Un negustor, umbland prin mai multe sate si orase, ca sa cumpere grau, papusoi si altele, intr-o zi ajunse la un pod si cand era sa treaca vazu un om care se odihnea acolo: acesta era Pacala. Negustorul, voind sa afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dansul si-l intreba:
— De unde esti, mai crestine?
— Ia din sat de la
noi, raspunse Pacala.
— Din care sat de la voi?
—
Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, aratand negustorului cu mana spre
un deal.
— Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l stiu.
— Ei! cum sa nu-l stii; e satul nostru, si eu de acolo vin.
— Nu asa, mai prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui mosie
este si cum ii botezat?
— Doamne! da' nu stii ca mosiile sunt
boieresti si asta-i a cuconului nostru, ce sede la Bucuresti? Iar satu-l
boteaza popa intr-o caldarusa cu apa, cum ii scrie lui in carti.
Negustorul, privindu-l lung, zise in sine: Ma!... aista-i chiar Pacala.
— Dar cum te cheama pe tine?
— Iaca!... ce ma
intreaba. Ma cheama ca pe oricare: vina-ncoace, ori vin-aici!
Negustorul incepu a-si face cruce ca de naiba si iar il intreba:
— Dar cu chemarea impreuna cum te mai striga?
— Iaca
asa: vino! u! ma! raspunse Pacala.
Negustorul incepu atunci a rade si zise: ce prost! Apoi il mai intreba:
— Dar ce bucate se fac acolo la voi?
— Mai mult
terciu cu mamaliga mancam, zise Pacala.
— intelege-ma,
prostule! Nu te intreb de bucate ferte.
— D-apoi de care
bucate ma-ntrebi?
— Te-ntreb daca s-au facut la voi grau, orz
si altele.
— Da, s-au facut pana la brau, raspunse Pacala.
— Nu te-ntreb de inaltime, ca doar n-am nevoie de paie pentru
boi, ci as voi sa stiu ce feliu este la voi grauntele orzului.
— Sa-ti spun, daca nu stii, zise Pacala. Grauntele orzului este
lungaret, imbracat c-o coaja cam galbie si c-o tapa in varf.
— Bine, stiu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, ca as voi
sa cumpar si eu.
— De! nu stii dumnia-ta ce fel? Unul da
graul ori orzul, si altul ii da bani: galbeni, napoleoni ori
altaceva.
— Nu ma-ntelesesi nici asta; eu te-ntreb: cum se
da?
— Bre!... Nici asta n-o stii. Sa-ti spun eu: iei banita
ori dimerlia si pui in ea pan-o umpli cu varf, apoi cu coada lopetii o
razi s-o torni in sac, pe urma iarasi o umpli si tot asemine faci.
— Eu nu te-ntreb asta, om fara cap ce esti!
— Dar ce
fel ma-ntrebi? zise Pacala.
— Cu ce pret se vinde chila ori
banita; cati lei?
— Asa cum te-nvoiesti; si cati lei dai
atata iei.
Negustorul, suparat, il mai intreba:
— Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?
— U! hu!...
este badea Musat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran,
Coman si altii.
— Ho! ma, destul! Dar cine este mai mare
decat toti la voi in sat?
— Cine-i mai mare? Badea Chitu; el
este mai nalt decat toti; e atat de lung, incat mai n-ajungi cu mana la
umarul sau.
— Bre!... proasta lighioaie mai esti! Nu te-ntreb
asa.
— Dar cum? zise Pacala.
— Eu iti zic: pe cine
ascultati voi aici in sat?
— I! ha! auzi vorba! Ascultam pe
lautarul mos Bran; cand incepe sa cante, tot satul sta cu ochii si
urechile tinta la el.
— Nu zic asa, mai nataraule!
Raspunde-mi odata cum te-ntreb.
— Ei, cum?
— Eu
te-ntreb de cine aveti frica aici in sat mai mult.
— Valeu,
maica! Ia, de buhaiul lui mos popa, mare frica mai avem, mamulica. Cand
vine sara de la pascut, fugim de el care incotro apucam; ca atat e de
infricosat, de gandesti ca e turbat; cand incepe sa mugeasca, sparie
chiar si copiii din sat.
— Ma!... da'! ce namila de om esti
tu? Nu cumva esti vrun duh rau, frate cu Meaza-noapte sau cu
Spaima-padurei?
— Ei, Doamne! De ce ma-ntrebi, cand ma
privesti? Ce? Nu ma vezi ca-s om ca si dumniata: cu cap, cu ochi, gura,
nas, mani si cu picioare, ma misc si ma uit ca toti.
— Asa te
vad si eu, dar ai minte si simtire abia ca un dobitoc. Ia spune-mi, zau:
aveti butnari sau dogari in sat la voi?
— Avem.
—
Na cinci bani, si du-te sa-ti puie doagele ce-ti lipsesc.
Prostia din nascare, leac in lume nu mai are; ea este o uricioasa boala, ce nu se vindeca in scoale, ba nici in spitale.
