Somon cu salsa verde

/ / Modificat: 2014-01-31
Somon cu salsa verde

Somonul cu salsa verde reprezinta cea mai rapida, simpla si gustoasa metoda de a prepara acest tip de peste. Este un preparat spornic si satios, cu care-ti poti incanta intreaga familie!

Timp de preparare

30 min.

Dificultate

usor  

Ingrediente

  1 buc. de somon cu piele, de aproximativ 1 kg

200 ml otet din vin rosu

1 lingurita de piper boabe

2 frunze de dafin

4-5 felii de lamaie

2 lingurite de sare

Salsa verde

4-5 fileuri de ansoa

4 catei de usturoi

3 linguri de capere murate

1 legatura de patrunjel

1 legatura de busuioc proaspat

5 linguri de ulei de masline

Mod de preparare

Amesteca, intr-o oala otetul, piperul, sarea, feliile de lamaie, dafinul si cateva tulpini tocate de patrunjel cu 2 l de apa. Pune oala pe foc si lasa amestecul sa fiarba. Cand ajunge la punctul de fierbere, adauga pestele cu pielea in jos si lasa totul sa fiarba inca 2-3 minute, pana cand pestele incepe sa capete o culoare mai deschisa.

Stinge focul si acopera oala cu folie de aluminiu, lasandu-l asa pana cand pestele se raceste complet. Salsa verde se obtine cel mai simplu prin mixarea tuturor ingredientelor intr-un blender. Pestele se serveste cu salsa pe deasupra si garnitura de cartofi natur sau sparanghel fiert.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Retete somon

Articole recomandate

Citeste si despre