Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

Soarele si omuletii de zapada

Autor: fara autor


A fost odata ca niciodata…a fost odata o iarna alba si stralucitoare, cu puf mult asternut pe crengi, pe pamant si pe case. Puful era moale si cand sclipea in bataia soarelui, iti parea ca zaresti arzand focuri marunte. Doar cand luai puful in mana simteai cat e de rece. Iar daca suflai asupra lui cu caldura, atunci se topea incetisor, si-ndurerat ca piere, iti lasa in palma o lacrima…

Era un ger napraznic in zilele acelea. Copacii abia indrazneau sa mai traiasca. Iarba pierise, frunzele se dusesera. Plecara din sat si multe vietati mici: pasarele, fluturi, multi prieteni de-ai copiilor.

Atunci au rasarit in curte scolii niste omuleti de zapada. Cati sa fi fost? Stati ca-mi aduc bine aminte: da, da ,erau cinci… Cinci oameni nemaipomenit de hazlii. Unul, inalt si voinic, purta o palarie de paie si – daca nu ma insel – cineva ii infipsese in gura de carbune o pipa groasa; altul, ceva mai marunt, mandru din pricina ca avea pe cap o oala veche de supa, ca un coif; al treilea, imbracase clopul vechi al tatei; al patrulea avea sort, matura si semana leit cu tata Floarea; iar al cincilea, cel mai mititel, strangea in maini plasa mea de fluturi.

Cine-i facuse? De unde rasarisera? Sst! Nu pot sa va spun. E o taina pe care noi cinci, eu si prietenii mei, Costel, Maricica, Dutu si Gheorghinita, am jurat sa n-o tradam nimanui. Pot doar sa va destainui atat: cei care plamadisera oamenii de zapada nu s-au mai indurat sa-i strice, pentru ca intr-adevar, cand le zareai nasurile de morcovi si caraghioasele de palarii, iti venea sa razi, dar cand ii priveai in ochii de chiparusi iti deveneau grozav de dragi. Asa incat mesterii fauritori au vorbit intre ei si si-au zis: ”Ce ar fi daca i-am lasa? Hai, sa traiasca si ei!… Macar pana la primavara. Ca atunci tot o sa vina soarele cald si o sa-i topeasca…”

Au ramas deci omuletii in curtea scolii. si s-a facut seara. Pe urma a venit noaptea. toti din sat s-au culcat. Ne-am culcat si noi… Iar peste noapte, s-a lasat un asemenea frig, incat parca inghetase si vantul, ba si fumul cosurilor. Iar inimile copacilor, sub scoartele inghetate, de-abia mai ticaiau. Atunci, deodata, momaile cele albe din curtea scolii au prins sa se miste.

Pasamite, fusese un asemenea ger napraznic incat, deh, si oamenilor de zapada le venise chef sa topaie din picioare. si asa, pesemne, au inviat. Cat de veseli erau omuletii nostri! Sareau incoace si incolo; priveau de jur imprejur si li se parea lumea minunata. Ba, baietelul cu plasa, a inceput sa alerge dupa fluturasii de zapada. Cel cu oala pe-o ureche s-a apucat sa marsaluiasca precum ostasii. Iar femeia de nea a prins sa deretice prin curte cu matura.

Dar pe cand toti isi gasisera cate o indeletnicire, unul singur, cel voinic si cu palaria de paie, ramasese pe ganduri, sprijinit de-o uluca a gardului. Cand bagara de seama, ceilalti se adunara in jurul lui:

– Ce-ai, mosule? intreba soldatul de nea.

– Ce sa am, ofta voinicosul. Ia, mi-am adus si eu aminte de ceva…

– De ce?

– Mi-am adus aminte ca, in timp ce dormeam, am auzit niste voci de copii spunand: „Omuletii astia nu vor trai mult. O sa vina soarele cald si o sa-i topeasca!”

O vreme au ramas toti nemiscati. De spaima nici nu mai indrazneau sa vorbeasca.

– Ce-i de facut? A soptit, in sfarsit, femeia de nea. Mosul a ridicat din umeri.

– Pai stiu eu?

– Dar cum arata soarele acesta cald? a intrebat curios baietelul.

– Nu te pot lamuri. A oftat mosul, nici eu nu l-am vazut.

