6 greseli pe care le facem in bucatarie

/ / Modificat: 2014-02-28
6 greseli pe care le facem in bucatarie

Chiar daca esti talentata la gatit, iar din mana ta ies cele mai gustoase si savuroase preparate, laudate de toata lumea, nu inseamna ca esti perfecta si ca nu esti predispusa greselilor din bucatarie. Exista cateva "pacate" frecvente pe care le fac gospodinele in bucatarie, de care este bine sa tii cont pentru a nu cadea si tu in capcana lor!

Spalam tigaia din fonta cu detergent si burete

Detergentul si buretele dauneaza tigaii din fonta, intrucat zgarie si deterioreaza materialul. Mai indicat este ca dupa ce o folosesti, sa torni in ea cateva picaturi de ulei curat si putina sare, apoi sa iei un prosop de hartie si sa stergi usor, suprafata acesteia.

Sarea va actiona ca un praf de curatat pe suprafata tigaii, dar nu o va zgaria, precum detergentul. In plus, va absorbi urmele de mancare si uleiul ars si va lasa tigaia curata si pregatita pentru o noua sedinta de gatit.  

Omitem ori sarim anumiti pasi sau ingrediente din reteta

Indiferent de cata experienta de gatit ai la activ si de cat de talentata esti in bucatarie, este important ca atunci cand prepari o mancare noua, sa respecti intocmai ingredientele din reteta, gramajele si sa nu omiti niciun pas.

Daca vrei sa te asiguri ca un preparat iti va iesi cum trebuie, este recomandat sa respecti in detaliu reteta acestuia. Orice pas sarit sau ingredient inlocuit poate afecta rezultatul final si iti poate distruge preparatul.  

Nu respectam timpul recomandat de coacere

O alta greseala frecventa pe care o fac gospodinele in bucatarie este ca nu respecta timpul de coacere a preparatelor indicat in reteta. Multe dintre ele au fie impresia ca preparatul nu este suficient de facut, dupa expirarea timpului, si il mai lasa la cuptor, fie ca este gata mai repede, si il scot mai devreme din cuptor.

Oricare dintre cele doua variante este gresita. Timpul de coacere este calculat astfel incat preparatul pe care-l faci sa aiba consistenta si textura optima. Nu este indicat sa inventezi un timp de coacere, intrucat te poti trezi fie cu preparatul crud la mijloc, fie ars.  

Nu spalam atent ingredientele

Pe langa faptul ca multe persoane omit sa se spele pe maini inainte de a gati, o greseala pe care o fac frecvent este ca nu spala o mare parte dintre ingredientele folosite. Multa lume nu spala, de exemplu, carnea, ouale sau orezul inainte de a le folosi. Toate aceste ingrediente necesita o spalare atenta, din diverse motive.

De exemplu, ouale trebuie spalate inainte de a le sparge, intrucat au urme de gainat pe ele. Daca scapi, intamplator, coaja in preparate, gainatul contamineaza mancarea si devine periculos pentru sanatate, intrucat este foarte toxic. Orezul trebuie spalat inainte de a fi gatit pentru a-i indeparta amidonul in exces, care il face sa devina lipicios la gatit.  

Alegem gresit uleiul pentru gatit

Uleiurile pentru gatit dau mari batai de cap gospodinelor. Acestea se vad puse in fata unui raft plin de numeroase tipuri de ulei si nu stiu pe care sa-l aleaga pentru preparatele pe care le au in plan. Este important sa stii ca nu toate uleiurile se pot folosi la prajit si ca multe dintre ele isi impregneaza aroma in preparatele pe care le gatesti.

Cea mai frecventa greseala legata de ulei este aceea ca multe gospodine folosesc uleiul de masline, considerat foarte sanatos, la prajit. Este foarte sanatos si ar trebui sa existe in camara fiecarei case, insa nu se preteaza la prajit. Pentru prajire, ai nevoie de un ulei neutru, asa cum este cel de floarea-soarelui sau de porumb, care are un punct de ardere foarte crescut si care nu-si impregneaza aroma in mancaruri.

Tot pentru prajit, mai este recomandat si uleiul de palmier. In rest, uleiurile de susan, de masline, de samburi de struguri, de nuca de cocos sau de arahide sunt recomandate pentru salate, sote-uri si pentru aromatizarea preparatelor.  

Nu gustam mancarea in timpul prepararii ei

Multa lume evita sa guste mancarea in timpul prepararii ei si se bazeaza pe experienta pentru a o aromatiza si condimenta. Este o greseala frecventa, cu care te poti pacali usor. Mancarea poate iesi fie prea sarata sau picanta, fie deloc, si, de multe ori, nu mai poate fi "reparata" la sfarsit. Pana si marii bucatari gusta mancarea pe masura ce o prepara, pentru a se asigura ca are un gust echilibrat si perfect condimentat.  

Ce alte greseli frecvente ai mai facut in bucatarie? Impartaseste-le boacanele tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Greseli gatit Trucuri gatit

Articole recomandate

Citeste si despre