Imprimat de la www.copilul.ro la data 26-04-2024 Adresa articolului este: http://www.copilul.ro/print_articol.php?id=1177&id_pag= Continutul acestei pagini nu poate fi preluat fara acordul scris al administratorului www.copilul.ro |
Piele de la cadavre, in industria cosmetica |
O intreprindere chinezeasca de produse farmaceutice utilizeaza piele prelevata de la cadavrele condamnatilor la moarte, afirma in editia sa de marti cotidianul britanic The Guardian, fara sa mentioneze denumirea intreprinderii. Conform publicatiei britanice, dupa executie cadavrele condamnatilor la moarte care nu sunt preluate de familii sunt cumparate de firma respectiva chiar de la statul chinez. The Guardian nu a putut stabili daca pielea a fost deja utilizata in etapa propriu-zisa de productie sau doar in laborator, in stadiu de cercetare. Conform cotidianului britanic, intreprinderea chinezeasca in cauza ar exporta o parte din produsele sale, indeosebi din cele pe baza de colagen, in Marea Britanie, in alte tari din Europa, dar si in Statele Unite ale Americii. The Guardian nu a putut afla daca asemenea produse sunt disponibile in magazine sau numai pe Internet. Acelasi cotidian mai scrie ca intreprinderea chinezeasca lucreaza si la fabricarea de produse antirid pe baza de tesuturi de fetusi rezultati din avorturi. |