– Frumos ii sade, striga femeia, punandu-si mainile in sold. Sa se lege, asa, de oameni, tam-nisam! Ce are cu noi, de vreme ce nici nu ne cunoaste? De ce sa ne topeasca?

– Nu l-am putea ruga sa nu mai vina – intreba iarasi maruntelul.

– Nu stim unde sade, clatina din cap mosul.

– L-am putea cauta, isi dadu cu parerea cel cu clopul tatei.

Ceilalti incuviintara:

– Da, da, sa-l cautam, sa-l cautam! De ce sa ne pierdem nadejdea? O sa inteleaga si o sa se duca in alta parte. Sa ne lase si pe noi sa traim.

si asa au purces la drum. Dar oricat au cautat pe ulitele satului nu au gasit soarele. De aceea au mers mai departe si au ajuns pe camp. Dar campul era pustiu. Atunci au pornit si mai zoriti si mergand fara ragaz, s-au vazut deodata inconjurati de o multime de copaci. Erau in padure. si, pe cand strabateau cararile argintate de raza verzuie si rece a lunii, iata ca le-au ajuns la ureche niste tainice si ciudate ciocanituri.

– Nu cumva o fi soarele? a intrebat baietelul de omat si toti s-au oprit speriati.

Dar nu. Era o pasare, cu o scufita rosie si cu o scurteica impestritata. Avea un cioc lung si ascutit si lovea de zor in scoarta copacilor.

– Cum te numesti, frumoasa zburatoare? o intrebara prietenii nostri.

– Eu mi-am zis Ciocanitoarea-harnica, raspunse ea. Dar incotro, oameni buni?

– Mergem si noi…vrem sa cautam soarele cald.

– O, ca bine faceti, dragii mei. Mergeti cat mai degraba si spuneti-i sa vina neintarziat.

De uimire, mosului de omat ii scapa luleaua din gura:

– Cum asa, pai nu te temi de el?

– Ba, ma tem de ger, zise ciocanitoarea. Ca din pricina lui, micile vietati de sub coaja copacului stau amortite si nu mai ies la lumina. Nici nu mai tin minte de cand n-am mai pus pe limba. Duceti-va, duceti-va, oameni buni si spuneti-i soarelui cald asa: ca de nu se grabeste, ca de nu vine, maine in zori moare ciocanitoarea!

Au plecat prietenii nostri si s-au afundat mai adanc in padure. Se simteau mahniti de soarta trista a ciocanitoarei. I-a inveselit nitel un pui de animal, sprinten. Parea un ghemulet roscat, cu coada lunga si sarea usor, fie de pe-o creanga pe alta, fie din varful unui copac, la poalele lui. si era atat de zglobiu, nazdravanul, incat cel mai maruntel dintre oamenii nostri de zapada s-a luat dupa el. A alergat ce-a alergat si apoi buf, s-a trezit cu nasul in nameti. Ceilalti l-au intrebat pe roscovan:

– Cum te cheama si de ce sari atat de voios?

– Sunt Veverita-pui si sar de nerabdare in asteptarea soarelui celui cald.

– Cum asa, nu te temi de el? intreaba mirat cel ce purta clopul tatei.

– Sa ma tem? zise Veverita-pui. Dimpotriva. Camara maica-mi e goala si in zadar cautam cu totii ghinde si cucuruzi de brad, totul e acoperit de zapada. Numai soarele cald ne poate scapa. Daca dati cumva de el, spuneti-i sa nu zaboveasca, altminteri pierim pana maine la amiaza!

Cei cinci oameni de zapada s-au asternut la drum. Mergeau greoi si suparati. si iata ca de dupa o movilita, zarira rasarind doua urechi. Doua urechi lungi si ciudat de tremuratoare.

– Valeu, sa stii ca acesta e soarele! zise baietelul de nea si ceilalti se oprira inspaimantati.

– Nu va apropiati de el – rosti soldatul de nea. Sa nu vi se intample vreun rau! Lasati-ma pe mine…

– Maria ta, rosti el cu bagare de seama. Suntem o familie de oameni de zapada. Iesi, rogu-te, de dupa movilita ca avem sa-ti spunem ceva…

– Daca aveti sa-mi spuneti ceva, veniti voi incoace, se auzi o voce slaba. Cel cu casca pe-o ureche incepu sa tremure…

– Nu putem, ca ne e frica de matale.

