Faringita la copii

/ / Modificat: 2012-05-25
Faringita la copii

Faringita este una dintre cele mai frecvente boli care se instaleaza la copii la inceputul verii, cand caldura de afara si consumul de alimente reci produc tuse si senzatie de iritatie in gat. Afectiunea face parte din infectiile de tract respirator, in care bacteriile sau virusii actioneaza la nivelul faringelui. Mai putin intalnita la bebelusii mai mici de un an, faringita apare frecvent intre 4 si 7 ani.

Foto: niteowlurgentcare.com

Faringita este produsa, in multe situatii, de virusi (denumita "virala"). Restul infectiilor sunt provocate de streptococul betahemolitic de grup A (in 15% din cazuri), cu simptome mai suparatoare, care necesita interventia medicului.

Prevenirea bolii este posibila prin instruirea copiilor asupra igienei personale, in colectivul de la gradinita sau scoala si la spatiul de joaca (mai ales daca exista animale in jur).

Simptomele si diagnosticul faringitei la copii

Cele doua tipuri de faringita, virala si bacteriana (streptococica) au simptome variate si un impact diferit asupra sanatatii celor mici.

Faringita virala are un debut progresiv (incepe cu o tuse seaca si durere in gat, fara alte manifestari deranjante), apoi debuteaza febra, lipsa poftei de mancare, durerile si congestiile faringiene moderate, curgerea nasului, raguseala, inflamatia gatului si disconfortul la nivelul ganglionilor cervicali (care se pot umfla vizibil). Toate aceste simptome persista intre 2 si 5 zile, fara sa provoace alte complicatii importante.

Faringita bacteriana (streptococica) apare la copiii cu varsta mai mare de 2 ani si prezinta o simptomatologie mai grava:

  • dureri abdominale;
  • dureri de cap;
  • febra puternica si persistenta (39-40 de grade, timp de 2-4 zile);
  • inrosirea faringelui;
  • tumefierea amigdalelor;
  • expectoratii cu mucus infectat;
  • infectii la nivelul sinusurilor.

Daca faringita este produsa de un streptococ, nu mai apare conjuctivita, tusea si raguseala specifice bolii virale. Simptomele persista in acest caz timp de 7-10 zile, iar faringita bacteriana poate da o serie de complicatii, daca nu este tratata la timp:

  • limfadenita (umflarea ganglionilor limfatici);
  • abcesul periamigdalian (amigdalita si alte infectii la nivelul gatului);
  • glomerulonefrita (inflamatia ganglionilor renali);
  • reumatism articular acut.

Medicii carora te poti adresa daca banuiesti instalarea faringitei in cazul copilului tau sunt: medicul pediatru, medicul infectionist sau medicul orelist.

Tratamentul faringitei la copii

Pentru faringita virala, medicii recomanda tratament la domiciliu cu medicamente pe baza de ibuprofen pentru scaderea febrei, picaturi nazale, sirop de tuse si administrarea unei cantitati mari de lichide. Suplimentarea aportului de vitamina C este de asemenea util, pentru intarirea sistemului de aparare al organismului.

Faringita streptococica necesita un consult medical imediat, cu efectuarea unui exudat faringian pentru stabilirea agentului patogen care a provocat infectia. Medicul prescrie apoi tratamentul cu atibiotic corespunzator, pana la distrugerea definitiva a bacteriei.

Vindecarea faringitei presupune izolarea copilului de colectivitate si repaus la pat, 2-4 zile in cazul formei virale si 1-2 saptamani in cazul celei bacteriene.

Copilul tau a facut vreodata faringita virala sau streptococica? Spune-ne care au fost metodele de tratament pe care le-ai aplicat, in sectiunea de comentarii!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Faringita copii

Articole recomandate

Citeste si despre