si 3 luni si ma bucura in fiecare zi cu noile sale descoperiri, cu noi cuvinte, cu nastrusnicii. Aceasta este povestea noastra! Mami Oana si nastrusnicul Eric!

Povestea ta de succes poate aparea aici!

Trimite-ne povestea ta pe e-mail la info@copilul.ro sau posteaz-o pe blogul tau si trimite-ne link-ul.

Nu uita sa ne trimiti pe mail si fotografii cu tine in timpul sarcinii si cu bebelusul tau!

Afla care este cel mai potrivit moment pentru conceptie, in functie de datele ciclului tau menstrual. Calculeaza perioada fertila!


Citeste si despre:

COMENTARII

Calculeaza perioada fertila

Data ultimei menstruatii:

Durata ciclului menstrual:

zile

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA
OK

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul