Tarta cu ardei

/ / Modificat: 2012-09-18
Tarta cu ardei

Tarta cu ardei se serveste rece, ca aperitiv. Este o reteta savuroasa de vara, care se prepara foarte usor.

Foto: storyofakitchen.com

Timp de preparare

60 minute

Dificultate

Usor

Ingrediente

Aluat

100 g unt

1 ou

1/4 lingurita bicarbonat de sodiu

200 g faina

Umplutura

1 lingura ulei de masline

1 ceapa, curatata si tocata

1 ardei gras galben

2 ardei grasi rosii

150 g urda (sau branza ricotta)

150 g iaurt simplu

3 oua

verdeata (optional)

sare, piper, dupa gust

Mod de preparare

Incinge cuptorul la foc mare (adica 220 de grade). Unge cu grasime si tapeteaza cu faina o tava de tarta.

Pentru aluat trebuie sa amesteci toate ingredientele, pana ce obtii un aluat omogen. Intinde aluatul si aseaza-l in forma de tarta. Inteapa tarta cu furculita, din loc in loc si da-o la copt pentru 8 minute.

Pentru umplutura este nevoie sa incingi uleiul de masline intr-o tigaie, apoi caleste ceapa 2-3 minute. Adauga apoi ardeii grasi, tocati cubulete sau felii subtiri. Caleste totul 5-6 minute. Intr-un vas, mixeaza branza apoi adauga iaurtul, ouale, sare si piper dupa gust. Intinde legumele peste aluat apoi toarna compozitia cu iaurt. Optional, poti adauga verdeata maruntita. Micsoreaza temperatura cuptorului la 180 de grade.

Da totul la copt 40-55 minute pana cand tarta e rumena.

Tipul bucatariei

Internationala

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Tarta Ardei Tarta sarata

Articole recomandate

Citeste si despre