– Pai si mie mi-e frica de voi.

– Asa, zise mosul catre ceilalti, apai atunci sa stiti ca acesta nu e soarele, acesta trebuie sa fie Iepurasul-spaimantici, caci numai el e atat de fricos. Dar de ce te-ai pitit pe dupa deal?

– Nu m-am pitit, raspunse Iepurasul-spaimantici. Scormonesc zapada cu labutele. Caut radacini vechi de iarba, caci nu mai pot de foame. Puietii cei tineri i-am ros de mult. Of, daca nu vine soarele cald ma prapadesc pana maine in amurg…

Oamenii nostri de zapada au mai mers oleaca. Atunci au auzit glasul arborilor. Erau niste voci, unele subtiri, altele groase si se vaitau care mai de care:

– Uf, rau ma mai dor bratele! Crengile mele sunt prea impovarate de zapada. Or sa se rupa! O sa pierim cu totii! Primavara, soare cald, nu vii, nu vii?

Prietenii nostri s-au oprit cateva clipe din drum. Erau tare ingandurati. tocmai iesisera din padure si s-au pomenit tot la marginea campului celui intins. Apoi s-au pus din nou in miscare si… Fara sa mai spuna nimic, au luat-o inapoi, de-a curmezisul ogoarelor inzapezite, spre satul nostru. Gata sa intre pe ulita cand i-a zarit o pasare neagra.

– Ia te uita cine umbla haihui prin sat! a carait ea. Dar de unde veniti oameni buni, de la crasma?

– De unde venim, de unde nu venim, ce-ti pasa dumitale? A mormait morocanos mosul. Nu ne mai supara si mata; in primul rand ca nici nu te cunoastem!

– si in al doilea rand, nici nu vrem sa-ti spunem ca am fost sa cautam soarele cald, tipa obraznic baietelul.

– Carr, carr, carrnule, ati fost sa cautati soarele cald? si l-ati gasit?

– Vezi bine ca nu! Nu l-am gasit nicaieri.

– Asa? Ei, aflati ca eu sunt Cioara cea batrana si invatata, care-si are cuibul intr-un horn de pe acoperisul scolii. Eu stiu tare multe, stiu si unde-i locuinta soarelui. Sta tocmai acolo, dupa varful acela de munte inalt.

– Zau? si cum se ajunge pana la el?

– Nu poti ajunge decat in zbor.

– Cioara draga, se ruga atunci femeia. Fii buna si du-te matale pana la dansul, ca ti-e mai usor. Zboara de graba si du-i veste din partea oamenilor de zapada! Spune-i ca moare padurea daca nu vine, pier veveritele cele roscovane, se prapadesc iepurasii urecheati, se sting ciocanitoarele cele frumoase si harnice, ingheata de tot mandrii copaci… Asa sa-i spui, auzi?

– Bine, ma duc, incuviinta cioara.

Iar prietenii nostri ii facura semn cu capul. Ca si cum soarele cald ar fi fost undeva pe-aproape, din ochii femeii cazura lacrimi de zapada…

Dimineata, cand m-am trezit, era soare afara si batea parca un vant caldut. Zapada incepu sa se topeasca. Plangeau stresinile si nu peste mult timp a batut la geamul meu o cioara. Ea mi-a povestit toate cate s-au intamplat. Apoi au venit prietenii mei: Costel, Maricica, Dutu si Gheorghinita.

– Vino sa vezi, mi-au spus, in curtea scolii au rasarit ghiocei.

Am alergat cu ei intr-acolo. si-ntr-adevar, ici-acolo se zareau tulpinite verzi cu capete albe. Iar intr-un loc am gasit cinci ghiocei laolalta. Unul era mare, doi erau mai scunzi, al treilea avea frunzele verzi rasucite ca niste brate proptite in solduri, iar cel din urma era maruntel de tot. Nu pareau tristi. Sunau din clopotel: „A venit primavara!”

S-ar putea sa-ti placa si:

Ti-a placut? Spune-ti parerea!

Intareste sistemul imunitar de aparare a organismului in mod natural!

OK

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul